Democraţia participativă (RO, sincron)

Provocarea sincronului de săptămâna asta se sprijină pe un foarte recent EuroBarometru Flash, din perioada februarie-martie 2013. Raportul vorbeşte despre măsura în care noi, europenii, participăm sau ne angajăm în procesele decizionale, respectiv despre cum înţelegem rolul organizaţiilor neguvernamentale în influenţarea democratică a proceselor decizionale. Din felul în care citesc eu datele despre România, am senzaţia că noi, românii, ne declarăm încrezători în organizaţiile mediului asociativ, dar preferăm implicarea/acţiunea solitară în procesele decizionale—gen, dacă tot fac o treabă, mai bine-o fac singur, să nu mă-ncurce nimeni…

sursa: Flash EuroBarometer 373, pag. 6

Nu mă miră câtuşi de puţin acest dublu limbaj, acest dublu standard, pentru că noi, românii, suntem foarte individualişti (iar asta e o constatare personală, poate chiar o prejudecată a mea), încă n-avem prea mare încredere în instituţiile democratice, nu prea avem modele de succes în bătătură, respectiv nu prea avem nici de la cine învăţa (nici ocazia de-a învăţa) ce-nseamnă reguli şi proceduri—iar inconsecvenţa politicienilor în această materie e deja proverbială 🙁 Iar toate astea-mi par paradoxale, când mă gândesc, prin contrast, cât de mult par să preţuiască românii unirea şi unitatea: ca doi brazi într-o tulpină, ca doi ochi într-o lumină, [...] unde-s doi puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte, [...] hai să dăm mână cu mână cei cu inima română! 😛

Desigur, există o oportunitate aici! E foarte larg spaţiul de manevră, pentru nenumărate forme de educare a cetăţenilor, pentru comunicarea şi promovarea bunelor practici, pentru adaptarea unor modele de organizare comunitară (cum sugerează Spiriduşul) ori pentru elaborarea unor metodologii care să ţină cont de interesele tuturor actorilor implicaţi (cum aspiră Madama). Dar carul mare al participării publicului la luarea deciziilor şi-al asocierii celor cu interese convergente, la firul ierbii ori în marea politică naţională, stă să se răstoarne la ciocnirea cu buturuga mică a individualismului auto-suficient şi, pe undeva, precaut, dacă nu chiar suspicios! În anul în care decidem amendarea Constituţiei, regionalizarea şi modificarea sistemului de vot, avem nevoie, ca de aer, de toate formele de participare democratică, oricare, oricât de mici!

Cheia unui angajament democratic mai eficient cred că stă în (in)abilitatea noastră, a OeNGiştilor, de-a-i pune-n legătură pe activiştii locali şi de-a le dezvolta abilitatea de-a avea încredere unii în alţii—altfel, individualismul lor, foarte pronunţat, va-nchide punţile de legătură şi le va da câştig de cauză liderilor autoritari, cu deciziile lor absurde, neînţelese, lipsite de susţinere şi de sustenabilitate… De exemplu, în chestiunea amendamentelor constituţionale, mi-ar plăcea să văd 2 lucruri—un website dedicat colectării tuturor punctelor de vedere, astfel încât fiecare activist individualist să poată participa, şi o campanie de comunicare dedicată înţelegerii tuturor modificărilor propuse, astfel încât oricine să poată vota în cunoştinţă de cauză:

E şi Constituţia TA; dacă-ţi place, votezi DA!
Iar de nu-nţelegi ceva, votezi NU şi îi spui PA! 😛