Confuzii și Confucius? (RO, zeflemitor?)

Mă pufnește râsul când mă gândesc la modul în care ne conduce coaliția guvernamentală PSD-ALDE. Ghicesc acolo aparența unui confucianism confuz, caracterizat nu doar prin lipsa de încredere în capacitatea oamenilor de-a lua decizii bune (ba chiar pe contrariul!), dar și prin retorica aparent plină de considerație față de adevăr, dreptate, umanitate (de fapt, perfect găunoasă). Totul e confuz și lipsit de respect în felul în care această coaliție își exercită și proiectează asupra noastră puterea politică, fără a ne putea arăta, fără a putea pune degetul pe măcar un domeniu în care ar fi reușit să miște lucrurile înspre «mai bine.»

Trei întâmplări de săptămâna trecută mi se par ilustrative, dar nu le tratez cronologic, ci într-un crescendo care să-mi permită păstrarea chestiunii mai gogonate la final. Toate trei întâmplările arată că-n PSD și ALDE nu mai e nimeni responsabil cu gândirea (critică), ci toată lumea fabulează pe tot felul de teme, care mai de care mai fantastice, fără pic de considerație pentru decență, adevăr, justiție socială sau măcar istorie recentă. Cel mai grav mi se pare chiar faptul că liderii PSD și ALDE au intrat în zona unei forme de delir retoric, în care au început să creadă tocmai în minciu fabulațiile pe care chiar ei le servesc publicului! [Din păcate, situația nu e cu mult diferită nici la UDMR, PNL, PMP sau chiar USR 🙁 ]

sursa foto: Facebook/Radu Magdin

Noul șef al DSG pare să fie dl Felix Rache, pe care-l remarcasem doar în postură de măscărici la una dintre televiziunile de știri/infotainment. Strategiile de comunicare ale Guvernului intră în zona miștoului instituționalizat? Cum să am eu încredere că dl Rache știe să interpreteze date, când el n-a pretins vreodată că s-ar pricepe la așa ceva? Încă de pe vremea dlui Dâncu sau a dlui Bulai, această instituție avea o misiune clară: să observe, din date statistice, care probleme ar putea deveni presante pentru populație în viitorul apropiat, astfel încât Guvernul să poată decide alocarea de resurse înspre soluționarea timpurie a acelei probleme, respectiv să poată comunica public, în avans, pentru a preveni eventuale panici. Mi-e teamă că dl Rache va reuși performanța de-a lua la mișto chiar și extrem de puținele lucruri bune de la Guvern, cum ar fi transparentizarea datelor, de care se ocupă discret (dar eficient) organizatorii Clubului OGP.

Dacă isprava de mai sus se putea evita consultând istoria recentă a cadrului instituțional (de la fostul Minister al Informațiilor Publice până la Clubul OGP), cea de-a doua ține doar de lipsa bunului simț: Dl Dragnea nu înțelege, nu vrea să înțeleagă ori nu-i dispus să asculte (de sfatul celor care, foarte probabil, i-au explicat) că referendumul pe care-l visează nu e și nu poate fi despre (re)definirea familiei! Zic, din nou, că art. 48 din Constituție definește dreptul la căsătorie (cea civilă, nu cununia religioasă) și că acest drept nu poate fi restrâns nici măcar în condițiile art. 53 din Constituție, dacă restrângerea în sine ar încălca art. 4, alin. 2 (cetățenii sunt egali, fără deosebire … de sex) sau art. 16, alin. 1 (cetățenii sunt egali … fără discriminări). Așadar, e de bun simț că, dacă discriminează soții în funcție de sex (o femeie și-un bărbat), restrângerea dreptului la căsătorie nu poate sta în picioare, nici prin (re)definirea familiei, nici altminteri; nici la art. 48, nici aiurea.

Dar coaliția PSD-ALDE pare să nu mai aibă vreun ideolog, vreo „eminență cenușie.” Nu mai există nici măcar un Hrebenciuc sau Mitrea, nici despre Bogdan Teodorescu nu se mai știe nimic (am mai văzut eroarea asta la PDL, când la umbra dlui Băsescu n-a mai crescut nimic). Dl Dâncu sigur e scos din cărți, dacă dl Rache poate face mișto de strategiile comunicaționale ale Guvernului, dar măcar la dl Năstase credeam că se mai putea apela, c-ar fi explicat de ce nu poate funcționa subordonarea procurorilor față de ministrul justiției. Textul art. 132, alin. 1 din Constituție este identic cu cel din vechiul art. 131, iar expresia „sub autoritatea ministrului” nu poate înfrânge principiile legalității și imparțialității! În schimb, art. 133 și 134 reformulate în 2003 (de PSD/Năstase, pentru integrarea europeană) diferă mult de vechiul text și le conferă procurorilor statut de magistrați, egal cu cel al judecătorilor; deci „autoritatea” ministrului e cam cât a Reginei Angliei.

Părerea mea e că aceste confuzii sunt voite, nu-s simple greșeli neforțate. În ciuda faptului că faultează logica, bunul simț, dreptatea, decența sau chiar umanitatea gândirii (că tot am pornit de la Confucius), aceste distorsiuni ale adevărului servesc scopuri politicianiste, electorale. Ele se adresează unui public needucat, dar numeros. Singura strategie care transpare din aceste întâmplări este cea cunoscută și testată deja, de tip divide et impera, pentru care nu-i nevoie de-un ideolog, de vreo eminență cenușie, ci doar de-un despot

• pe cei care ar avea ceva de spus împotrivă îi ataci mărunt, cu toate neadevărurile posibile, îi uzezi, îi tocești, până când îi dezguști de politică și-i faci să tacă, să nu mai participe, să se retragă în cochiliile sau turnurile lor;
• pe cei care nu înțeleg, dar sunt ușor de impresionat și de chemat la urne, îi manipulezi cu minciuni îmbrăcate în miștouri, cu frica de necunoscut, cu mirajul reîntoarcerii la o «epocă de aur» pe care n-au trăit-o, dar și-o pot imagina.

Cu aceste ingrediente și metode, politicienii pot dovedi prin vot că noaptea-i zi, că Pământul e plat ori că gravitația e lucrarea lui Soro Satan, care nu-ți permite ție să umbli «demn» prin lume, deși adevărul e că politicienii te țin sărac şi needucat, tocmai ca să profite de tine în exercițiile electorale. Cel mai trist e că niște oameni deștepți «pun botu’» la strategia asta, iar mie mi-e egal dacă o fac din oportunism, din parvenitism ori din idealism greșit orientat, pentru că mie mi-e evident că această cale spre iad nu-i deloc pavată cu intenții bune 🙁