Justiţia, peste 30 de ani (RO, temerar)

Da, peste 25 de ani, fiecare dintre voi ar putea fi ministru, aşa încât mă interesează să aflu cum vă imaginaţi că va arăta justiţia peste 30 de ani, la finalul mandatului vostru 😉

Asta a fost principala provocare pe care am lansat-o duminică, la şcoala de vară LiderJust. Organizatorii au selectat 20 de tineri profesionişti, din domenii, instituţii şi/sau profesii care determină ori depind de bunul mers al justiţiei, iar 17 dintre ei chiar sunt la Sinaia, începând de sâmbătă. Vă las pe voi să descoperiţi detalii despre program, iar eu mă concentrez acum pe imaginea pe care-o am eu despre justiţia de peste 30 de ani, că nu mi-am permis să-mi expun ideile personale în training—acolo, rolul meu era altul…

Elementul cel mai important al proiecţiei peste 30 de ani este să aflăm (în cuvintele unuia dintre cursanţi) cine are „autoritatea publică de-a stinge conflictele” (nu neapărat de-a le soluţiona!), iar eu cred că justiţia nu va mai fi atributul statului-naţional, ci al supra-statului european, indiferent dacă acesta va fi o federaţie de „state-membre,” din ce în ce mai „slăbite,” ori o confederaţie de regiuni administrative. Indiscutabil, magistraţii vor fi mai bine pregătiţi, vor beneficia de o imagine şi o reputaţie mult mai bune decât azi, vor lua decizii mult mai predictibile şi stabile, iar asta îi va ajuta să câştige, în percepţia publică, aura bine-meritată de imparţialitate şi independenţă. Sigur că va fi nevoie de o nouă abordare privind resursa umană din justiţie, cu accent şi pe următoarele două elemente, dar asta nu-i chiar aşa de greu 😉

Al doilea element important al proiecţiei se referă la substanţa celor mai frecvente conflicte, în funcţie de ce anume consideră societatea că este valoros. Aşa cum discutam cu participanţii de la şcoala de vară, cele mai frecvente conflicte ale prezentului sunt legate de bani, în timp ce, în trecut, ele erau legate de pământ. Eu cred că, în viitor, conflictele vor fi despre idei—nu doar protecţia proprietăţii intelectuale, nu doar fructificarea drepturilor de autor, dar mai ales aprecierea valorii unei idei va da naştere la conflicte care să fie judecate în instanţele viitorului. Şi, pentru că valoarea ideilor va fi dată în special de competitivitatea lor, am convingerea că justiţia viitorului va fi ocupată cu stingerea conflictelor legate de concurenţa, precedenţa şi valoarea ideilor.

Nu în ultimul rând, va fi extrem de importantă componenta şi/sau infrastructura tehnologică a justiţiei de peste 30 de ani: E foarte posibil ca tehnologia să devină componenta principală în prevenirea comportamentelor deviante, aşa cum s-a preconizat deja în scenariile hollywoodiene de tip Demolition Man sau Minority Report. Accesul la informaţii, inclusiv la cea juridică şi la jurisprudenţă, combinat cu predictibilitatea soluţiilor date de magistraţi, vor face ca dreptul penal să-şi piardă din importanţă, devenind din ce în ce mai „automatizat.” Şi, pe baza performanţei tehnologice a motoarelor de căutare, magistraţii înşişi vor avea acces la cele mai recente şi mai relevante decizii/interpretări, astfel încât căile de atac vor fi utilizate din ce în ce mai rar.

Poate că proiecţia mea e fantezistă, însă cred că e foarte important să-ncepem să ne-ntrebăm cum va arăta viitorul, ca să ne putem pregăti din timp. Dacă nu facem asta, ne vom afla permanent în urmă, frustraţi că nu putem ţine pasul cu restul lumii 🙁 Din păcate, mie mi se pare că noi încă n-am avut vreun ministru ori lider politic care să ne propună altceva decât cârpirea unui sistem nefuncţional sau cosmetizarea unor vechituri 🙁 Dar sunt convins că un discurs vizionar, un plan ambiţios, cu obiective concrete, îşi va face loc în curând pe agenda şcolii de vară despre leadership—poate chiar de acelaşi calibru cu vechitura asta?!? 😛

M-aş bucura tare mult ca viziunea, planul, obiectivele şi discursul mult-aşteptat să vină din sfera, din preajma LiderJust, pentru că asta ar însemna că mi-am făcut bine treaba! Şi asta e o provocare la confirmare, pe care o lansez la 2 ani după mini-dezamăgirea cu zvâcul—încă mai cred că, şi dacă ne lipseşte, ni-l putem educa! 😉