Orbirea (RO)

Nu, titlul nu intenţionează vreun joc de cuvinte raportat la persoana premierului Ludovic Orban (demis, re-desemnat şi, de ieri, rejectat). În postarea asta mă refer chiar la felul în care politica partizană a ajuns să ne orbească, să ne facă să nu mai vedem lucrurile cu adevărat importante. Şi dau trei exemple, că mi-s la-ndemână:

Preşedintele Iohannis s-a lăsat orbit de mirajul alegerilor anticipate, pe care l-a fluturat dl Barna în campania electorală din toamnă. Tendinţa era acolo, încă din 2015, când cred c-am explicat prima dată că Preşedintele are obligaţia constituţională (art. 80, alin. 2) de-a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice. Asta înseamnă că, pe lângă obligaţia de-a veghea, are şi obligaţia de-a acţiona în acest sens. Astfel, prerogativa nepartajată, proprie şi exclusivă a Preşedintelui, de-a desemna un candidat la funcţia de prim-ministru, trebuie exercitată în sensul de-a asigura buna funcţionare a Guvernului. Iar asta înseamnă că desemnarea în sine trebuie făcută cu scopul şi cu diligenţele ca acel candidat să poată mobiliza o majoritate în Parlament. A nu vedea asta înseamnă că te-ai lăsat orbit de alte interese, obiective, jocuri...

PSD s-a lăsat orbit de mirajul puterii absolute şi răzbunătoare în faţa adversarilor săi politici, nu doar prin majoritatea din Parlament, ci şi prin cea obţinută la CCR. Tendinţa era acolo, probabil dintotdeauna, adică de când s-a format FSN-ul. Decizia CCR de ieri va lovi PSD ca un bumerang, în viitor. Acum avem o certitudine: Parlamentul României, sub actuala Constituţie, se poate dizolva numai şi numai dacă aşa vrea majoritatea parlamentară, Preşedintele având rolul de-a lua act de acea voinţă (şi nu-i deloc un rol slab—vezi art. 89, alin. 1). Invers, nu se mai poate, nici măcar dacă PSD va avea Preşedintele şi majoritatea CCR. Prin sesizarea adresată CCR cu privire la acest «conflict», PSD a pierdut încă o şansă de-a rămâne un partid frecventabil, cu care să se poată negocia onest în viitor. A nu vedea asta înseamnă că te-ai lăsat orbit, aidoma Preşedintelui, doar că de alte interese, obiective, jocuri...

Noi, cetăţenii, ne-am lăsat orbiţi de mirajul unei CCR nepartizane. Avem senzaţia că, din moment ce se numeşte „Curte,” face un fel de justiţie, deci ar trebui să fie neutră politic. Şi asta e o aşteptare falsă—ba chiar una cu care se joacă politic cel puţin un partid din cele noi (vezi desemnarea membrilor CCR în viziunea PLUS, la pagina 10). Dacă s-ar fi numit „Consiliu,” iar membrii săi nu s-ar fi numit „judecători,” probabil că ne-ar fi fost mai uşor să-nţelegem: CCR este un organism politic! Şi eu vreau să rămână aşa, adică să ia decizii politice «pe faţă», fără să se ascundă în spatele unor artificii juridice. A nu vedea asta înseamnă că ne lăsăm orbiţi de populismele politicienilor 🙁 Da, ar fi mult mai bine dacă n-ar mai soluţiona „conflicte juridice de natură constituţională” (chestiune introdusă abia în 2003) şi dacă membrii CCR ar fi bine pregătiţi la capitolul «filozofie politică»!

Despre motivul pentru care folosesc ghilimele, atunci când mă refer la „judecătorii” de la CCR, am mai scris în 2016. Despre situaţia politică în care ne aflăm azi, nu mai am altceva de spus—aştept soluţia politică, de la actorii politici care ne-au adus aici. Despre costurile economice şi sociale ale actualei situaţii, sunt conştient că vor fi extrem de scumpe mari 🙁 Dar sper să nu ne orbească şi mai tare!

sursa foto: un perete din aeroportul de la Frankfurt, noiembrie 2019; prelucrare