La începutul săptămânii trecute, am participat la un brainstorming, la Predeal. Printre altele, evenimentul, organizat/convocat de Centras, și-a propus să exploreze și să inventarieze preocupările organizațiilor neguvernamentale față de evoluțiile actuale și viitoare din societatea românească. Nu pot vorbi în numele altora, însă pot să-mi expun și aici preocupările mele ciudate, așa cum le-am prezentat la Predeal:
Avocatul Poporului e o instituție tânără, dar importantă, a statului de drept. Pentru că se ocupă de apărarea drepturilor și libertăților, această instituție ar trebui să fie aliatul natural al ONG-urilor. Totuși, sunt de părere că instituția s-a izolat, a refuzat colaborarea cu organizațiile, și-a stabilit o agendă ruptă de realitate și a eșuat în ce privește atingerea obiectivelor/misiunii sale. Mandatul profesorului Muraru la cârma acestei instituții expiră în luna mai, așa încât cred că subiectul succesiunii ar trebui să mobilizeze întreg sectorul ONG. Cred că viitorul instituției AvP depinde, în mare măsură, de deschiderea de care poate da dovadă următorul ei șef—păcat că instituțiile noastre sunt atât de personalizate 🙁
O altă instituție vitregită a statului de drept este Consiliul Legislativ. Prin respectarea întocmai și la timp, fără crâcnire, a unor norme prost concepute, Consiliul a devenit, în timp, obedient față de poziția Executivului, pierzându-și calitatea de sfătuitor al Parlamentului pentru elaborarea unor acte normative cu mintea-n cap. Din păcate, nici această instituție nu și-a propus să conlucreze cu ONG-urile, deși ar fi putut explora cu ele nevoia socială pentru reformarea legislației. Însă nici cu Unitățile de Politici Publice nu colaborează, deși ancorarea legislației în proiecte de politici publice este un vechi deziderat al ONG-urilor. Poate reușește să le revigoreze ministrul Predoiu, cu a treia modificare a normelor de tehnică legislativă, de când ocupă dumnealui acel fotoliu 🙁
Desigur, există și instrumente/instituții juridice mult mai apropiate de interesele și activitățile organizațiilor neguvernamentale, cum ar fi accesul la informații, transparența decizională ori finanțarea indirectă, prin redirecționarea a 2% din impozit. Așa cum am descoperit în privința fondurilor structurale, accesul și transparența au rămas vorbe goale, deși absorbția banilor europeni, „prioritate națională,” nu se poate face fără informare, fără participare. Dacă prioritatea națională, pe deasupra monitorizată de Bruxel, e atât de opacă, cum să m-aștept la ceva mai bun de la alte sectoare ale administrației și deciziilor publice? Doar în privința mecanismului 2% am văzut un recent succes, dar cu un singur ghiocel nu se face primăvară 🙁
Ciudate preocupări mai am și eu, nu-i așa? Păi, organizațiile sunt cam nemulțumite de faptul că legile astea 3 nu prea funcționează cum trebuie. Asta se-ntâmplă tocmai pentru că reglementările conexe n-au beneficiat de colaborarea dintre Consiliul Legislativ și Unitățile de Politici Publice, astfel încât să fie fundamentate corect, scrise inteligibil și aplicabile fără bătăi de cap. Și pentru că Avocatul Poporului nu și-a făcut datoria de-a îndrepta conduita administrativă care a condus la încălcarea drepturilor, conexe acestor 3 legi, în nenumărate unități administrative, instituții și autorități publice. Ca să zic așa, ori suntem oengiști ciudați, ori nu mai suntem?!?
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}