Picătura plină a paharului (RO, lunguţ)

Forumul Naţional ONG a avut loc în Palatul Parlamentului, la începutul săptămânii care se încheie azi. La final, eu şi Ioana Avădani am fost rugaţi să le adresăm câteva cuvinte puţinilor participanţi care mai erau în sală. Amândoi am vorbit despre dificultăţile prin care trecem în fiecare zi, dar am scos în evidenţă victoriile de parcurs, acele evenimente care ne hrănesc naivitatea, speranţa, dorinţa de mai bine şi eforturile pe care le facem… Amândoi am vorbit despre bucuria pe care-o trăim ştiind c-am mai evitat un rău, c-am mai tras de mânecuţă pe cineva înrăit în rele,* c-am mai corectat o nedreptate… Ne-am concentrat asupra părţii pline a paharului, chiar dacă-n unele zile ni se pare că din jumătatea plină a rămas doar o picătură!

Paharul bunei guvernări e-aproape gol; paharul frustrărilor noastre aproape că dă pe-afară! Forumul ONG a ales ca loc de desfăşurare Parlamentul, pentru că acela ar trebui să fie locul dedicat discuţiilor despre mai-binele din ţară; din păcate, după 10 decembrie, Parlamentul a ajuns să fie un loc aproape nefrecventabil—aproape la fel de nefrecventabil precum era PRM, înainte de-a colapsa… E foarte greu să mai porneşti cu inima deschisă la un dialog cu nişte parlamentari, să cauţi picătura plină a paharului bunei guvernări, să eviţi picătura care-ar putea revărsa paharul frustrărilor… A venit momentul ca parlamentarii să-şi asume că sunt nefrecventabili, că ei sunt principalii responsabili de uciderea cu premeditare a oricărei forme de dialog 🙁

Nu vreau să trec în revistă toate grozăviile comise de parlamentarii noştri în cursul acestei săptămâni, întrucât ele au fost deja întoarse pe toate feţele, în detaliu. Vreau să mă dau un pas înapoi şi să recompun imaginea în tuşe ceva mai groase, metaforice, desigur:

• Văd o turmă de oi parlamentare, care se lasă conduse pe tăpşan de nişte măgari parlamentari; nu-i vina lor că-s oi, nici că se lasă conduse—asta e natura lor, pe care şi-o acceptă fără crâcnire; noi greşim c-avem aşteptări mult prea mari de la oi 🙁
• Măgarii, la rândul lor, sunt mulţumiţi de recunoaştere, că nu-i puţin lucru, deşi-s doar conducători de oi—şi ei îşi acceptă natura, mergând semeţi spre tăpşanul cu morcovi, recompensa supremă în lumea lor; noi greşim că nu-nţelegem încotro merg măgarii 🙁
• E de-nţeles că oilor nu le pică bine să mănânce numai frunze de morcovi, dar se mulţumesc şi cu-atât, pentru că n-au aflat că-n lume există şi altceva; nici măgarilor nu le pică bine că tre’ s-aştepte până ce oile smulg din pământ câte-un morcov, că n-au suficientă minte pentru altă soluţie 🙁
• Din peisajul ăsta lipseşte ciobanul, singurul dotat cu oarece raţiune, care-ar putea culege morcovii de pe tăpşan, pentru-a-ndruma, apoi, şi măgarii, şi oile care-i urmează, spre păşune—acolo unde şi ciobanul s-ar putea odihni, şi măgarii ar putea ronţăi, şi oile ar putea paşte liniştite…
• [Iar lupii nu sunt, de fapt, în imaginea asta—doar noi avem impresia că unii măgari sunt lupi, aşa cum avem impresia că unii măgari ar fi ciobani; nu-i de mirare c-avem coşmaruri/vise, dar ştiu că putem fi mai lucizi de-atât.]

detalii despre acest clip într-o postare mai veche

Ce vreau să spun cu asta?!? Că n-avem lideri! Din miile de kilometri pe care le-am parcurs anul ăsta, pe la traininguri şi alte evenimente, din discuţiile cu oamenii din administraţie, am descoperit că nimeni nu joacă rolul ciobanului, nimeni nu vrea, nu poate să-şi asume rolul 🙁 Nu-mi vorbiţi de Băsescu, Blaga, Ponta sau Antonescu, pentru că ei deja şi-au găsit şi tăpşanul cu morcovi, şi oile care să-i urmeze… O clasă politică (metaforică) de oi şi măgari care se luptă de 4 ori în 10 ani cu OeNGeurile, cu-acelaşi proiect (denumirile rezervate/interzise, 2003, 2007, 2011, 2013), denotă lipsă crasă de gândire—nu mai încape loc să discutăm de strategie, tactică, plan, intenţie, erori, sfaturi greşite, ci doar de instinct,** ba nu, de impuls animalic primar!

