Dincolo de aparenţa strategică sau prostească a unor întâmplări, mai există şi unele elemente de context, pe care le-aş fi putut eticheta drept erori tactice, dar m-am săturat de făcut teoria chibritului. Se-ntâmplă nişte lucruri care pe mine mă lasă cu gura cascată, pentru că nu-nţeleg în ruptu’ capului cum e posibil ca politicienii ăştia să nu se adapteze deloc la mediu, să nu poată depăşi intenţia cu care-au pornit la drum! Desigur, nu sunt singuri—şi societatea civilă e cam varză 🙁 Dar, la noi, e-atât de multă lume care se-nghesuie la guvernare, încât…
sursa ilustraţiei: John Hockenberry, TED 2012
Într-o discuţie cu Barbu/Sociollogica, prilejuită de Vivi/Harta politicii, mă-ntrebam câţi oameni ca mine or fi în ţara asta, dacă suntem utili electoral şi dacă partidele ar trebui să fie interesate de votul ori cuvântul nostru, dacă nu cumva oamenii ca mine ar putea mobiliza, cu resurse minimale, de 2-3 ori mai mulţi alegători decât acel <1% insignifiant pe care îl reprezentăm (?!?). Aşadar, ce vreau eu de la politicieni? Simplu: vreau să nu-şi mai piardă vremea în conflicte fără miză pentru agenda mea! Ciudat, dar încă nu ştiu de ce ei chiar îşi pierd vremea cu aşa ceva 🙁
Am înţeles că USL şi-a asumat venirea la guvernare, chiar şi fără vreun plan sau vreo soluţie, pentru că doreşte să ciuntească, aşchie cu aşchie, din puterea acumulată de preşedinte. Nu-i un obiectiv pe placul meu, dar poate fi legitim; totuşi, USL dovedeşte că nu poate face şi menţine agenda! Pe singurul conflict cu miză, reprezentarea la Consiliu, le-am oferit o soluţie în 3 paşi, dar văd că ei au alte intenţii. Dacă vor suspendarea preşedintelui, poate c-o vor obţine, dar nu vor putea conta pe aportul meu electoral—ce nu ştim este oare câte procente stau să piardă fără cârja unui referendum?
Am înţeles că PDL şi-a dorit în opoziţie, închipuindu-şi că, aşa, are şanse mai mari la alegerile din toamnă; dar gestionează incredibil de prost rezultatul alegerilor locale. Retragerea tripletei MVP din lupta internă mi-arată că nu există raţiuni mai înalte, că asocierea cu Falcă, Poteraş, Pinalti şi Scripcaru e de bine, aşa încât m-am lămurit cu reformiştii 🙁 Ăsta era un conflict cu miză! Dacă se băteau, Macovei, Voinescu, Preda & Paleologu mi-ar fi câştigat simpatia, poate chiar şi aportul electoral—acum era momentul să demonstreze că preocuparea lor pentru integritatea din interiorul partidului nu-i doar o vorba goală!
Nici societatea civilă nu-i mai brează, din păcate 🙁 Da, apelul la AvP şi sesizarea CCR în cazul ICR sună bine! Dar unde-i reacţia marilor ONG-uri faţă de miza enormă a plagiatului lui Ponta? Integritatea în sectorul public nu-i doar o chestiune de lege, conflict de interese ori afaceri dubioase cu bani publici! Noroc că mai există organizaţii mici, dar serioase, gen Ad Astra, care să ne salveze de propriul ridicol, să ne amintească de ruşine şi onoare în spaţiul public! Ah, am şi-o veste pentru Universitatea Bucureşti—vedeţi că softul anti-plagiat există deja la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială! Dar sindicatele profesorilor universitari ce zic?!?
Înţeleg că toată lumea joacă pe mize mici, meschine, deplorabile din punctul meu de vedere… Toată lumea vrea la putere, fie pentru a-şi trage un pic de spuză din bani publici pe turta propriilor afaceri, fie pentru a-şi plăti poliţele şi-a-şi înfiera duşmanii, fie pentru a-şi apăra colegii şi prietenii certaţi cu legea?!? Înţeleg că accesul la putere e cu atât mai mişto cu cât se face mai abitir prin eludarea electoratului, că-s mai plăcute victoriile obţinute prin vânzări, trădări şi traseism, că-s mai sigure voturile susţinătorilor hardcore, în timp ce apelul la nehotărâţi şi visători e de ruşine?!? Ce manea infectă e intenţia din spatele designului politic numit „România” 🙁
Update: Un articol de Vintilă Mihăilescu explică manelismul mult mai elocvent! 😐
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}