Dumicatul amar (RO)

Dumicatul amar (RO)

. lectură de 2 min

articol publicat în EurActiv şi Dilema veche, la solicitarea Manuelei Preoteasa şi a lui Cristi Ghinea

Într-un interviu acordat unui cotidian central la 11 octombrie, Jonathan Scheele arăta că paşii făcuţi sunt în direcţia cea bună, dar nu sunt nişte paşi compleţi. Bunăoară, încă nu s-a înţeles, la nivelul clasei politice, care este răspunzătoare în solidar de această stare de fapt, că tema corupţiei nu este una independentă: corupţia afectează funcţionarea mediului de afaceri, pentru că se traduce în competiţie neloială; corupţia diminuează capacitatea administraţiei publice de-a aplica legislaţia în vigoare, pentru că se traduce prin ineficienţă; corupţia împiedică reforma justiţiei, pentru că aruncă umbra îndoielii asupra tuturor magistraţilor, fără să-l mai poată deosebi pe profesionist de găinar. Corupţia (spuneam şi în urmă cu un an, cînd evaluam pentru Dilema veche ofertele electorale) este o boală de sistem, iar prevenţia este mai importantă şi mai eficientă decât tratamentul sau operaţia—nu ne permitem luxul să ducem această boală pe picioare!

sursa foto: foto.agerpres.ro

Se spune că nu poţi (învăţa cum se) face o omletă fără să spargi ouăle; ştim însă cu toţii că, dacă din neîndemânare scapi câteva coji în tigaie, omleta va fi amăruie, ici şi colo—câţiva dumicaţi vor fi necomestibili. Anul trecut arătam că, în platformele electorale, componentele anticorupţie nu erau suficient de bine gândite. România a fost nevoită să facă o omletă la guvernare şi un scrob în opoziţie—din nefericire, s-a dovedit tare neîndemânatică şi tot mai mulţi dumicaţi sunt amari. În privinţa sancţionării corupţiei, neîndemânarea este evidentă şi se traduce prin căutarea disperată a marilor rechini. În privinţa controlului, modificările aduse legislaţiei, în sine, nu reprezintă decât un pas—pe jumătate şovăitor, din cauze interne, pe jumătate temător, din cauze externe. La capitolul prevenţie însă, chiar nu ne-am făcut temele! Aşadar, ca orice student care se duce la examen „la plesneală,” nu putem spera decât că bucătarul-şef se va bucura de aspectul frumos rumenit, îngrijit, al omletei şi ne va da nota de trecere… Şi poate evită să guste tocmai din dumicatul ăla amar 😉