Azi-dimineaţă, am fost solicitat să comentez anticipat despre raportul MCV, pe la 10:30 am. Raportul a fost dat publicităţii câteva ore bune mai târziu, după 16:30 pm. Cristian Iohan Ştefănescu mi-a pus nişte întrebări bine ţintite, ceea ce mi-a permis să speculez, în linii mari, despre tonul raportului. În esenţă, am fost critic şi cu guvernarea de la noi, şi cu echipa Comisiei Europene.
Da' am fost şi înţelegător, că doar n-au trecut decât vreo 12 ani de când ne chinuim cu rapoartele astea ... plus încă vreo 7 ani dinainte, din perioada de aderare la UE. De-asta şi zic „înţelegător”—la 19 ani, unii oameni abia votează pentru prima dată, iar alţii nici măcar n-au voie să beau o bere (legal!). Articolul integral se găseşte la dw.com, de unde am luat şi ilustraţia 😉 Înregistrarea audio a fost difuzată la Digi FM.
Actualizare, 23 octombrie: Am observat că unii analişti (şi/sau chiar activişti de partid) deplâng plecarea Guvernului Cioloş, în decembrie 2016. În opinia lor, acea garnitură guvernamentală (sau orice alt guvern non-PSD, adică prezumat drept integru şi competent, din oficiu) ne-ar fi adus rezolvarea pozitivă a dosarului MCV. Poate... Însă blocajul pe care-l vedem azi la CSM ar fi existat şi într-o astfel de ipoteză, pentru că alegerile pentru CSM au avut loc în 2016, chiar înainte de alegerile parlamentare. Iar lecţia că reformele din justiţie şi anticorupţie sunt/erau reversibile, oricât de usturătoare şi de nemeritată ni se pare, eu cred că ne-a fost valoroasă şi folositoare! #abonantandiorsaliu