„Oameni obișnuiți” (RO, teatral)

Au trecut deja 10 zile de când am fost la avanpremiera acestui spectacol, la Sibiu. A fost o seară extrem de emoționantă. Stăteam în scaunul meu de spectator (mulțumesc tare, tare mult pentru invitație) și aproape că puteam ghici fiecare dialog, aducându-mi aminte poveștile avertizorilor pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor. Și, totuși, atunci când actorii își rosteau replicile, eu le simțeam cuvintele și tonul, exact acea înșiruire de cuvinte, exact pe acel ton, căzându-mi ca niște ciocane în cap, direct în moalele capului! Și mă dureau ca și cum aș fi primit niște bocanci în dinți…

„Oameni obișnuiți” este o colecție de povești triste, care au darul (sau harul?) de-a-ți reda încrederea în umanitate. Este vorba despre 8 avertizori de integritate (whistleblowers) din Italia, Anglia și România, despre chinurile prin care trec acești oameni preocupați de binele public, atunci când sunt terfeliți de niște neoameni preocupați doar de binele lor. E cu adevărat groaznic de înfiorătoare atitudinea (sau neștiința) celor care echivalează avertizorii (întotdeauna preocupați de bunul mers al instituției, în interes public, pentru ceilalți oameni obișnuiți) cu delatorii, turnătorii, informatorii (cel mai adesea mânați de un interes personal—fie să-și scape pielea, fie să se răzbune, fie să câștige un ban prea puțin muncit).

La finalul reprezentației, organizatorii mi-au făcut onoarea de-a mă așeza pe scenă, alături de 7 dintre cei 8. M-au rugat să vorbesc despre legea noastră privind protecția avertizorilor și sper că n-am uitat pe nimeni, atunci când am amintit întreaga echipă care a făcut posibilă apariția și adoptarea ei. Aș fi vrut să le povestesc și despre raportul RAI, care spune că legea română a fost prima din Europa continentală și că e excelentă pe hârtie, deși nu prea e corect sau deplin aplicată. Aș fi vrut să le povestesc despre filmul documentar despre avertizorii din România și Bosnia, făcut de Jesse Garcia, care a plecat dintre noi, atât de tânăr, acum 3 ani… Dar am fost copleșit de emoții și nu mai țin minte ce-am apucat să povestesc.

Constat, însă, cu bucurie, că anul ăsta, cu tot cu piesa „Oameni obișnuiți,” poate fi un moment de turnură în ce privește anticorupția, un salt calitativ. Conceptul ăsta, atât de abstract, începe să fie tradus pe limba oamenilor obișnuiți, începe să prindă concretețe, începe să fie comestibil sau măcar mestecabil. Și, mai ales, începe să fie pus în context, pentru că are legături directe cu nivelul de trai, cu sănătatea și educația, cu modul în care locuim și ne mișcăm în orașele și pe șoselele noastre, cu modul în care ne raportăm la reguli/legi și la etica relațiilor sociale dintre noi. Sper să ne țină transformarea asta, pentru că e mișto, e cool să fii cetățean, în sensul de om al cetății! O să ne fie tare bine în ziua în care fiecare om obișnuit devine un cetățean excepțional 🙂

sursa foto: arhiva personală

PS O lună mai târziu, Radio România Internaţional a găzduit o emisiune dedicată acestui subiect. Am primit permisiunea de-a folosi coloana sonoră şi am postat totul pe YouTube: