Der zweite Furz (RO, foarte revoltat)

Senzația de „cai verzi pe pereți” mi-e din ce în ce mai acută, în politica românească. Nevoia de tătucă, de salvator, de un lider mesianic a devenit grețoasă, mai ales pentru că văd în jurul meu oameni raționali, care se agață total irațional de această nevoie, deși ei au reușit în viață și merg mai departe exclusiv prin propriile puteri. Normal, dacă există cerere, iată c-a apărut și oferta: dl Cioloș și-a publicat platforma România 100, profitând de faptul că partidele sunt fie într-o mare confuzie, fie incapabile să comunice credibil.

sursa foto: Cai verzi pe pereți

Săptămâna trecută, îl creditam pe dl Cioloș drept soluția pragmatică pentru guvernarea din următorii 2 ani. Am mai spus de ce nu-mi place Guvernul Cioloș, însă eram dispus să-i acord încredere pentru încă un mandat limitat. După scamatoria cu cele 10 milioane de euro, nu mai sunt dispus la nimic! Așa că am decis să verific platforma dlui Cioloș, pentru că un exercițiu de leadership autentic nu se poate opri doar la enunțarea unei viziuni la momentul oportun, oricât ar fi ea de seducătoare. Și pentru că nu pot accepta nicio formă de adulație. Mai ales, nu pot accepta adulația îndreptată către un om care chiar reprezintă puterea executivă. Mi se pare o formă de igienă publică și personală să nu înghit orice pe nemestecate!

Înainte de-a trece la analiza propriu-zisă, avertizez că e extrem de periculoasă inițiativa de-a strânge semnături, chiar și virtuale, pentru susținerea dlui Cioloș. În jocul politic democratic, în preajma alegerilor parlamentare, această inițiativă poate crea un clivaj artificial în societate. Dacă eventualul Guvern Cioloș II se va sprijini pe o majoritate provenită din afara Parlamentului, ne îndreptăm spre o formă de democrație iliberală originală, cu o spoială de aparență de stat-de-drept, adică exact visul dlui Viktor Orban. Am experimentat cel puțin două decenii de democrație „originală” în sens iliescian și zău că nu avem nevoie de alte forme ale „originalității”!

Analizând principiile din platforma dlui Cioloș, mă-ntreb două lucruri: De ce seamănă platforma asta cu un program prezidențial? Și cum va reuși platforma asta să împartă apele în politica românească? Cu excepția măsurilor anti-sărăcie, care par să diferențieze planul și acțiunea dlui Cioloș față de orice alt actor politic, celelalte principii sunt fie prea vagi, fie prea generoase, astfel încât pot fi adoptate de oricare partid politic. Din acest punct de vedere, oferta dlui Cioloș către PNL și USR este mai degrabă pentru un guvern de uniune națională, adică o altă expresie nefericită a unei „crize belgiene.” Mă-ntreb din ce motiv i-ar putea conveni o asemenea variantă PSD-ului? Sau de ce nu și-ar putea face o variantă proprie, cu dl Dâncu pe post de Premier?

În fine, măsurile de (re)organizare preconizate pentru primele 100 de zile sunt fie prea mărunte, în sensul că oricine s-ar apuca de ele, fie prea ambițioase: de exemplu, evaluarea impactului este un proces de învățare permanentă, care nu se poate limita la crearea unei echipe de specialiști, ci trebuie să se ridice la nivel de schimbare în cultura organizațională. Apoi, la nivelul proiectelor, majoritatea se referă la continuarea unor măsuri deja adoptate, pe care numai un guvern complet iresponsabil le-ar putea abandona. Totuși, printre proiecte găsim și chestiunea cu modificarea statutului și a salarizării pentru funcționarii publici, ceea ce ar putea afecta condiționalitățile ex-ante din strategiile deja adoptate: SCAP, SDFP și SFPAP. Dacă se întâmplă așa ceva, ne putem aștepta la încă un an de blocaj în privința fondurilor UE pentru capacitatea administrativă.

Nu în ultimul rând, din platforma dlui Cioloș lipsește orice semnal cu privire la reorganizarea sau eficientizarea administrației locale. Fără o astfel de măsură, coroborată cu Agenda Digitală și cu Planul National OGP, mi-e teamă că vom rămâne captivi unei bugetări pe baze anuale, tarată de corupție, că vom perpetua ilegalitățile cauzate de incapacitatea de-a aplica în mod corect procedurile de achiziții publice, respectiv că nu vom avea nicio motivație pentru a schimba din temelii clasa politică și procesele democratice, exact acolo unde ele contează cel mai mult, adică la nivel local. În aceste condiții, mă simt nevoit să revizuiesc ceea ce scriam săptămâna trecută: învestirea unui Guvern Cioloș II nu mai este deloc o soluție pragmatică, pentru mine; însă tocmai a devenit o soluție posibilă, cel puțin teoretic; și nici de data asta nu-mi place!

