Când am auzit prima dată cuvântul „bigot,” l-am simțit că descrie ceva înfricoșător. Eram copil și nu m-am dus imediat la dicționar, să aflu exact ce înseamnă, ci mi-am explicat singur: Pentru mine, „bigoții” erau rezultatul împreunării ostrogoților cu vizigoții 🙂 Îmi imaginam că toți acei migratori erau niște cotropitori aspri și lacomi, cum mi-au fost descriși în școală hunii, vandalii sau tătarii, așa încât credeam că „bigoții” erau un fel de barbari prăduitori, de zece sau de-o sută de ori mai înfricoșători. Și mi-am zis că diplomații care au putut sta de vorbă cu solii acelor barbari trebuie să fi fost cei mai curajoși dintre oameni…
sursa foto: Adrian Vladimir Costea/Valeriu Mladin
Mi-am adus aminte de «copilăria» asta imediat după ce-am scris despre toleranță. Discuția din spațiul public, despre cum trăiește fiecare în bula sa (ori în „tribul” său), m-a dus cu gândul la o nouă varietate a bigotismului. Cred că democrația, statul de drept/supremația legii, separația puterilor în stat și drepturile omului pot deveni precepte aproape religioase și mărturisesc că eu mă raportez la ele cu un înalt grad de habotnicie. La naiba, am mers pân-acolo c-am scris chiar și un decalog al acestei neo-cvasi-religii, deci e foarte probabil (cred că trebuie să accept!) că și eu sunt (neo-)bigot!
Provocarea este să găsim o modalitate de conviețuire pașnică între toate formele de bigotism, vechi sau noi, vocale sau tăcute, influente sau indiferente față de cele lumești, politice ori cetățenești. Strașnică revelație: cadrul constituțional actual, cu egalitatea în drepturi asigurată de art. 4 și art. 16, laolaltă cu art. 53, exact asta face! La adăpostul protecției pe care ar trebui să mi-o asigure Curtea Constituțională, libertatea de conștiință și libertatea de exprimare îmi permit să spun că:
- înțeleg dorința CpF de-a-și promova crezul religios, dar prefer egalitatea în drepturi pentru toți cetățenii acestui stat;
- apreciez nevoia de stabilitate instituțională a DNA, dar nu pot accepta nici măcar suspiciunea de plagiat ori vreo formă de intimidare;
- empatizez cu impresia că „lupul” guvernamental a-nceput să-și schimbe părul sub PM Cioloș, dar avertizez că năravul abuziv cu OUG a rămas;
- îmi plac oamenii Ciprian și Florin ori Gabi, Adriana și Florin, Dan, Tudor și Florina, Zsolt, Cris ori Marian, dar nu pot susține pe deplin niciunul din partidele lor;
- susțin bunăstarea și îndestularea fiecăruia, dar nu pot accepta ca lucrul ăsta să se facă prin abuz, prin viclenie ori prin furt!
Din astfel de motive, susțin c-avem nevoie de corectitudine politică. Ea este singura formă de diplomație pe care-o pot utiliza „triburile” de „bigoți” descrise mai sus. Dacă au ajuns la un nivel minim de maturitate/înțelepciune, numai prin politețea limbajului vor putea reprezentanții acestor „triburi” să-și faciliteze dialogul și să-și garanteze reciproc libertatea de-a practica toate formele de bigotism. E și asta o formă de coopetiție politică: cu ajutorul corectitudinii politice, cooperăm între noi („triburile”), tocmai pentru a menține și întări cadrul legal/constituțional în care să ne putem manifesta liber competiția pentru noi adepți, cu înțelegerea că nu încălcăm libertatea nimănui de-a alege și că nu recurgem la acțiuni de învrăjbire a adepților (art. 29, alin. 4).
Închei ca un adevărat bigot, făcând referire la unul dintre „apostolii” credinței mele. După ce-am citat miercuri din J. Locke, azi îl invoc pe J.S. Mill, care ne-a rânduit libertățile fundamentale în ordinea importanței lor, sugerând că din această ierarhie putem deduce cât de importante sunt curajul, politețea, diplomația din sânul corectitudinii politice:
- Libertatea de conștiință, de-a gândi și-a simți, care include și libertatea de-a acționa conform conștiinței, cum ar fi libertatea de exprimare;
- Libertatea de satisfacere a gusturilor personale, chiar de-ar fi văzute drept imorale, cu condiția de-a nu face rău nimănui altcuiva;
- Libertatea de asociere cu alți cetățeni majori, liberi și nesiliți de nimeni, cu condiția de-a nu-i face rău nimănui.
PS Oare să mă îngrijoreze aparența de argumentație circulară de mai sus? Să mă preocupe faptul că-mi argumentez poziția doar cu precepte interdependente dinlăuntrul credinței mele? Nu! Dacă aș face asta, n-aș mai fi cu adevărat neo-bigot 😛 Dar textul ăsta poate fi un semnal de alarmă cu privire la faptul că și ceilalți bigoți fac exact la fel! 🙁
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}