Am spus şi-am scris deseori că-mi asum o oarecare formă de naivitate, pentru că nu-mi pot lua în cârcă toate temerile pământului, pentru că mai am nevoie şi de spaţiul meu, în care să cred şi să acţionez pornind de la credinţa că oamenii sunt, în esenţa lor, buni! Dar există şi momente-n care vreau să privesc lumea în ochi, aşa cum este ea, să nu mă sfiesc în faţa răutăţilor, să le-arăt cu degetul! Provocarea cea mai dificilă e să rămân coerent, să văd şi să explic că răul se naşte, adeseori, din intenţii bune—poate doar prost plasate? Mă străduiesc să explic şi eu, tot cu bune intenţii:
sursa foto: facebook/Mihai Barbu
Despre proiectul RMGC şi pericolul otrăvirii cu cianuri de la Roşia Montană am citit mult, am vorbit cu oameni, am scris şi eu… Am rămas cu nişte întrebări fără răspuns. Nu sunt lămurit! Înţeleg bine pericolele, mi-e clar că beneficiile sunt iluzorii, dar nu văd cum ar putea fi oprit acest proiect 🙁 Care-i viziunea alternativă?, unde-i investitorul dispus să introducă Roşia în circuitul turistic?, unde-i competitorul dispus să exploateze cu o altă tehnologie?, unde-s proiectele care să aducă bunăstare culturală, agricolă sau de orice alt fel, în locul celei miniere?!? Bunele intenţii nu sunt suficiente, din păcate; dacă retorica anti-RMGC rămâne cantonată în zona lui „nu e drept!,” ne lovim de fatalisme, iar fatalismul nu îndeamnă la acţiune, ci la stat în fund şi resemnare 🙁
Să privim lucrurile şi din altă perspectivă: Acolo există active lăsate în nelucrare; cineva îşi dă seama că ele pot fi lucrate şi profitabile; altcineva poate lua decizia, dar nu-i dispus s-o facă gratis… Simplu ca bună ziua, se dau bani pentru campanii electorale şi se aşteaptă momentul prielnic pentru luarea deciziei… Toţi sunt mânaţi de intenţii bune, să pună o pâine mai bună pe masa copiilor (poate doar ai lor, nu şi ai noştri—dar nu în asta constă cinismul!), să stimuleze crearea câtorva locuri de muncă, să obţină voturi pentru a fi realeşi… Retorica pro-RMGC îşi trage seva din absenţa alternativelor! Fără o alternativă pozitivă, fără acţiune, doar cu proteste resemnate (?), stând în fund pe asfalt, proiectul RMGC nu poate fi oprit!—eventual, poate fi amânat…
De-asta nu mă simt motivat să ies în stradă. În general, nu merg la proteste, oricât ar fi ele de surprinzătoare—mi-a fost suficientă Piaţa Universităţii, până la alegerile din 20 mai ‘90. Prefer naivităţile mele constructive cu ANI, deşi mi-am luat leapşă la CNI[vezi şi sondajul]; prefer construcţiile mele, voit-naive, pas cu pas, în direcţia transparenţei sau a accesului la informaţii sau a competitivităţii în piaţa de şpagă sau a leadership-ului în justiţie… Pot să-mi asum naivitatea de-a crede că, în timp (10 ani, poate 20), cu instrumente legale şi instituţii specializate, putem creşte gradul de responsabilitate al politicienilor, dar sunt prea cinic ca să pot crede că, peste noapte, toţi politicienii şi toţi mogulii de presă vor renunţa la sursele lor dubioase de finanţare…
Dar cel mai mult mă-ngândurează genul ăsta de dialog, care dezvăluie un adevăr crud: Cu cât suntem mai educaţi, cu cât avem aspiraţii mai înalte, cu-atât suntem mai loviţi de groupthink şi ne vine mai greu să ne raportăm la realităţile sociale din jurul nostru, să ne racordăm la gândirea simplă a oamenilor obişnuiţi, pentru care e mult mai importantă promisiunea bunăstării decât valoarea libertăţii de expresie! Aşadar, autocritica de final e cinică: suntem câţiva naivi educaţi, îngrijoraţi de viitorul munţilor noştri, mânaţi de cele mai bune intenţii ale noastre, dar nu realizăm discrepanţa între valorile noastre abstracte şi cele foarte concrete pe care (le) capitalizează politicienii, aşa, inepţi, impostori, dar mânaţi de cele mai bune intenţii ale lor…
De-asta nu-i putem opri, ci doar amâna, câtă vreme nu le putem oferi o alternativă pozitivă! 🙁 Iar dacă această alternativă nu s-a ivit ori iţit timp de 10-15 ani, cum ar putea crede cineva că mai poate fi amânată acum, când anul 2014 este electoral (poate chiar cu 4 runde, dacă adăugăm 2 referendumuri la europarlamentare şi la prezidenţiale), iar politicienii au, din nou, nevoie de finanţare?!? Naivitatea asta nu mi-o pot asuma, de-asta privesc întâmplările astea cu atâta cinism… Scuze 🙁 Poate se-nvaţă, totuşi, ceva din situaţia asta, pentru celălalt proiect, cu gazele de şist?!? M-aş bucura să descopăr, peste timp, că nu mi-am consumat vorbele şi timpul degeaba! Nu de alta, da’ Bârladul mi-e mai aproape de suflet decât Apusenii…
Later edit: Am descoperit că România Pozitivă culege soluţii alternative pentru #roşiamontană—colecţia cuprinde idei de la Viitor Plus, MaiMultVerde, Green Revolution, Salvaţi Delta şi Plantăm Fapte Bune 🙂
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}