sursa ilustraţiei animate: Dennis Richter

Mai jos, pe îndelete, părerile mele despre fiecare principiu din platforma dlui Cioloș; apoi, despre măsurile de (re)organizare; nu am mai intrat în detaliile privind proiectele, pentru că mi se par puse acolo de umplutură 🙁

Principii:

1. Toate partidele susțin, măcar retoric, România fără corupție! Chiar și dnii Severin, Barbu sau Tăriceanu. Provocarea dlui Cioloș este că oamenii dau și iau șpagă la talpa țării, chiar dacă nu o mai fac la Guvern. Și că va avea nevoie de un ministru al justiției care să poată discuta cu parlamentarii, să fie credibil în fața magistraților și să aibă autoritate în fața celorlalți miniștri—mai ales cei de la administrație publică, interne și finanțe. La nivel de principiu, dl Cioloș încă nu are de unde recruta un astfel de ministru, de la niciunul din viitoarele partide parlamentare; iar un ministru venit din afara sistemului nu va avea nici credibilitate, nici autoritate.
2. Toate partidele clamează necesitatea unei clase politice responsabile! Chiar și dnii Dragnea sau Băsescu. Dar fiecare are altă viziune despre ce-nseamnă responsabilitatea, iar partidele politice nu sunt echipate cu instrumentele necesare pentru a discuta despre etică și pentru a-și schimba cultura organizațională. Provocarea dlui Cioloș este fie să obțină o baghetă magică, prin care să dezvolte asociațiile profesionale și să le întărească mecanismele de reflecție în materie de etică, fie să obțină puteri discreționare, pentru a schimba din funcții oamenii care nu corespund cu reperele etice ori profesionale ale domniei sale. Prima variantă ar fi o minune realmente mesianică; a doua ar fi un coșmar de democrație iliberală.
3. Am convingerea că toate partidele vor o guvernare de bun simț! Chiar și dl Diaconu de la PRU. Numai că definițiile bunului-simț se încurcă în manipulări televizate. Dl Cioloș nu va putea schimba design-ul instituțional din administrația publică, dacă nu se va sprijini pe o majoritate parlamentară și pe bună-voința Președintelui Iohannis. Alternativa este de tipul Revoluției Rozelor din Georgia anului 2003 (către care mă duce gândul, când văd ideea semnăturilor de susținere), dar sper că nimeni nu se gândește în mod serios la așa ceva, cel puțin nu într-un stat-membru UE, nu în ajunul președinției rotative a Consiliului UE. Mai există și alternativa informatizării administrației, însă dl Cioloș nu și-o permite prea curând, pentru că ar însemna să desființeze niște locuri de muncă, intrând în conflict cu principiul imediat următor.
4. Toate partidele vorbesc despre locuri de muncă, dar mai puțin despre ocupare prin antreprenoriat. Dl Cioloș ratează subiectul, uitând sau ignorând că treaba Guvernului nu este să deschidă ori să creeze locuri de muncă, ci să faciliteze înființarea și funcționarea persoanelor juridice cu calitatea de angajator (societăți comerciale, întreprinderi de economie socială, organizații neguvernamentale, întreprinderi individuale sau familiale etc.). Iar cheia este fix în bugetul de stat, atât la constituirea veniturilor, cât și la prioritizarea cheltuielilor. Treaba asta nu se poate face fără un ministru al finanțelor de același calibru cu cel al justiției (vezi #1), fără politicieni responsabili (vezi #2), fără instituții transparente ori funcționari de bun simț (vezi #3).
5. Despre sărăcie, recunosc, nu mă simt competent să discut. Știu că retorica tuturor partidelor este îndreptată spre eradicarea sărăciei, dar știu și că platformele politice ale partidelor nu conțin măsuri concrete și fezabile în acest domeniu. Chiar și dna Gorghiu ori dl Dan pot accepta un program anti-sărăcie, deși nu e neapărat o prioritate pentru dumnealor. Prin urmare, e posibil ca dl Cioloș să-și fi găsit aici nișa care-l diferențiază cu adevărat de toți ceilalți actori politici ai momentului. Nu știu dacă proiectul de buget pentru 2017 conține și o anexă privind programarea multi-anuală a cheltuielilor care să susțină pachetul de măsuri anti-sărăcie lansat în februarie, dar cred că vom afla în curând.
6. Dacă reușește la punctele #3 și #4, are șanse și cu economia competitivă. Invers, dacă reușește cu economia competitivă, sigur că rezolvă și cu sărăcia de la #5. Din nou, toate partidele susțin acest punct de vedere, la fel și analiștii din societatea civilă ori mișcările din sânul sectorului de afaceri. Numai că, din nou, abordarea e eronată, în opinia mea, pentru că anticorupția, birocrația și transparența nu conduc, prin ele însele, la competitivitate. Dl Cioloș omite să ne vorbească, la acest punct, despre mecanismele de susținere nemijlocită a competitivității, o eroare pe care o comit și multe dintre partidele politice.
7. Similar, toate partidele susțin educația! Chiar și cei care au amețit-o de tot, au ținut-o sub-finanțată ori chiar au furat-o. Dl Cioloș se concentrează pe componentele care au legătură cu #5 și #2, deși era nevoie de o legătură mai strânsă cu #6. Recursul la acest principiu (ale cărui obiective nu pot fi atinse într-un singur mandat) este mai degrabă interesat de ajustarea față de proiectul prezidențial România educată (deci de obținerea sprijinului prezidențial), decât de ancorarea platformei în agenda cetățeanului.
8. Toate partidele susțin reforma în sănătate, deplâng plecarea medicilor, lipsa spitalelor și salariile mici pentru personalul din sănătate. Chiar și fostul tânăr ministeriabil al dlui Bușoi putea livra o asemenea retorică. Poate că #1, #2 și #3 rezolvă o parte din problemele sistemului, dar mult mai interesant era dacă dl Cioloș ne spunea cum #4 și #6 vor susține și vor dezvolta serviciile medicale în viitor, sprijinindu-se pe #7, pentru a contribui la #5. Cu alte cuvinte, acest principiu pare aruncat la grămadă, pentru ca platforma dlui Cioloș să nu fie criticată că nu cuprinde acest subiect.
9. Preocupările privind NATO și UE sunt la fel de subțiri în programul dlui Cioloș, ca și în cele ale tuturor partidelor. Nu se vede nicăieri legătura dintre competitivitate și relațiile internaționale, nici cea dintre birocrație și întârzierea integrării/convergenței. Lipsește proiecția către moneda euro, la fel cum lipsește orice referință la drepturile fundamentale ale cetățenilor UE. Desigur, e greu să vorbești despre drepturile minorităților și migranților, când Rusia mișcă tehnică militară în apropierea granițelor, dar nici despre asta nu scrie nimic explicit.
10. Retorica asta, despre neam, etnie, națiune și românii plecați este complet neinteresantă. De fapt, nu mă așteptam ca tocmai dl Cioloș să apese pe această pedală. Românii au plecat din țară pentru că erau săraci și mai erau și umiliți de instituțiile statului. Acolo unde au ajuns, sunt în continuare umiliți de instituțiile statului român, dar o duc mai bine, deci nu au niciun motiv să se întoarcă. Orice încercare îndreptată direct către atragerea lor înapoi este sortită eșecului, dacă nu se rezolvă #5 și #3. De fapt, în perfect contrast cu principiul #9, dl Cioloș aduce în joc etnocentrismul, în loc să se concentreze pe efectele și beneficiile cetățeniei.

Organizare:

• Reorganizarea ministerelor se va face de către oricine va prelua postul de Premier, la sfârșitul lunii decembrie. Despre felul în care ar trebui făcută reorganizarea, putem să ne amintim așteptările de anul trecut, inspirate din Republica Moldova;
• Riscul suprapunerii de atribuții nu se gestionează prin reguli rigide, ci prin management și priorități și analize de vulnerabilități, pe baza sistemului de control managerial, care este situat, desigur, la nivelul Secretariatului General al Guvernului (eventual, ar putea fi mutat la Cancelaria Prim-Ministrului, dar asta e tot o decizie de management);
• Obiectivele trans-sectoriale sunt definite tocmai prin reorganizarea ministerelor, deci nu e nevoie de măsuri redundante; în acest sens, Comisia de tăiat hârtii, GovITHub și alte comitete ori compartimente vor trebui să aibă obiective SMART, nu să „pescuiască” rațiuni pentru propria existență și perpetuare, ca acum;
• Evaluarea de impact necesită trei lucruri mari și late, ca să poată fi făcută serios, adică să nu rămână la stadiul de retorică:
  a) să putem crea indicatori care să aibă legătură directă cu obiectivele, cu rezultatele scontate, cu impactul așteptat;
  b) să avem capacitatea de-a colecta și interpreta datele colectate prin indicatorii astfel creați; și
  c) să avem procedura (sau măcar curajul) prin care să ne asumăm că anumite măsuri trebuie sistate;
• Bugetarea multianuală trebuia să fie piatra de hotar a acestui Guvern, moștenirea de bună guvernare pe care dl Cioloș trebuia s-o lase în sarcina Parlamentului chiar în acest octombrie 2016; amânarea acestei măsuri, prin anunțarea ei doar sub forma unui deziderat pentru anul viitor, este un eșec al dlui Cioloș.