Urăsc întrebarea asta, pseudo-retorică, voit-superioară, perfect-găunoasă! Am auzit-o pentru prima oară acum vreo 5 ani, într-o discuţie particulară; apoi, am întâlnit-o în şedinţe publice şi/sau în cadrul unor dezbateri şi procese decizionale din sectorul public; dar, de la o vreme, e din ce în ce mai prezentă în spectacolele de circ de la televiziunile de ştiri. Când nu mai are argumente, preopinentul (politician, analist, comentator, adică talking head sau spin doctor) dă un exemplu din cu totul altă arie tematică şi, pe un ton plin de reproş, ţi-aruncă-n faţă, din toate sfincterele, acest „păi, despre ce vorbim?!?”
sursa foto: ziarelive.ro
Eu nu vreau să schimb subiectul, nu vreau să derutez pe nimeni, nu vreau să obţin vreun efect retoric, dar chiar nu am argumente şi de-asta-mi vine să-ntreb şi eu acelaşi lucru… Ce-nseamnă să fii român (mai mult decât să fii om)?, ce-i aia o Românie (mai mult decât o autoritate care-ţi confirmă identitatea prin buletin sau paşaport)?, care să fie motivele pentru care să mă simt mândru ori să găsesc bucurie în sărbătoarea asta, de 1 decembrie (mai mult decât 23 august sau 10 mai)?!? Mi se pare că instrumentul numit stat-naţional numă mai ajută să-mi găsesc bunăstarea ori fericirea—dimpotrivă, pe zi ce trece, am mai multe dovezi despre cât de mult mă-ncurcă! 🙁
Azi, toată ziua, m-am gândit că mi-ar fi plăcut să pot sărbători, dar n-am găsit nicio motivaţie şi vă cer iertare! Toată stima pentru acei oameni care-au făcut cu-adevărat istorie, când au deşteptat conştiinţa naţională, când au făcut unirea, când au pus bazele statului modern, când au dezvoltat ţara şi-au încercat s-o racordeze la tot ce se-ntâmpla în spaţiul european, bun sau rău… Măcar au încercat! Dar azi?!? Există instrumente care, la un moment dat, nu mai sunt utile—am renunţat la iască şi cremene, pentru că avem brichetă; la toporul de piatră, pentru că avem drujbă; la carul cu boi, pentru că avem camion; la franc şi marcă, pentru că avem euro; la graniţe şi vămi, pentru că avem Schengen…
De fiecare dată, am renunţat la ce era mai puţin eficient, pentru că avansul tehnologic ne oferea un instrument mai bun pentru a ne atinge obiectivele sau dorinţele de bunăstare, de fericire, de „progres”… Eu chiar nu ştiu „despre ce vorbim,” atunci când văd strădania de-a spoi „sărbătoarea naţională,” iar nelipsitul sobor de preoţi şi cearta anuală a politicienilor şi comentatorilor mă derutează şi mă întristează 🙁 Eu nu mai văd utilitatea sau eficienţa, nici în privinţa identităţii naţionale de român, nici în privinţa statului naţional numit România, ci aştept alte motive de bucurie şi de sărbătoare: decizii instituţionale cu mintea-n cap, dezvoltare economică, dialog de bun simţ… Probabil că dorul ăsta-mi va rămâne etern neostoit…
PS Iar dacă sărbătoarea e neapărat legată de ceva din trecut, de-o amintire, mi se pare că filmuleţul ăsta, despre cea mai frumoasă amintire, filmat în Bucureşti, vorbeşte mult mai bine despre oamenii care trăiesc şi circulă pe-aici 🙂 Mie-mi dă mai multe motive de bucurie! Privindu-l, mă simt bine! 🙂
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}