(non)Carieră, (non)model, de (ne)urmat (RO, reflexiv)

A fost o săptămână foarte educativă, în care mi s-a confirmat încă o dată că e nevoie de vicleşug şi nebunie, dacă te-ai înhămat la vreo acţiune de reformă-n spaţiul public… Discuţiile cu colegii veniţi în vizită de la AUBG mi-au confirmat zicala că nu-i suficient să ai ouă bune şi ulei bun pentru o maioneză bună—mai avem de lucrat la amestec şi la prezentare… Din seminariile organizate de DGA şi CRJ am reînvăţat că nu-i suficient să pui bunătăţi (bune practici în anticorupţie ori consultare publică) pe platouaş, dacă publicul se-mparte în cei fără apetit şi cei fără dinţi… Dar toate s-au adunat în discuţia despre modele de urmat în carierele juridice:

În deschiderea evenimentului de la URA, dna Prună a amintit de-o poveste în care meseria, familia, sufletul şi sănătatea sunt ca nişte bile cu care jonglăm toată viaţa—însă numai prima e din cauciuc, celelalte trei fiind de sticlă… Eu le-am spus studenţilor că nu le-aş putea fi model, pentru că le prezint fie un non-model de carieră, fie un model de non-carieră 😉 Şi i-am rugat să se gândească bine la riscurile „meseriei” de oengist implicat în anticorupţie: stabilitate ioc, venituri fluctuante, familie nu (sau, aşa cum am văzut la alţi colegi, foarte, foarte greu!), plus hărţuire din partea autorităţilor, atunci când calci pe cineva MARE pe bombeu—iar dacă nu calci pe nimeni pe bombeu, probabil că nu-ţi faci bine treaba!…

În calitate de student la drept, cel mai dificil e să te imaginezi în situaţia de-a fi învinuit, cercetat, acuzat—sigur că pe nedrept, când tu ştii că ţi-ai dedicat toţi anii de muncă pentru a scoate administraţia, justiţia, guvernarea din mocirla gri a corupţiei către malul curat şi luminos al integrităţii publice… Pe când eram eu student, nu mi-am închipuit nici măcar domeniul în care-am ajuns să lucrez, cu atât mai puţin să-mi imaginez vreodată c-aş putea fi cercetat—dar exerciţiul ăsta de imaginaţie e foarte important! Aşa că le-am spus studenţilor că eu am fost cercetat în vreo 4 cauze diferite, timp de 8 ani, pentru acuzaţii care mai de care mai fistichii, de la calomnie la fals în declaraţii şi chiar instigare la constituire de grup de crimă organizată cu scopul de-a sustrage informaţii clasificate dintr-o instituţie publică 😀

sursa ilustraţiei: DeviantArt.com, inspirat de Shawshank Redemption

Sună periculos, nu-i aşa?!? 😉 Ei, bine, nu-i totul chiar atât de negru… Când ştii că eşti alb, ai şi siguranţa că nimeni nu te poate face negru, dar neplăcerea, sentimentul de hărţuire, disconfortul rămân… Primeşti NUP-urile cu jenă, de fapt, nicidecum cu satisfacţie—pentru că tu ştiai sigur că acuzele erau false, dar ele deja şi-au servit scopul, erodând din reputaţia de care te bucurai, din încrederea pe care ţi-o acordau oamenii din jurul tău… Şi nu mai poţi decât să faci haz de necaz, când te gândeşti c-ai fost cercetat de DIICOT, adică ai devenit „coleg” chiar cu cei împotriva cărora te-ai bătut şi te mai baţi încă 😉 Aşa că singurul lucru care te mai ţine e pasiunea, o pasiune care tinde spre nebunie…

Alături de nebunie, însă, ai nevoie şi de viclenie în „profesia” asta! Cei cu care te baţi nu respectă niciun fel de reguli, nici măcar în spirit, în timp ce tu eşti obligat să respecţi absolut toate regulile, la literă… Şi nu poţi răzbi dacă nu recurgi la vicleşuguri prin care să-i baţi, de fapt, cu armele lor! Când conducătorii instituţiilor publice devin total iresponsabili, ignoră agenda cetăţeanului şi resping orice idee, angajament sau efort de-a face lucrurile să meargă mai bine, ba chiar încep să abuzeze de puterile care le-au fost încredinţate pentru a te discredita pe tine, trebuie să muţi frontul, să-i ameţeşti, să-i pui în faţa faptului împlinit 😉

Nu-ntotdeauna reuşeşti! Ba, mai degrabă eşuezi des, pentru că nu există două situaţii identice, pentru că nu ai garanţia că tactica (ne)folosită cu X, din motivele Y, va da aceleaşi rezultate şi cu Z, tocmai din cauza motivelor W. Dar, spre deosebire de personajele X şi Z, tu gândeşti pe termen mult mai îndelungat—vei fi tot acolo şi peste 5-10 ani, când se va vedea c-ai avut dreptate 😉 Dacă eşti pasionat, tenace şi curios, vei izbândi! 🙂 Dar, fiindcă nu-s mulţi nebuni care să ţi se-alăture, trebuie să-nveţi de toate, să fii şi activist, şi expert, şi strateg, şi executant, şi lobbyist, şi avocat… E o meserie frumoasă, fără să fie o profesie ori o carieră; satisfacţiile sunt rare şi-aproape niciodată materiale/financiare—vezi?, „dacă n-am învăţat carte”?!? :-)))