Deznădejde. Multă! (RO)

Deznădejde. Multă! (RO)

. lectură de 3 min

Da, am scris bine, e multă! A fost mare, dar acum e multă! Nu doar în mine, ci o simt în jurul meu, la şi pe foarte mulţi oameni. Se caţără pe oameni, aşa, ca un miriapod. Şi se hrăneşte din temerile noastre, pe care nimeni nu vrea să le vindece ori măcar să le atenueze. Dimpotrivă, toate mijloacele de informare în masă ne exploatează temerile, ni le lărgesc şi ni le adâncesc, pentru că numai în felul ăsta ştiu ei/ele să câştige, să facă profit. Le e mai simplu aşa, că nu mai trebuie să-şi bată capul, câtă vreme noi suntem public captiv! Fac asta şi bisericile, şi televiziunile, şi partidele, de parcă toţi comunicatorii ar fi trecut prin aceeaşi şcoală de prost gust—şi chiar aşa s-a-ntâmplat: au trecut prin România ultimilor 20 şi ceva de ani 🙁

sursa ilustraţiei animate: necunoscută

Combinaţia de televiziune şi politică e ca un drog, însă nu mai e, de mult timp, aducător de plăcere ori aţâţător de curiozitate, ci a devenit producător de amărăciune, nervozitate, ură chiar 🙁 Şi asta pentru că oamenii care apar pe ecran nu au nimic constructiv de adus în discuţie, nu doresc să producă valoare, nu fac proiecţii de viitor, nici măcar ei nu ştiu cum ar putea arăta un viitor mai bun—de fapt, cred că prea mulţi dintre noi am uitat cum să trăim mai bine acum! Şi ne-am învăţat cu-atât de mult rău în jurul nostru, încât nu ne mai putem imagina cum ar fi să trăim fără deznădejdea care se caţără pe noi ca un miriapod 🙁

Dar ne minţim că nu se poate mai bine şi c-a venit sfârşitul lumii, pentru c-am uitat să visăm. Uite, partidele sunt atât de încleştate în războiul lor, încât toată pre-campania electorală a fost, iar campania va fi, despre cât de hoţi, răi, proşti şi urâţi sunt ceilalţi; despre cum ne apărăm noi, mascându-i pe hoţii, răii, proştii şi urâţii noştri; despre pericolul de-a veni ceilalţi la putere; niciodată despre soluţiile pe care le-am identificat noi ori despre beneficiile pe care le-am putea avea împreună… Partidele au uitat că rolul lor e să ne arate cum şi de ce ar fi viaţa mai bună, mai valoroasă, mai frumoasă şi mai drăgăstoasă dacă i-am alege mai degrabă pe ei decât pe ceilalţi—ceilalţi nefiind mai mult sau mai puţin breji, ci pur şi simplu având o altă viziune…

În contextul politic în care ne pregătim de alegeri parlamentare şi de formarea unui nou guvern, dar încă nu avem habar despre ce programe politice ni se oferă, în care discuţia nu mai e de multă vreme despre idei sau despre comportamente, despre ce e acceptabil, dezirabil şi indezirabil, despre priorităţi, despre ce e important sau urgent, ci exclusiv despre oameni şi atacuri la persoană, cine credeţi voi că s-a găsit să facă o evaluare a capacităţii pentru schimbare şi o proiecţie pentru viitorul bunei guvernări?!? Societatea civilă, sărmana de ea, aşa, ruptă-n coate şi subfinanţată şi hulită de toate partidele politice şi de toate structurile administrative!

Faza cea mai tare e că societatea civilă e-atât de diversă, încât ideile cuprinse în Carta Albă se pot plia şi pe ideologiile politice de stânga, şi pe cele de dreapta—dar nu şi pe politicieni preocupaţi exclusiv de asigurarea fotoliului de parlamentar pentru încă 4 ani! Prin urmare, nu m-aştept ca documentul (la care contribuţia mea a fost minoră şi nu de-asta îl promovez!) să fie citit şi utilizat de activul de partid, nici să fie dezbătut în platourile de televiziune, cu atât mai puţin să fie propovăduit din amvonul bisericilor… Dar mi-ar plăcea să ştiu c-aduce, măcar în sufletul unor oameni, o ciozvârtă de nădejde, ca să mai putem construi ceva în 2013 🙂