Zăpuşeală mare, deci un fel de insolaţie; deci, plictiseală şi lipsă de chef, de spor, di tăti; în plus, intestine rebele pe motiv de insolaţie—cu asta mă confrunt eu luni dimineaţă… Nimeni nu mi-a dat şi mie o felie de optimism; mă-ntreb cum să reacţionez la întâmplarea cu dl Ghişe?; v-am zis că nu e sigur că Băsescu se poate întoarce la Cotroceni, pe motiv de art. 3!; chestiunea a intrat în faza parlamentară şi urmează un nou calup de isterie, groază şi teroare… Deci să ne punem centura de siguranţă sau să ne ţinem bine; deci suntem pregătiţi pentru ce urmează, da?!? Deci:
Poate vă voi surprinde, însă apreciez foarte mult faptul că senatorul Ghişe nu s-a dat bătut! Sigur că nu prea are dumnealui o bună reputaţie, dar cu iniţiativa asta le-a cam pus capac şi colegilor, şi adversarilor—a reuşit să vină cu o nouă perspectivă asupra unor lucruri pe care toată lumea le credea aşezate/stabilizate, a construit o argumentaţie care pare suficient de rezonabilă pentru a fi luată în considerare şi (deloc de neglijat!) a adus un balon de oxigen (sau o cănuţă de apă) unei mişcări politice ofilite! Pentru această dedicaţie/abnegaţie, Ioan Ghişe merită să fie apreciat!!!
Parlamentul va decide azi ce-i de făcut pe mai departe; indiferent de decizie însă, circul politic va continua: demiterea lui Băsescu va declanşa cursa electorală propriu-zisă; amânarea deciziei va deschide calea unor noi intervenţii din partea forurilor europene; întoarcerea/acceptarea lui Băsescu va oferi o scurtă pauză înainte de asaltul final pentru alegerile parlamentare. În oricare din aceste situaţii, cele două tabere vor avea nevoie să-şi definească purtătorii de mesaj, iar mişcarea dlui Ghişe este cu atât mai interesantă, dacă o privim din această perspectivă:
În tabăra „noii drepte unite” sau a „polului/alianţei de centru-dreapta,” tăcerea de-o săptămână a lui Băsescu n-a fost utilizată de nicio voce/apariţie puternică—mai exact, deşi mă aşteptam să-l văd şi să-l aud mai des pe Ungureanu, l-am văzut mai degrabă pe Neamţu… În tabăra USL/centru-stânga, tot tăcere, mai ales la vârf: acceptare/împăcare, mai degrabă poziţionare defensivă faţă de ce se va-ntâmpla când va vorbi Băsescu… Care putea să-şi planifice un discurs interesant chiar pentru şedinţa de azi a Parlamentului, dar acţiunea lui Ghişe trebuie că i-a dat peste cap planurile…
Deodată, USL are un nou vector de imagine: dacă are câştig de cauză, fostul primar al Braşovului s-ar putea vedea propulsat în poziţia de prezidenţiabil USL, poziţie pentru care Antonescu şi Ponta nu prea mai pot emite pretenţii… În România pe care mi-o doresc eu, asta ar trebui să fie o veste bună, pentru c-ar însemna că partidele/alianţele politice mai au resurse pentru susţinerea şi înteţirea competiţiei 🙂 Dar, în România în care trăiesc, asta prevesteşte suprapunerea unor lupte intestine USL peste luptele deja cunoscute cu PDL… Pfff, de parcă pe-acolo, pe la PDL–NR–ICCD-&c n-ar fi lupte intestine!, se poate, măi, Codru?!? 🙁
Deci, ce să fac?, convalescenţă după insolaţie, zăpuşeală, plictiseală, puţin spectacol şi mult circ… Până la sfârşitul anului, la o primă vedere, avem de decis asupra preşedintelui, procurorilor-şefi, bugetului, majorităţii parlamentare şi avocatului poporului, pentru că toate-s afectate de interimat—dacă ne lasă intestinele, poate mai avem o şansă pentru 2013 🙂 dacă nu, măcar să nu ne mai afecteze interimatul şi pe la BNR ori alte instituţii importante ale statului, că ultimele 2 luni ne-au arătat cu vârf şi îndesat că nu suntem în stare să ne gestionăm interimatele intestinale… A propos, în fondul de urgenţă intră şi cheltuieli pentru furazolidon?!? 😛
Later edits:
4:00p Boicot vs. Cvorum e meciul verii în România politică… Ideile lui Ghişe n-au fost asumate de USL (ceea ce poate fi un lucru bun), însă USL nu rezolvă nimic nici cu boicotarea cvorumului 🙁 PDL se află în bănci, aşteptând cuminţi; UDMR şi UNPR vorbesc în bancă…
5:00p Ghişe stă cuminte într-un fotoliu, Hrebenciuc adună useliştii pentru constituirea cvorumului de şedinţă; doar Zegrean plecase, parcă, un pic mai devreme?!?
5:15p Zegrean e prezent, alături de alţi membri ai CCR, Ghişe îşi reşapează propunerile, adică nu se lasă, batman, batman 😉 Şi cât timp mai tace Băsescu?!?
5:25p Ghişe e-n contre pe regulament cu Zgonea 🙂 Zău că-mi place că nu se lasă; şi argumentează rezonabil; şi e minunat de calm, deşi ştie că va primi un şut în dos—iată, doar 20 de voturi pentru…
5:31p USL se retrage din sală, foarte nepoliticos, în timp ce dl Minea citeşte decizia CCR; tocmai am aflat că Antonescu şi-a demis consilierii de la Cotroceni, încă de dimineaţă [wtf?]… Zău că vreau să-l aud pe Băsescu! Adică, de-acum e sigur că se poate-ntoarce la Cotroceni, dacă nu cumva decide să-şi dea demisia—numai c-aş vrea să n-o facă inainte de-a rezolva situaţia procurorilor-şefi!