Confiscarea vs. conservarea averilor (RO)

Alaltăseară, la finalul unei conferinţe, am aflat ştirea că, pe lângă proiectul opoziţiei, şi coaliţia de guvernare a produs un proiect de lege privind confiscarea extinsă. Azi, în pofida oricărei justificări a urgenţei şi prin încălcarea flagrantă a legii transparenţei decizionale, Guvernul a aprobat proiectul de lege. Capcana a fost întinsă, iar dezbaterea se va muta în Parlament (şi la TV), deşi acest proiect ar trebui refuzat de Birourile Permanente ale celor două Camere, pe motiv de nerespectare a procedurii de transparenţă!* Coincidenţă sau nu, eu tocmai despre asta vorbisem, la acea conferinţă, cam cu 24 de ore înainte ca Guvernul să-ncalce-n picioare legislaţia, aşa cum a făcut-o şi-n 2009 🙁

sursa ilustraţiei: Alex Dimitrov/TI-Moldova

Nu reiau argumentele din 2009, că-i clar că guvernanţii noştri nu dau 2 bani pe planificare ori bun simţ—ba, mai degrabă, de ceva vreme, mi-e foarte clar că-i incomodează rău de tot statul de drept 🙁 V-am spus că-i o capcană şi vreau să vă explic de ce cred asta, după care hotărâţi voi ce fel de mască şi-au pus pe faţă politicienii noştri şi, mai ales, în legătură cu care din preferinţele voastre (sângeroase ori sistemice) de alegători:

1. nu Constituţia, ci incompetenţa agenţilor statului poartă vina pentru incapacitatea deja demonstrată în privinţa confiscărilor 🙁 [mai exact, eu sunt de părere că nici nu-i nevoie de-o lege nouă, ci doar de aplicarea corectă a spiritului legislaţiei deja în vigoare!]
2. păcăleala ţine, de fapt, chiar de invocarea deciziei-cadru, pentru că ambele proiecte se referă la averi ilicite, rezultate din infracţiuni dovedite, în timp ce problema este cu cele nejustificate, rezultate din matrapazlâcuri care nu vor putea fi dovedite, poate, niciodată 🙁
3. împingerea discuţiei şi-a proiectelor de lege pe tărâmul dreptului penal, în loc de-a le ţine în zona dreptului fiscal/administrativ, refuză, de fapt, conformarea statului român cu angajamentele luate prin ratificarea UNCAC şi arată, deopotrivă, lipsa de voinţă politică şi lipsa de capacitate tehnică a statului român, când se pune problema de-a împiedica hoţii nedovediţi/cinstiţi să se bucure de beneficiile rezultate din matrapazlâcurile lor mârşave 🙁

De ce zic incapacitate demonstrată? Pentru că am aflat că nu s-au făcut demersuri de recuperare a acestor beneficii, nici măcar în cazul infractorilor dovediţi, decât cu privire la 0,5% din volumul banilor pierduţi de statul român!!! De ce? Pentru că avem inspectori, poliţişti, procurori, judecători, politicieni şi funcţionari care preferă să plimbe pisica de la unul la altul, în loc să ia taurul de coarne! Desigur, câtă vreme au salarii de mizerie, nu-şi bat capul—a fost suficient că s-a sinucis unul; doar n-o să ne sacrificăm, acum, cu toţii, nu-i aşa?!? Da, recunosc, în cazul infractorilor dovediţi, există unele dificultăţi legislative (minore) pentru urmărirea şi confiscarea bunurilor care-au fost ascunse pe la rude şi prieteni, iar acestea trebuie corectate…

Dar bătălia ar trebui să se ducă mai mult pe tărâmul preventiv/disuasiv al dreptului fiscal/administrativ, aşa cum am mai arătat în 2010, în 2008 şi ori de câte ori am avut ocazia, din 2004-05 încoace… Soluţia cea mai la îndemână este forfetarea fiscală a părţii de avere pe care hoţul cinstit nu o poate justifica şi pentru care nu are nici capacitatea de-a plăti, retroactiv, impozitele cu penalităţile aferente.** Incapacitatea de-a plăti se referă inclusiv la incapacitatea de-a spăla/albi produsele infracţiunilor nedovedite sau beneficiile rezultate din matrapazlâcuri—iar dacă investigatorii sunt vigilenţi şi competenţi, poate şi-aduc aminte că spălarea/albirea este o infracţiune de sine stătătoare 🙂

Cu alte cuvinte, Constituţia nu ne incomodează, legile existente sunt suficiente—cel puţin până la proba contrarie, însă nu avem cazuistică din care să ne dăm seama dacă legislaţia are nevoie de oarece corecţii. Dar avem o problemă de răspundere/responsabilitate, exploatabilă electoral, aşa încât retorica politică a explodat! E doar o capcană retorică, pentru că singurele lucruri concrete (proiectele de lege ale opoziţiei şi puterii) sunt complet inutile, din moment ce pierd din vedere obiectivul de politică publică—împiedicarea beneficiilor (prevenţia cancerului), nu neapărat recuperarea prejudiciilor (tratamentul metastazelor). Iar intrarea în această capcană garantează conservarea averilor nejustificate, nicidecum confiscarea lor!

Note explicative:
*) Despre dispreţul guvernanţilor faţă de principiile şi practica transparenţei a scris şi Ovidiu, aseară, iar despre incompetenţa guvernanţilor, e suficient să citiţi această recenzie asupra ultimilor ani…
**) Atenţie, exclud supra-impozitarea pe care o promovau PSD (2004) şi-apoi UNPR (2010), pentru că nu se poate justifica, în mod rezonabil, c-ar exista şi-o (supra-)contraprestaţie corelativă din partea statului!