Orbecăiala (RO)

Joi, adică săptămâna trecută, eram în Piața Universității. Ieșise soarele și era chiar plăcut. Deși pe-acolo e plin de porumbei, deodată, am conștientizat că niște rândunele săgetau cerul, la numai câțiva metri deasupra mea. Și le-am urmărit cu privirea, preț de vreo 5 minute, întrebându-mă oare când am mai văzut eu rândunele în București? O bună ocazie să mă mai întreb și ce altceva mai ratasem despre felul în care arată Bucureștiul ori țara... Și imediat și-a făcut apariția în gândul meu vocea lui Dan Iliescu de la Timpuri Noi: „te întreb dacă vezi vreo schimbare ... la oamenii din jur?” (Victoria, 1992)

Am mai scris pe blog că melodia asta întotdeauna îmi amintește de alegerile din 20 mai 1990. Ziua aceea a rămas în conștiința multor oameni sub denumirea de Duminica Orbului. Am căutat să aflu oare de unde vine denumirea asta și am descoperit că referința e religioasă: În a cincea duminică după Paști, Iisus a înfăptuit minunea de-a-i da vedere unui orb din naștere. Fină ironie. Nu de alta, da' nu știm sigur dacă orbul din Biblie a-nceput să vadă și cu mintea... Pentru binele acelui orb, sper că da! În schimb, putem bănui că oamenii din jur n-au crezut, n-au vrut să vadă cu mintea, nu prea s-au schimbat...

Ei, acum vine partea mai îngrijorătoare nițel: Am calculat că, anul ăsta, 9 iunie e chiar a cincea duminică după Paști. Deci avem din nou alegeri programate în Duminica Orbului. Știu-știu, acum 34 de ani, era vorba de alegeri parlamentare și prezidențiale (bine, ambele provizorii, că încă nu exista Constituția din '91). Acum, avem alegeri locale și europarlamentare, comasate de politicienii noștri netrebnici. Poate că importanța alegerilor de acum nu-i atât de mare, dar știm cu toții că rezultatele din 9 iunie vor influența decisiv oferta electorală pentru prezidențialele din septembrie și pentru parlamentarele din decembrie (sau martie).

Așadar, ne-am schimbat suficient de mult în 34 de ani? Suntem capabili să vedem, cu mintea, acele lucruri pe care nu le-am fi putut înțelege în '90? Sau încă mai orbecăim prin tranziție? Sau, cine știe, poate că noi, colectiv, alegem să ne uităm la altceva, iar aparența de orbecăială politică e doar în ochii mei, pentru că eu nu mă uit în direcția potrivită? (Așa cum, mult timp, n-am conștientizat existența rândunelelor în București.) Adică eu observ multe schimbări la oamenii din jur, dar nu știu să apreciez dacă ele au un efect cumulat pozitiv—dacă am reușit, în cele din urmă, „să scoatem răul care zace-n noi”? Mi se pare că și da, și nu... Și explic:

Pentru Parlamentul European, mi se pare că da. Vorbesc despre schimbare și vedere în legătură cu oamenii din UE, cu întregul corp electoral european. Iar dezbaterea de la Maastricht, de-acum două săptămâni,* mi-a arătat că ne-am schimbat suficient de mult încât să vedem cu mintea, să vedem binele, să respingem răul. Pentru mine, mini-rezultatul din sală a fost grăitor: Verzii Europeni ai lui Bas Eickhout reprezintă opțiunea corectă și matură. Ca de obicei, opțiunea asta nu prea are tracțiune. Probabil că, atunci când va avea și forță politică, va fi încetat să mai fie opțiunea corectă. Dar așa merge lumea, de niște mii de ani.

