Piatra-n patru (RO, uimit)

Pe când dl Videanu, zis „Bordură,” era Primar General, vuia lumea de supărare că se-aruncau banii publici pe apa sâmbetei, cea mai mare enervare venind tocmai din suspiciunea că lucrările se făceau cu materiale de la firma lui de materiale de construcții—un „mizilic” de €4 milioane. Acum, de când dl Negoiță al II-lea e Primarul Sectorului 3, suspiciunea de „betonită” a escaladat până la nivelul unui referendum de demitere, iar „mizilicul” pare să fi crescut la €12 milioane sau așa ceva… În ciuda semnelor că primarii nu-s deloc protejați de anchetele și sentințele justiției, ei nu se potolesc; iar cetățenii descoperă noi instrumente de intervenție și afirmare împotriva abuzurilor de tot felul—sunt mulțumit, astea din urmă-s chiar vești bune 😉 Da’ să vă zic ce mă uimește:

sursa foto: arhiva personală; pavele din Sectorul 3

În drumurile mele săptămânale, traversez bd. Unirii de cel puțin 2-3 ori, așa încât am avut ocazia să văd cum au evoluat lucrările privind montarea faimoaselor pavele. [Sigur, trec și pe lângă zidul ăsta, care încă n-a omorât pe nimeni, da’ nici mult nu mai are, iar AFI Sector 3 așteaptă cu mâinile-n sân.] Ieri, însă, am alunecat pe un astfel de pătrățel roșu, de era să-mi rup gâtul! Și mi-am adus aminte de zicătoarea „capra crapă piatra-n patru,” așa că scriu azi despre 4 învățăminte/observații uimitoare, numai cu privire la pavelele-astea:

1. În mod normal, pavajul de tipul ăsta e mai bun decât asfaltul, pentru că-i gândit să-i permită apei să se scurgă în pământ; doar că, în cazul de față, ca martor al „procesului de fabricație,” știu că dedesubt se află un strat generos de beton, așa încât nu vom scăpa de băltoace 🙁
2. Pătrățelele roșii servesc 2 roluri distincte: unul e pur „estetic” și nu-l discut; celălalt e „tehnic,” adică permite realinierea pavelelor, pentru că nu toate au aceleași dimensiuni, iar muncitorii mai și greșesc—doar că pătrățelele sunt din alt material, pe care se alunecă atunci când e ud!
3. Aș fi foarte curios să aflu dacă există vreo primărie în țara asta care să-și fi planificat în buget bani pentru despăgubirea cetățenilor care au de suferit de pe urma lucrărilor prost executate—cred că mulți oameni vor aluneca pe pătrățele, vor da în judecată Primăria și vor câștiga…
4. Ici și colo, pătrățelele sunt un pic ieșite în afară (tehnic, „nu-s la aceeași cotă”), ceea ce le face ușor de desprins din caldarîm—agitatorii se vor putea folosi de această „oportunitate,” dacă-și vor pune-n cap s-arunce cu pietre, la următoarele demonstrații stradale anti-…orice 🙁

Cu alte cuvinte, ce mă uimește nu-i că niște demnitari și/sau funcționari și-au propus să se-mbogățească pe seama banului public, ci că nu s-au gândit deloc la modalitatea prin care investiția asta li se poate întoarce, literalmente, în cap! Sau s-or fi gândit, iar acum urmează să vedem cum Primăria obligă toate blocurile și toate firmele de pe bd. Unirii la încheierea unor polițe de asigurare suplimentare, cu vreo firmă de casă?!? Nu știu… Cert este că, după ce-am alunecat pe-o astfel de pătrățică roșie, de era să-mi rup gâtul, enervarea mi s-a stins în favoarea uimirii—oare oamenii ăștia gândesc vreodată?!? Iar, dacă nu gândesc, oare cum de-au făcut averi?!? Și, dacă averile-astea-s făcute doar prin furtișaguri, oare cum de n-au plecat încă, să rămână, barem, și cu banii, și cu libertatea?!?