Iaca poznă: Mi-a sunat telefonul (acum câteva zile) și-am răspuns cu interes nedisimulat, pentru că era Ana Poenariu de la Rise Project. După cum îi este felul, a intrat direct în subiect, fără să pierdem vremea cu „meșteșuguri și rafinării de maniere”: trebuie sau nu trebuie declarate averile ori interesele care se află în afara teritoriului României? Uh, stai un pic, dă-mi niște detalii, pune-mă în context, am replicat eu. Și, după o foarte scurtă punere în temă, am putut să-i dau răspunsul pe care-l căuta. Nu știam că scrie chiar despre primarul din sectorul meu, pentru că nici n-am întrebat, nici nu mi-a trecut prin cap să-ntreb—oricum, nu mi-aș fi schimbat răspunsul. Și, oricum, cred că omul ăsta de mult ar fi trebuit să plece din orice funcție publică! Însă am aflat toate detaliile ieri seară, când m-am găsit citat în această grozăvie de articol, despre Pandora Papers...
Codru Vrabie, fost reprezentant al societății civile în Consiliul Național de Integritate, ne-a explicat: „Declarațiile de avere și de interese se referă la întregul patrimoniu al persoanelor, indiferent în ce țară se află localizat bunul sau interesul. Persoana are obligația legală să le declare pe toate.”
Și mi-am adus aminte de o fostă deputată de la fostul PRM—acum mulți-mulți ani, doamna completase «la mișto» în declarația de avere c-ar fi avut un hectar de pădure în jungla amazoniană; dacă nu mă-nșel, dincolo de amenda pentru această bătaie de joc (pentru că n-a putut produce dovezi, un act de proprietate, ceva), parcă i-a fost deschis și un dosar penal pentru fals în declarații. Da' asta nu mai contează—citiți despre primarul Negoiță (fost deputat) și fratele său în Pandora Papers!
sursa foto: prelucrare după Silviu Matei/Mediafax Foto, via Rise Project