Pentru București, însă, adică la nivel local, mi se pare că nu. Mai bine zis, electoratul bucureștean încă nu-i suficient de matur încât (păstrând proporțiile) să genereze și candidați de calibrul lui Bas. (Nu neapărat din partea Verzilor, că nu despre ideologie vorbesc eu aici.) Adică nu-i nevoie de vreo dezbatere ca să ne dăm seama că iarăși suntem nevoiți să alegem răul cel mai mic. La nivelul orașului, răul încă zace-n noi; de fapt, cred că nu mai e tot răul ăla din '90, ci e altul, ceva mai perfid și relativ egal distribuit printre oameni și printre partide, deci și întrupat în candidați. Orbecăim tocmai pentru că nu vrem să vedem.

La fel ca acum 4 ani, sunt nevoit să privesc alegerile prin analogie cu transportul în comun: Nu aștepți să iei autobuzul perfect, ci îl iei pe cel care vine mai repede și te duce mai aproape de destinație. Ca detaliu, anul ăsta e prima dată când votez la categoria „peste 50 de ani.” Și constat că vârsta chiar vine cu niște criterii noi în luarea deciziei de vot. Așadar,

• la Parlamentul European, deși Verzii din România sunt teribil de plăpânzi, intenționez să votez pentru Nicu Ștefănuță—în felul ăsta, de fapt, votez pentru Bas Eickhout și pentru viitorul meu în Europa;
• la Primăria Generală, intenționez să votez pentru Nicușor Dan, deși sunt conștient că e deficitar pe multiple planuri—cum am mai scris aici, ar fi fost mult mai potrivit în 2012 decât e în '24;
• la Primăria Sectorului 3, intenționez să votez pentru Ana Ciceală, deși sunt conștient de complicațiile politice pe care le generează candidatura ei—și ea ar fi fost mult mai potrivită în 2020;
• la Consiliul General și cel de sector, încă nu mi-am conturat intenția de vot—la oricare listă de partid mă uit, găsesc câte o hibă; încă mai caut criteriul după care să aleg împăcat că aș putea trăi cu hiba aia sau ailaltă.

În concluzie, eu încă mai orbecăiesc nițel, mai ales în privința alegerilor locale. (Sigur că mă alint un pic!) Îmi doresc tare mult ca 9 iunie să nu fie, din punct de vedere politic, o nouă Duminica Orbului. Adică eu simt că, în 34 de ani, chiar s-a produs o schimbare în bine la oamenii din jur. Însă doar o simt, încă nu o văd. Și cred că merit să văd schimbarea și să mă bucur de ea, la fel cum m-am bucurat, joia trecută, de rândunelele din Piața Universității. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră 😉

Pentru cei care doresc să facă exercițiul civic de-a observa alegerile
și de-a se asigura că votarea decurge corect, recomand acreditarea
cu coaliția Vot Corect sau cu asociația Funky Citizens.

Notă aparte:
*) Pe scena dezbaterii de la Maastricht s-a aflat și dl Valeriu Ghilețchi, adică un nume 100% românesc. Știrea a fost total ignorată în presa de la București (corect, aș zice, întrucât știrea ar fi avut valoare doar la nivel de curiozitate). Însă am găsit explicații despre dl Ghilețchi în presa de la Chișinău. Apropo, mai urmează o dezbatere între candidații europeni, pe 23 mai. Politico/EU Confidential a publicat un episod de podcast despre dezbaterea de la Maastricht.

Actualizare, 24 mai: Înregistrarea dezbaterii de la Eurovision e deja disponibilă aici. Nu mi-a plăcut formatul, dar am răbdat. Am descoperit niște nuanțe suplimentare și doi candidați pe care nu-i cunoșteam, pe care nu-i mai văzusem: Terry Reintke de la Verzi, respectiv Sandro Gozi de la Liberali—foarte buni amândoi. Nu mi s-au schimbat opțiunile/intențiile de vot și încă n-am găsit criteriul de care am nevoie pentru consiliile locale.

Actualizare, 2 iunie: Toți candidații sunt listați aici, frumos, mulțumită societății civile.

sursa imaginii: YouTube/Parlamentul European