M-am amuzat la vestea că MRU îşi face ONG 🙂 [C-ar fi decis să (nu?) plece din PNL e simplu fapt divers, deşi îl bănuiam ceva mai înţelept pe acest om.] Ştirea cu organizaţia lui de dreapta nu merită mare atenţie, însă-mi prilejuieşte mie o cugetare despre sectorul neguvernamental românesc 😉 Acum 3 ani (fără să fi fost neapărat calificat pentru asta), scriam un fel de bilanţ al societăţii civile din România, în care arătam că libertatea de asociere, libertatea de expresie şi libera iniţiativă sunt cele mai importante valori ale sectorului, respectiv spuneam că pericolul degradării era dat de politizarea şi/sau închistarea ONG-urilor, iar oportunitatea sau speranţa evoluţiei era dată de îngemănarea responsabilităţii cu încrederea…
sursa graficului: Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, 2010, pag. 10
Nu, n-am să cuget acum despre responsabilitatea lui Ungureanu sau încrederea în el, în ciuda aşteptărilor pe care le-am avut de la acest om… Partea amuzantă e că democraţia dâmboviţeană inovează din nou, aşa încât mă grăbesc să contribui cu un nou concept în analiza sectorului 🙂 Dacă nu ştiaţi, ONG-urile propriu-zise (că mă feresc să le spun veritabile) se confruntă cu concurenţa ONG-urilor simulate—concurenţă, da!, pentru că discutăm despre o piaţă a finanţărilor, respectiv o piaţă a credibilităţii. Dacă te supără o organizaţie şi nu poţi s-o desfiinţezi („că te vede-ntreaga Ioropă, maică!”), n-are nimic, o sugrumi subtil, cu un concurent care-i suflă (parte din) accesul la nişte surse de finanţare sau cu un concurent care-i erodează credibilitatea:
- GONGO sunt organizaţii înfiinţate de aparatul de stat, pentru a subţia credibilitatea unor ONG şi/sau pentru a simula consultările publice cu proprii susţinători ne(?)condiţionaţi;
- PONGO sunt organizaţii înfiinţate de partide, pentru a-şi putea derula unele activităţi de campanie electorală fără a declara toate finanţările prin trezorierul campaniei;
- BONGO sunt organizaţii înfiinţate de sectorul de afaceri, de câte o ramură industrială, pentru a eroda credibilitatea acelor ONG care acuză poluarea, evaziunea, corupţia etc.
[despre alte prescurtări, la fel de amuzante, detalii pe Wikipedia]
Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta, la fel ca Noua Republică, sunt nişte PANGO, adică organizaţii care aspiră la statutul de partid politic (party-aspiring NGOs—contribuţia mea 🙂 E jenibil că s-a ajuns la aşa ceva, dar e explicabil 😉
- deşi ONG-urile noastre s-au cuminţit (nu mai sunt la fel de vocale ca acum 5 ani), au fost subjugate financiar (cu ajutorul banilor europeni, canalizaţi prin aparatul de stat) şi s-au aliniat cu/afiliat unor partide politice, oamenii de-acolo nu pun mare preţ pe disciplina de partid;
- aşadar, oengiştii propriu-zişi (că mă feresc să le spun veritabili) sunt cam incontrolabili, adică incomozi pentru un om politic, aşa încât vor continua să fie carotaţi de toate partidele, indiferent când vin ele la guvernare şi/sau pun mâna pe frâiele decizionale (centrale sau locale);
- însă, minune!, faţă de încrederea în partide (în continuă scădere), oengiştii ăştia se bucură de o încredere din ce în ce mai mare din partea populaţiei, aşa încât e bine să-i ţii aproape, indiferent unde se află partidul—la stânga/dreapta, la putere/în opoziţie sau aiurea-n tramvai…
Noi am avut, în România, nişte ONG-uri puternice, care s-au bătut pentru nişte cauze mişto, iar unele au câştigat, altele au pierdut. Au apărut nişte GONGO, PONGO şi BONGO, iar ONG-urile puternice s-au ofilit, pentru că erau construite de sus în jos, de la centru, fără să fie ancorate în nevoile şi aspiraţiile cetăţeanului. Normal să se ofilească, totul în viaţă e trecător 😉 Unele s-au afiliat politic, altele au prins gustul banului şi-au devenit SRL-uri nonprofit, încă altele s-au dizolvat pur şi simplu… Apoi, au apărut unele grupuri de reflecţie, Madame Blogary şi CriticAtac fiind cele mai cunoscute, însă ONG-urile propriu-zise nu s-au revitalizat, partidele politice au continuat să-şi piardă relevanţa, iar societatea a rămas blocată în gâlceavă 🙁
Absolut natural, în acest context, era nevoie de un vector care să străpungă obtuzitatea de partid, iar acel vector avea nevoie de un minim capital de încredere: ecce PANGO! De ce mă amuz?!?
- pentru că-n faţa vicisitudinilor dezlănţuite de unii politicieni împotriva ONG-urilor propriu-zise apare pavăza ONG-urilor altor politicieni 😉
- pentru că politicienii ar putea începe să-nveţe de la ONG-uri, mai ales despre finanţări şi raportări şi management, adică exact cartea ce le-ar trebui înainte de-a-şi dori să conducă instituţii publice 😉
- pentru că politicienii par să confirme că sunt naivi şi iresponsabili, dacă li se pare că, numai prin purtarea etichetei, vor prelua din aura de încredere conferită ONG-urilor, fără să aducă un dram de valoare adăugată în sistem 😉
Mă amuz teribil!!! Aceste PANGO sunt construite tot de sus în jos, tot de la centru, tot fără vreo ancoră în nevoile şi aspiraţiile cetăţeanului… [Credeam că MRU, de profesie istoric, ştie că istoria se repetă, mai ales dacă nu-nvăţăm nimic din greşeli!] Revenind la cele 3 libertăţi, eu cred că PANGO pun într-o lumină proastă libertatea de asociere, nu contribuie cu absolut nimic la libertatea de expresie, dar ar putea avea nişte efecte benefice asupra liberei iniţiative: Fără eşec nu există progres, nu-i aşa?, iar eşecul lor este foarte previzibil! Pe termen scurt, aceste PANGO vor atrage nişte fonduri despre care nici nu ştiam c-ar fi disponibile, iar asta va deschide calea unor finanţări alternative pentru ONG-urile propriu-zise, peste câţiva ani… Răbdare s-avem 😉