You've successfully subscribed to Codru Vrabie
Great! Next, complete checkout for full access to Codru Vrabie
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.
Eşecul meu (RO)

Eşecul meu (RO)

. 4 min read

Se-mplinesc 20 de ani (poate doar 19, dar diferenţa e neglijabilă) de când mă ocup de tematica accesului la informaţii şi transparenţei decizionale în administraţia publică. Şi, văzând cum (nu) funcţionează administraţia românească în perioada de criză, mi-e evident c-am eşuat. Nu ştiu încă din ce motiv, nici dacă voi putea găsi o soluţie pentru a îmbunătăţi situaţia, dar cred că-i important ca lucrul ăsta să rămână scris. Alături de oferta pe care-o fac la final, poate-i dăm de cap împreună 😉

[Scurtă revărsare de furie: Nu ne-a fost de-ajuns că Preşedintele, prin decretul de instituire a stării de urgenţă, ne-a belit accesul la informaţii de interes public. Nu ne-a fost de-ajuns că Ministerul de Externe, printr-o „notă verbală” (despre care încă nu ştim cum a apărut), ne-a procopsit cu o derogare de la CEDO. Nu ne-a fost de-ajuns nici OUG privind modificarea Codului penal, deşi făcuserăm un referendum tocmai ca să-mpiedicăm Guvernul de-a mai legifera în această materie. Acum se pare c-a mai venit şi OUG, păstorită de Premier, prin care se suspendă transparenţa decizională, pe perioada stării de urgenţă 🙁 Aaarrghhh, cât de porc e statul român cu oamenii obişnuiţi!!! Voi reveni în cheie politică la subiectul puterii discreţionare. Acum rămân strict la partea de administraţie publică.]

Încă de la primele cursuri pe temele astea, pe care le-am ţinut cu funcţionarii publici, încă din 2003, am căutat o cale prin care să le fac viaţa mai uşoară. În trainingurile mele pe acces la informaţii, am scos în evidenţă un algoritm simplu, pe care să-l poată aplica orice persoană, în orice instituţie publică, astfel încât să poată răspunde rapid la orice solicitare de informaţii. Criza de-acum îmi arată că algoritmul meu s-a dus pe apa sâmbetei. (Adevărul e că, în ultimii 10 ani, nici n-a mai existat cerere de training pe subiectele astea.)

Mai exact, mie mi-e clar că algoritmul meu n-a fost niciodată implementat în instituţiile care sunt acum în centrul atenţiei. (Cred că DSU nici măcar nu exista, pe când am făcut eu ultimul training pe aceste două teme). Sau, dacă a fost implementat vreodată, practica n-a fost menţinută/susţinută—probabil pentru că oamenii pe care i-am instruit eu nu mai sunt acolo. Iar instituţiile româneşti nu au deloc memorie instituţională—totul se schimbă, atunci când se schimbă şefii. Şi, în aproape 20 de ani, s-au schimbat o mulţime de şefi.

Pe scurt, cred că descrierea cea mai bună a algoritmului se găseşte în acest raport de monitorizare (IRT, 2009; pdf, 1.2M). În funcţie de a) cât de mare/mică e instituţia, b) cât personal poate aloca pentru acest proiect şi c) cât de meseriaşi sunt funcţionarii care pun mâna să facă treaba asta, implementarea acestui algoritm poate dura 1-6 luni. Apoi, menţinerea lui în stare de funcţionare necesită un singur om, care să dedice vreo 2 ore pe săptămână acestui „proiect.” Eventual, pot apărea vârfuri de sarcină în perioadele de raportare, dar cam ăsta ar fi efortul (sau necesarul) pentru mentenanţă: 1 om dedicat, 1-2 zile pe lună, cel mult.

Pentru startul implementării, cel mai important element este voinţa şefului. Dacă şeful îşi pune-n mod serios şi întrebarea „de ce?,” sunt şanse mari ca implementarea să aibă succes. Dar, chiar şi-acolo unde şeful e obtuz, dacă instituţia are un funcţionar tenace, dedicat şi pasionat de transparenţă, mecanismul propus de mine va putea funcţiona bine. Promisiunea mea este că, odată pus la punct algoritmul, instituţiei îi va veni foarte la îndemână să dezvolte şi alte proiecte: date deschise, consultări publice, informatizarea proceselor interne, creşterea responsabilităţii instituţiei faţă de beneficiari, creşterea capacităţii şefilor de-a da socoteală pentru deciziile lor, creşterea încrederii cetăţenilor în instituţie.

Evident, dacă am eşuat la originile acestui lanţ cauzal, eşecul se vede, teribil de dureros, în toate direcţiile. Şi se simte monstruos în timpul crizei! Însă e la fel de evident că, în toiul crizei, nu se vor putea reforma peste noapte chiar instituţiile care sunt acum în centrul atenţiei—durează între 1-6 luni, după cum am mai spus. Dar celelalte instituţii? Ele ce cusur au? De ce n-ar putea folosi perioada asta, pentru a porni la drum? Eu mă pun la dispoziţia celor care doresc! Facem asta gratuit, online, că eu vreau să ajut! Dacă eşti un funcţionar dedicat şi simţi că ai timp şi vrei să-nveţi chestii noi în perioada asta, dă-mi de ştire şi facem 🙂

Nota bene: Informatizarea proceselor interne şi/sau a fluxurilor interne de documente poate creşte capacitatea de transparenţă a unei instituţii, însă nu-i o garanţie, mai ales dacă n-a pornit corect. Iar informatizarea poate porni corect numai dacă se bazează pe 2-3 iteraţii succesive (şi bine făcute) ale sistemului de control managerial intern (o explicaţie succintă despre importanţa SCMI se găseşte la Piaţa de şpagă, de prin 2012).

sursa citatului folosit în ilustraţie: necunoscută; fundalul e prelucrat de mine