Joia trecută s-a împlinit un an de când am început exerciţiul de-a scrie în sincron, săptămânal, despre aceeaşi temă, pe mai multe bloguri. Ideea a fost a Madamei, iar eu tocmai mi-am amintit, zilele-astea, c-am avut parte de nişte seri fantastice alături de little not-blue spades biking on wooden bass 🙂 Adunaţi în jurul berilor, la câte-o terasă (ori într-un bar, cand s-a făcut mai frig), citeam pe rând, prin tragere la sorţi, ce-a scris fiecare dintre noi—râdeam şi ne simţeam bine împreună, aflând o mulţime de lucruri unii despre alţii. Ba chiar am restartat o organizaţie şi-am scris o duzină de proiecte împreună…
sursa foto: prietenul şi „martorul” nostru, Paul
Desigur, nu toate proiectele au fost aprobate, dar unul s-a concretizat deja, prin eforturile, planificarea şi responsabilitatea celei mai conştiincioase, determinate, harnice şi destoinice dintre noi. Ceilalţi, treptat, ne-am mai pierdut din motivaţie sau ne-am recanalizat energia asupra altor priorităţi şi-am ales alte căi. Dar eu am rămas cu bucuria colaborării, cu amintirea legăturii dintre noi (şi grupul nostru de suporteri/admiratori), cu micul giuvaer al prieteniei dintre oameni care, dincolo de orice neînţelegeri, au cel puţin câteva aspiraţii şi valori comune 🙂 Chiar nu contează că ne-am îndreptat fiecare-n altă zare…
Eu am învăţat multe din experienţa blogului-sincron! Încă nu stăpânesc pe de-a-ntregul unele din lucrurile pe care le-am învăţat, dar mă bucur enorm c-am avut ocazia să-mi pot îndrepta calea, c-am avut alături de mine prieteni care să m-ajute să deschid ochii, că simt c-am mai crescut un pic în ultimul an 🙂 Fără experienţa asta, poate că n-aş fi avut prezenţa de spirit de-a (re)cunoaşte nişte oameni de mare valoare din jurul meu (cu care-am stat de vorbă zilele-astea), de-a (re)înnoda nişte prietenii pe care le neglijasem de-a lungul timpului, ori de-a mă curăţa de nişte tinichele pe care le târâiam după mine absolut iraţional…
Acuma, să nu cădem în extrema cealaltă—nu-i totul roz şi alb neprihănit si zen în jurul meu 🙂 Dar am o altă perspectivă, noi parteneri, proiecte şi idei, iar conversaţiile avute zilele-astea m-au luminat că e posibil să nu fi ajuns niciodată aici fără experienţa blogului-sincron, fără contribuţiile unor oameni care şi-au lăsat amprenta asupra mea… Şi chiar dacă-s conştient că nu voi reuşi vreodată să-mi adun într-un singur loc toţi prietenii, pe toţi cei care m-au mişcat şi mi-au influenţat viaţa, pe toţi cei de la care am învăţat câte ceva, cred că niciodată nu e prea târziu şi niciun loc nu e prea neobişnuit pentru a-mi exprima recunoştinţa:
Vă mulţumesc din suflet, dragii mei!!!
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}