Tot impulsivă e chestiunea superimunităţii şi amnistiei, la fel cea cu referendumul… Din lipsă de dialog, politicienii noştri au uitat să-şi flexeze muşchiul gândirii, iar acesta s-a atrofiat, dând naştere la paranoia 🙁 Cea mai gravă dovadă de atrofie se găseşte în propunerea dlui Bolcaş pentru CCR—cu tot respectul pentru vârsta dumnealui şi activitatea profesională din emisiunile radiofonice ale anilor ‘80-‘90, de popularizare a dreptului, pe mine mă sperie chiar faptul că i-a trecut cuiva prin cap o astfel de grozăvie! Faptul că grozăvia a şi fost eructată denotă fie lipsă totală de discernământ, fie rea credinţă de dimensiuni coşmareşti! Dar nu cred că poate fi vorba de rea credinţă, că doar nici oile, nici măgarii, nu visează—doar vrabia, la mălai, se ştie 😛

sursa foto: facebook/protest

Mă-ntorc la picătura mea, poate chiar la bula-n care-mi trăiesc viaţa… Era nevoie ca Forumul Naţional ONG să se desfăşoare în Palatul Parlamentului, pentru-a le arăta politicienilor că încă mai eram dispuşi la dialog. Era nevoie de dialogul din Parlament, cot la cot cu demonstraţiile din stradă, pentru că ele arătau, luate la pachet, dorinţă şi capacitate de negociere. Problema e că nu mai avem cu cine dialoga, pentru că nu mai avem cu cine raţiona 🙁 Şi, totuşi, mai există soluţii:

• constituirea unui grup de lucru comun, al partidelor politice, format din oameni care nu ocupă şi nu au ocupat vreodată demnităţi publice, dar care pot dialoga cu parlamentarii lor, în interiorul partidelor;
• întâlnirea acestui grup-tampon al partidelor cu grupul de reprezentanţi ai Forumului, pentru oricât de multe şedinţe ar fi necesare, până la epuizarea negocierilor pe marginea tuturor Rezoluţiilor Forumului;
• prezentarea pachetului de măsuri convenit prin acest maraton de înâlniri în atenţia autorităţilor, cu scopul adoptării măsurilor, de către decidenţii politici, într-un interval de timp rezonabil, care să conducă la restabilirea încrederii reciproce.

Am nevoie să sper că acest lucru e posibil, că această soluţie e fezabilă, că vom mai evita un rău, că vom mai corecta o nedreptate, pentru că am nevoie să-mi hrănesc naivitatea, speranţele, dorinţele de mai bine şi să ştiu că eforturile mele nu sunt în zadar! Vreau să cred, din toţi rărunchii, că din acest dialog se va putea naşte ori identifica un cioban cu raţiune, că paharul frustrărilor nu va da pe-afară, că picătura plină de pe fundul paharului bunei guvernări poate creşte până la jumătate… Vreau o clasă politică frecventabilă, în beneficiul tuturor oilor şi măgarilor! Dar mai ales în beneficiul meu, al unui trai confortabil, în armonie cu valorile şi aspiraţiile bunei guvernări, pentru că asta-i una din pasiunile mele 🙂

Note explicative:
*) Expresia îi aparţine dlui Valeriu Stoica, invitat joi, 12 decembrie, la ceremonia de absolvire a celei de-a patra promoţii Lideri pentru justiţie, în dubla sa calitate de fost ministru şi de susţinător al programului.
**) Păcat că nu-nvăţăm din istorie—la circa 20-25 de ani după oricare revoluţie, îşi face apariţia, puternică şi revanşardă, câte-o mişcare autentic doritoare de-a repune în drepturi clasa care-a avut cel mai mult de pierdut. Păcat că nu ne-am pregătit pentru asta, păcat c-am pierdut-o din vedere, fiind prea ocupaţi cu altele. Asta nu scuză în niciun fel lipsa de calitate umană a politicienilor de la vârful aparatului de stat, ci arată, doar, că şi noi avem partea noastră de vină 🙁