Coruptul, Curtea şi Consiliul (RO, lunguţ)

Apa trece, pietrele rămân, spune folclorul… Gata, Năstase a ajuns la Rahova, ne calmăm şi noi puţin? Stai, nu încă, mai avem un meci important, azi, la CCR! Bine, da’ după ce-aflăm şi cine/cum trebuie să ne reprezinte la Consiliul European, ne calmăm? Ne mai ocupăm şi de pietre, nu doar de apă? Ne uităm la nişte decizii şi măsuri guvernamentale despre crearea de locuri de muncă, reducerea fiscalităţii şi combaterea corupţiei?!? Hai, că se poate! 🙂

surse foto: mediafaxfoto.ro, via digi24.ro şi gândul.info

Despre cazul Năstase, cred că trebuie să reţinem 3 argumente şi o concluzie, pe care le-am şi prezentat, ieri, la DIGI24. Eu nu cred că este o piatră de hotar care ne-arată că suntem pe un drum ireversibil; mai degrabă, este un indicator care ne-arată că suntem pe direcţia cea bună! Dar voi trece repede peste astea, că mi se pare mult mai interesantă situaţia de la Curtea Constituţională, a propos de reprezentarea noastră la Consiliul European:

• antieroul-erou este un argument care le-ar veni mănuşă celor din USL: Năstase este urât şi hulit şi pedepsit de un sistem pe care chiar el l-a năşit, pentru că toate legile şi instituţiile anticorupţie s-au născut în timpul mandatului său de premier, ca parte din efortul naţional de integrare euro-atlantică; sigur, n-au fost perfecte din start, dar de-acolo a pornit totul şi trebuie să-i fie recunoscute meritele, în egală măsură cu vina;
• statul captiv este un argument care li s-ar potrivi bine celor de la PDL: Năstase a fost exponentul celei mai acute forme de captură a statului de către o reţea de interese de partid, pe care o vedem manifestă şi în comportamentul din aceste zile al unor Rus, Brădişteanu, Bolcaş etc.; sechelele şi reflexele condiţionate ale statului captiv sunt motivul anchetei DNA privind favorizarea infractorului—nu cred că vor găsi intenţia;
• conflictul hipocratic este un argument care ar trebui dezbătut serios în societatea civilă: cred că dr Brădişteanu, fiind conştient de tinicheaua (€4 mil.) care-i atârnă de coadă, trebuia să se abţină (art. 13) de la participarea în echipa medicală care l-a îngrijit pe Năstase la Floreasca; nu spun să-şi fi-ncălcat jurământul în faţa unei urgenţe medicale, dar se putea retrage în favoarea dr Lascăr.

De fapt, cazul Năstase nici n-ar fi fost atât de interesant, dacă toate instituţiile implicate ar fi comunicat normal. Dar cultura opacităţii şi reflexele slugarnice ale statului captiv, combinate cu intervenţia inutilă a unor personaje controversate, au făcut din ţânţar armăsar, iar presa a prins repede un motiv de făcut rating din nimic 🙁 Tot lipsa de comunicare instituţională stă la baza conflictului de la CCR, pentru că Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia nu s-au putut pune de acord (nici nu ştiu dacă au vrut!) cu privire la cine să reprezinte România la Consiliu.

Legalist, e posibil ca Preşedintele să aibă câştig de cauză, însă Uniunea Europeană e mai degrabă funcţionalistă—din perspectiva asta, ar fi fost mai bine să meargă acolo Premierul (vorbesc de funcţii, nu de ocupanţii lor vremelnici, Ponta şi Băsescu). E grav că decizia CCRde azi va fi suspectată de influenţa decorărilor, va putea fi văzută ca o reciprocitate. Să fi fost în locul Preşedintelui, eu aş fi tranşat problema un pic altfel:

• aş fi verificat agenda Consiliului faţă-n faţă cu declaraţia Parlamentului şi-aş fi arătat cum partajarea propusă de USL susţine prezenţa Preşedintelui, pe subiecte concrete;
• dacă simţeam că am o poziţie puternică, îl chemam pe Premier la CSATşi-l puneam pe el în situaţia de-a face apel la CCR, adică în dezavantaj;
• dacă vedeam că nu am o poziţie tare, mă duceam eu să prezidez şedinţa de Guvern, adică îi surprindeam cu un atac în spatele frontului;
• dacă tot n-am făcut astea, dar am deschis conflictul la CCR, măcar aveam grijă să promulg legea cu restrângerea controlului CCR asupra hotărârilor Parlamentului, pentru a înlătura suspiciunea de reciprocitate.

Vestea proastă pentru USL e că suspendarea Preşedintelui va fi mult mai îndelungată, dacă hotărârea Parlamentului va fi atacată în contencios administrativ, dar asta e problema dlui Dan Şova, „avocat de renume mondial.” Preşedintele n-a fost atent cu aparenţa unui conflict de interese în favoarea lui, la nivelul CCR, iar acest lucru va fi speculat, în funcţie de cum înclină azi balanţa justiţiei constituţionale, care se poate lega de moment, nu de principiu. [Semnalez că mi se pare greşită modificarea legii referendumului; preferabil era „votul majorităţii celor prezenţi la urne, dacă numărul voturilor valabil exprimate pentru demiterea preşedintelui este mai mare sau egal cu cel de la momentul alegerii.”]

De principiu, mi-am arătat deja preferinţa pentru Premier, din perspectivă funcţional(ist)ă; contextul ne spune că Preşedintele poate avea majoritate de 5 din 9 la CCR*; momentul îl analizăm privind la agenda Consiliului, unde găsim subiecte despre care se poate argumenta că ţin de Preşedinţie: securitatea nucleară, componenta de parchete din justiţie şi afaceri interne, componenta din acordul Schengen care priveşte securizarea graniţelor (serviciile de informaţii), acordul de începere a negocierilor cu Muntenegru. Prima parte a agendei, însă, cu dezvoltarea economică, bugetul UE şi implicaţiile financiare ale monedei euro, se află în sarcina Premierului, aşa încât decizia CCR nu-i nici uşoară, nici predictibilă.

Şi cazul Năstase-Brădişteanu, şi conflictele lui Traian Băsescu, şi nivelul prezidenţial sau guvernamental de reprezentare la Consiliu sunt teme care vor trece, iar cetăţeanul rămâne interesat de locuri de muncă, (anti)corupţie şi fiscalitate. Aceste 3 teme se pot transforma în pietre de moară la gâtul Guvernului Ponta, care (la fel ca Guvernul Ungureanu) încă nu ne-a oferit o perspectivă de dezvoltare, o viziune pentru viitor, fiind cantonat exclusiv în agenda politică, fără consideraţie pentru agenda cetăţeanului. Agenda politică trece ca apa, dar te poate îneca; agenda cetăţeanului rămâne ca piatra şi te poate îneca şi ea!

Notă explicativă:
*) Dacă se consideră că dl Zegrean s-a antepronunţat, e posibil să de abţină, iar proporţia teoretică/speculativă să rămână 4 din 8.