În fiecare zi aniversăm ori comemorăm ceva, se-mplinesc atâția ani, atâtea luni, atâtea zile sau ore de când … Și duminică s-au împlinit 10 ani de când …, iar asta m-a-nfuriat, m-a amărât, m-a înciudat… Și mi-am adus aminte și de cei 2 ani de când …, și de cei 4 ani de când …, și de atât de multe altele, încât, copleșit, am simțit că trebuie să … Motiv pentru care, iată! 😉
sursa foto: Rachel Beth Egenhoefer
Totul se rezolvă,
îţi spun nemulţumit,
c-o sticlă de tărie,
c-un plastur’ amețit!
Lucrezi cu pasiune,
dar nu poţi construi;
proştii fărâmă totul,
când nu pot înghiţi.
Iubeşti cu-nfierbântare,
dar nu va dăinui;
acum te doare totul
şi-ţi vei tot aminti.
Petreci cu bucurie,
dar simţi un mare junghi;
fierbintea pasiune
s-a rătăcit prin trunchi…
Totul ţi se roteşte
în cap, coboară în genunchi,
te doare şi te arde,
ca spirtu-n rana ta de prunc.
O vrei acum pe mama,
c-o vorbă, c-un bandaj;
te sprijini doar pe tata:
pălincă şi „curaj!”
Rana îți dă durerea,
ea e totul acum;
dar întregul nu doare,
nu poate fi rănit,
nu-i treb’e alinare,
decum vreun oblojit.
Acum e pasiunea,
fierbinte, bucuroasă,
te doare-n cot de totul
ce va cădea sub coasă!
Şi totul se rezolvă,
îţi spune-un pătimit,
c-o sticlă de tărie
şi-un plasture nenorocit!
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}