Mi-am petrecut câteva ore din weekend într-un micro-training mai neobișnuit. Vineri și duminică, timp de câte 2 ore, am stat în fața viitorilor parlamentari USR. Timpul de pregătire, discuțiile de tip post-mortem și compilarea finală a materialului transmis participanților mi-au mai luat cam 14 ore, ceea ce intră în statistica obișnuită a oricărui training.* A fost neobișnuit faptul că nu am avut timp să cunosc suficient de bine participanții, că nu am putut face exerciții, respectiv că oamenii din fața mea erau, de data asta, parlamentari, nu activiști civici. Pentru că am mai ținut astfel de «sesiuni de informare», dar niciodată până acum cu politicieni de acest rang.
sursa foto: Facebook/Tudor Benga
Am făcut acest efort fără să pretind vreo compensație. Subiectul general al parlamentarismului mă pasionează, deci mi-a fost ușor să trec activitatea asta la categoria hobby. În egală măsură, însă, activitatea asta de weekend a servit și agenda de advocacy a organizației în care activez, Funky Citizens (sper că și a altor ONG-uri). E în interesul nostru să avem parlamentari bine pregătiți; măcar să aibă o minimă idee despre ce-i va aștepta în Casa Poporului. Dar cel mai important motiv pentru care am promis și am făcut acest efort de weekend este acest motto în care cred din ce în ce mai mult: Make it easy for people to do the right thing!
Le-am spus din start a) că nu sunt nici suporter, nici simpatizant USR, b) c-am fost bursier Soros, c) că nu e cazul să mă creadă pe cuvânt, pentru că mai și greșesc. La finalul sesiunii de duminică, unul dintre ei mi-a pus o întrebare interesantă, iar pe mine m-au surprins ușurința și rapiditatea cu care am răspuns: —De ce nu te-ai alăturat unei mișcări politice? De ce nu activezi într-un partid? Știi atât de multe și ai putea avea o contribuție serioasă. «—Pentru că n-aș putea să apăr erorile unui coleg de partid, doar pentru că partidul mi-o cere. Disciplina de partid, mai ales când ar intra în conflict cu convingerile mele, mi s-ar părea o povară prea grea.»
Obiectivul principal al sesiunilor a avut legătură cu înțelegerea procesului legislativ, respectiv a organizarii și funcționării Parlamentului. Foarte probabil, unele detalii se vor schimba, începând din februarie, când cred că vor apărea modificări ale Regulamentelor celor două Camere. (Pare să existe un consens între PSD și PNL că parlamentarii nu petrec suficient timp în dezbaterile din comisii, iar multe inițiative legislative sunt adoptate fără un suport factual adecvat, fără o proiecție de politici publice care să poată fi evaluată periodic.) Speranța mea este că le-am oferit viitorilor parlamentari USR suficiente informații, inclusiv pentru a se angaja în această dezbatere.
În egală măsură, cred că e important de spus și ce nu am făcut în aceste sesiuni: Am refuzat să răspund la întrebări care, după părerea mea, țin de strategia internă a USR, de procesele lor decizionale interne. Nu am căderea să mă pronunț, nici să dau sfaturi după ureche; dacă ar fi existat un contract de consultanță, am fi avut un alt fel de discuție. Dar organizațiile societății civile sunt foarte slăbite, pe acest final de an, așa încât nu am de gând să sar în altă barcă prea curând. Deocamdată, obiectivul meu este să reprezint organizațiile societății civile în CSM și să sprijin, atâta cât pot, reclădirea încrederii publice în ONG-uri.
Închei această postare cu promisiunea că voi reveni și cu o analiză despre ce cred eu c-ar trebui să facă partidele parlamentare în 2017. Deocamdată, mă bucur să constat că există oameni de calitate, cu care știu sigur că pot dialoga, în Parlamentul care a rezultat din alegerile de la 11 decembrie: Florina Presadă, Cristi Seidler, Tudor Benga, Dan Barna și Cristi Ghinea (USR), Florin Manole (PSD), Adriana Săftoiu (PNL), Seres Denes (UDMR). În egală măsură, regret că nu sunt prezenți în Parlamentul României Toader Paleologu, Remus Cernea, Marian Staș, Cristi Diaconescu, Ciprian Necula, Gabi Podașcă, Slavic Șaramet ori Mirko Tașcu-Stavre. În ce-i privește pe cei „răi,” poate voi reveni cu altă postare, dar am atenționat încă din 10 decembrie:
Notă explicativă:
*) În mod obișnuit, pentru 1 zi de training (livrarea propriu-zisă, în sală), ai nevoie de 3 zile de pregătire înainte și 1 zi de analiză după. Costul de timp al pregătirii dinainte de livrare poate varia în funcție de subiect și de experiența trainerului; costul de timp al analizei/raportării de după livrare e relativ fix. Pentru aceste 2 sesiuni de câte 2 ore, pe un subiect care mie mi-e familiar și despre care sunt și pasionat, timpul meu de pregătire a fost destul de scurt, vreo 3 ore. Însă am avut sesiuni post-mortem de câte 2 ore și ceva după fiecare livrare, iar compilarea materialului final, cu rezumatul discuțiilor și cu linkuri către resurse online, mi-a luat vreo 5 ore. Dacă mai adăugăm timpul necesar pentru transport și cel pentru redactarea raportului de training, ajungem la aproape 20 de ore în total, deși livrarea (partea vizibilă a trainingului) a fost doar de 4 ore. În training, numim post-mortem acea discuție de după livrarea propriu-zisă, în care verificăm dacă au fost atinse obiectivele de învățare, ce (nu) a fost okay în sală și în interacțiunea cu participanții, respectiv ce învățăminte se pot extrage pentru un training similar în viitor; denumirea sugerează că nu te mai poți întoarce în sală, s-o iei de la capăt, pentru că „mortul de la groapă nu se mai întoarce.”
PS Am fost întrebat de ce nu am ținut un astfel de training și pentru celelalte partide. Răspunsul este cel mai simplu la care vă puteți gândi: nu am fost solicitat! Amintesc că, în ianuarie-martie 2015, am fost și la PSD, și la PNL. În plus, astă-vară, am oferit un întreg pachet de training pentru partide. Cine vrea cu adevărat, cere! E atât de simplu 🙂
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}