În cadrul conferinţei de ieri, „Integritatea în administraţia publică din România. Consilierii de etică şi codurile de conduită,” am făcut o trecere în revistă a strategiilor anticorupţie—cele macro, de la nivel naţional, cele micro, individuale, respectiv cele mezo, instituţionale. Am pornit de la constatarea că administraţia publică nu este niciodată ilustrată cu oameni, cu lucrătorii din administraţie, ci cu organigrame, sisteme ori clădiri…
- Cred că strategiile macro n-au funcţionat şi nu vor conduce la realizarea saltului calitativ* de care avem nevoie, tocmai pentru că au uitat de oamenii din administraţie.
- Cred că strategiile micro se bazează pe cumpărarea încrederii, prin şpagă, tocmai pentru că noi, cetăţenii, am uitat cum să ne raportăm omeneşte la lucrătorii din administraţie.
- Cred că singura noastră salvare, saltul calitativ de care avem nevoie, se sprijină pe oamenii din administraţie, pe nevoia/aspiraţia lor pentru dialog, instruire şi transparenţă…
Mai cred, alături de Cristi Ducu şi Radu Nicolae, că strategiile instituţionale ar trebui să pornească de la efortul de identificare a valorilor, principiilor, comportamentelor dezirabile şi virtuţilor pe care le îmbrăţişează lucrătorii din fiecare instituţie publică. Adică de la planificarea şi realizarea unui proces de adoptare a codului de etică în fiecare instituţie publică din România, împreună şi alături de oamenii care lucrează acolo. Avem încredere în consilierii de etică, pentru că numai ei pot declanşa un astfel de proces, de salt calitativ—numai la ei ne e nădejdea că pot construi o cultură organizaţională a încrederii, eficienţei şi integrităţii!
Privind la cubul strategic anticorupţie, cred că spaţiul de lucru al consilierului de etică dintr-o instituţie publică se află în zonele 20-21 şi 23-24: acolo, consilierul poate contribui la realizarea şi/sau corectarea procedurilor (phronesis) care previn ori controlează (techne) atât puterea discreţionară, cât şi opacitatea (episteme).** În acel „spaţiu,” consilierul îl poate ajuta pe lucrătorul din administraţie să-şi desţelenească iţele încurcate ale datoriilor sale aflate în conflict, să-şi clarifice ierarhia valorilor personale, profesionale şi instituţionale, respectiv să ia deciziile care-i vor asigura bunăstarea şi confortul la locul de muncă, în noua cultură organizaţională din instituţie. E o provocare însemnată, va fi greu, dar nu imposibil! 🙂
Note explicative:
*) Strategia Naţională Anticorupţie 2012-2015 ţinteşte la egalarea mediei europene a Indicelui de Percepţie a Corupţiei, până în 2015. Din păcate, graficul de mai jos ne arată că, fără un salt calitativ spectaculos, ci numai prin actuala evoluţie naturală, liniară, incrementală, România va atinge media europeană (care se află într-o scădere vizibilă) abia prin 2025 🙁 Iar dacă ne referim la media de referinţă, cea a anului 2011, pe-aceea o vom atinge abia în 2040, dacă nu facem un salt calitativ remarcabil!
sursa graficului: Piaţa de şpagă
**) Detalii despre episteme, techne şi phronesis, respectiv despre metoda cubului strategic anticorupţie, se găsesc la pag. 24-25 din teza mea de masterat în administraţie publică.
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}