Microfinanţare rapidă (RO, #PDFPoland)

În lista de subiecte pentru noul pachet de blog-sincron, am decis, împreună cu Madama, să scriem azi despre conferinţe. Cea mai recentă conferinţă la care-am participat eu (săptămâna trecută, la Varşovia) mi-a amintit de nişte sugestii pe care le susţin şi le-mbrăţişez! Aş mai adăuga una, dacă nu e cu bănat: cu cât mai lungă lista de participanţi, cu-atât mai multă nevoie de spaţii şi timpi dedicaţi pentru networking! Asta pentru că, de obicei, astfel de conferinţe rămân sub aşteptări pe substanţă, în timp ce valoarea adăugată vine, de fapt, din întâlnirea faţă-n faţă cu oameni până la care n-ai prea putea călători, din lipsă de resurse şi timp 🙁

sursa foto: arhiva personală; Artas Bartas prezintă Bribespot la PDFPoland, ziua 1

Un astfel de exemplu a fost pentru mine oportunitatea de-a mă-ntâlni cu Artas Bartas, iniţiatorul proiectului Bribespot, una din sursele mele de inspiraţie pentru Piaţa de şpagă. Dar m-am bucurat tare mult să mă şi reîntâlnesc cu oameni dragi, pe care-i cunosc din mişcarea TI ori din reţeaua UNDP, colegi alături de care-am lucrat cândva, aşa c-am stat la depănat amintiri şi poveşti despre câte-n lună şi-n stele 🙂 Am cunoscut şi oameni noi, interesanţi, cu care-am schimbat impresii şi de la care am primit feedback pentru proiectele mele—mulţumesc tare mult! 🙂 Nu în ultimul rând, m-am bucurat să văd (şi să fac parte din) o „delegaţie” românească impresionantă—şi la număr, şi în calitate!

„delegaţia” românească la PDFPoland, ziua 2: Radu, Mădălina, Teo, Codru, Andrei, Mircea, Oana şi Reini; în plan îndepărtat, aproape invizibili, Paul, Monica, Milena şi Chris; Ştefan şi Adrian nu se văd 🙁 sursa foto: telefonul lui Radu

Dar am preluat din zbor şi-o idee interesantă pentru societatea civilă de la noi—de promovat mai ales la nivelul finanţatorilor—idee prezentată de Mark Mullen în a doua zi a conferinţei: În această lume nebună, în care totul se întâmplă mai repede şi mai repede, iar intervenţiile activiştilor civici trebuie să răspundă eficient la nevoi punctuale, Mark simte nevoia unui sistem de microfinanţare care să nu mai depindă de capacitatea administrativă a ONG-ului, ci să ţină cont exclusiv de nevoia identificată şi de soluţia propusă:

De exemplu, dacă o comunitate locală are nevoie de 3 telefoane mobile, pentru a intra în contact cu lumea în caz de urgenţă, ori de 3 camere foto pentru a monitoriza alegerile locale al căror rezultat pare să depindă de numai 10-15 voturi, activistul să poată face o solicitare la acest finanţator, care cumpără telefoanele/camerele şi le trimite direct în comunitate. Activistul nu pune mâna pe bani, deci nu apare pericolul unei „îmbogăţiri” nejustificate. Când comunitatea face rost de bani, îi poate returna în contul finanţatorului, pentru ca fondul afectat acestor micro-intervenţii să poată acoperi şi alte nevoi rapide, ale altor comunităţi… Alternativ, comunitatea poate trimite înapoi chiar telefoanele/camerele acelea, ca să fie reutilizate în altă comunitate, când va apărea o nevoie similară 🙂

Desigur, procedura poate avea nevoie de un mecanism de verificare, dar tot ar fi mai suplă/flexibilă/eficientă decât actualele soluţii, care depind de capacitatea unei organizaţii de-a gestiona un dosar de grant, respectiv de capacitatea unui finanţator de-a planifica şi gestiona proceduri competitive pentru sume foarte mici. Eu cred că ideea lui Mark e bună şi poate fi uşor implementată; în plus, poate deveni o formulă de colaborare mult mai vizibilă pentru forumul donatorilor, o modalitate de intervenţie mult mai concretă pentru parteneriatul privind dezvoltarea locală, o metodă de-a evita eşecurile gen caii de la Letea… Au mai fost şi alte idei care-ar fi meritat notate, dar mie asta mi-a plăcut cel mai mult! 🙂

programul PDFPoland, Bar Camp, ziua 2; sursa: Maria Novković