You've successfully subscribed to Codru Vrabie
Great! Next, complete checkout for full access to Codru Vrabie
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.
O trăsnaie (RO)

O trăsnaie (RO)

. 3 min read

Politicienii spun lucruri trăsnite. E o formă de cormoranism, de care nu vom scăpa cu una-cu două. Ştiu că mă pun de-a curmezişul, dar nu pot accepta să-nghit pe nemestecate orice trăsnaie, a oricărui om politic, doar pentru că s-a suit pe-un val de simpatie electorală. Mă refer la declaraţia dlui Cioloş (preluată şi de alţi politicieni, gonflată şi de alţi formatori de opinie) despre modificarea legii electorale, cu scopul de-a exista mai mulţi parlamentari aleşi de românii din străinătate—chipurile, pentru o reprezentare parlamentară mai echitabilă a „diasporei.”

În opinia mea, există mai multe motive pentru care declaraţia asta este o trăsnaie, aruncată în public pe negândite (la fel sunt şi proiectele de lege aferente). În primul rând, pentru că toţi cetăţenii români, indiferent unde locuiesc, indiferent unde votează, sunt reprezentaţi proporţional în Parlamentul României. Mai mult decât atât, pentru că parlamentarii înşişi nu reprezintă doar circumscripţia în care au fost aleşi, ci întreg poporul, adică inclusiv pe cei care nu le-au dat votul—scrie destul de clar în art. 66 şi art. 69 din Constituţie. Deci nu are niciun sens conversaţia despre reprezentarea mai echitabilă, indiferent despre care segment particular de cetăţeni ar fi vorba—reprezentarea se face prin partide politice, nu pe categorii sociale sau pe regiuni geografice.

Însă e bine să clarificăm de unde provine eroarea de gândire. În 2008, Parlamentul României adopta legea impropriu denumită a „votului uninominal,” prin care se inventa o circumscripţie dedicată celor cu domiciliul în străinătate. Atenţie, celor cu domiciliul în străinătate, nu şi celor care migrează temporar în străinătate, dar au dreptul să voteze acolo. Înainte de 2008, când votul era strict proporţional, nu era nevoie de-o astfel de circumscripţie, iar ea nu exista. În condiţiile „votului uninominal” (deşi şi el avea o corecţie proporţională puternică), parlamentarii au considerat că era nevoie de o circumscripţie dedicată pentru alegerea unor deputaţi şi senatori, nu pentru reprezentarea românilor din străinătate.

În noua lege privind alegerea deputaţilor şi senatorilor, Parlamentul din 2015 a păstrat circumscripţia nr. 43, dedicată cetăţenilor români cu domiciliul în afara ţării. Nu e clar de ce—poate din inerţie, poate din teama de-a nu supăra şi mai tare „diaspora,” care tocmai fusese călcată rău de tot pe bătături, la alegerile prezidenţiale din 2014. Important de reţinut este că, din 2015, întrucât am revenit la alegerea proporţională a deputaţilor şi senatorilor, nu mai e nevoie de acea circumscripţie. Oricum, nu e deloc clar de ce statul român ne leagă de glie în ce priveşte exercitarea dreptului de vot? (Adică de ce votăm în funcţie de domiciliu, în loc să votăm doar în funcţie de cetăţenie?) Reiterez: scopul iniţial al circumscripţiei nr. 43 nu era legat de reprezentarea alegătorilor (soluţionată prin textul constituţional), ci de modalitatea de alegere a unor parlamentari (neprocedurată în Constituţie).

Soluţia corectă nu ţine nicicum de confundarea scopului pentru care există această circumscripţie (reprezentare vs alegere), nici de confundarea cetăţenilor care au drept de vot în această circumscripţie (domiciliu vs migraţie temporară). Soluţia corectă este să nu mai facem distincţii păguboase între românii din străinătate şi cei din ţară, nici măcar atunci când ne-ar putea sprijini electoral. Soluţia corectă este să facem o circumscripţie unică pentru alegerea parlamentarilor, să lăsăm în sarcina partidelor pe cine vor pune pe listele de candidaţi. Dacă se poate, să cerem şi să obţinem vot pe liste (semi-)deschise (sistemul de vot „proporţional-preferenţial,” ca să-i dau şi denumirea tehnică), pentru că ăsta ar fi un adevărat progres faţă de listele închise pe care le avem acum.

sursa foto: articolul lui Marius Văcărelu despre circumscripţia unică, 2016