Provocări „fierbinţi” (RO, pesimist?/ optimist?)

Care e tema cea mai „fierbinte” a momentului?, întreabă Alex Ciochia 😉

Pe mine mă preocupă mai degrabă subiectele fierbinţi ale viitorului previzibil, poate reuşim să facem ceva azi, ca să nu fim nevoiţi să stingem focuri poimâine… Am mai scris despre nevoia de-a fixa şi internaliza valori, cu ajutorul asociaţiilor profesionale, pentru o mai bună reprezentare politică, pentru un management mai bun în instituţiile publice, chiar şi despre teoretica sursă a conflictelor din societatea către care evoluăm, dar presimt că ne paşte o perioadă conflictuală foarte gravă, adâncă şi posibil devastatoare prin efecte, iar subiectul ăsta cred eu c-ar trebui să ne preocupe, să-l tratăm cu foarte mare seriozitate, în următorii 3-5 ani:

sursa graficului: INS, România în cifre, 2013 (pag. 12)

Graficul ăsta-mi spune mie următoarea poveste: Cohorta celor de ~60 de ani va ieşi, în curând, la pensie, iar din această cohortă fac parte majoritatea şefilor de instituţii; cei între 50-55 de ani sunt prea puţini la număr ca s-acopere tot necesarul de şefime, respectiv prea slabi profesional ca să poată face faţă competiţiei; cei între 40-45 sunt şi mulţi, şi (foarte) doritori de posturi (atât pentru afirmare, cât şi pentru confirmarea eforturilor lor, depuse pân-acum), şi puternici profesional, şi învăţaţi cu competiţia. Povestea asta ar putea deveni coşmar, dacă retragerea naturală din scenă a generaţiei 60+ va da naştere unei lupte pentru putere în sânul generaţiei 40-45 (a decreţeilor), iar această luptă va fi accentuată de sforarii generaţiei 50+ 🙁 Zic de coşmar, pentru că nu (între)văd semne de reţinere şi/sau fair play… [Later edit: Am aflat, via Marian Staș, că suntem un popor complexat, conform studiului realizat de echipa dlui Daniel David/UBB 🙁 Și, dacă încă nu realizați cât de cruzi pot fi în luptă niște bărbați complexați, în floarea vârstei, la 40-45 de ani, amintiți-vă că Attila a invadat Imperiul Roman de Răsărit la 41 de ani, iar Roma la 46 de ani…]

Mi-e teamă că bărbaţii din generaţia 40-45, care-au fost germeni de cristalizare din ‘89-ncoace, vor deveni concentratori de tensiune în această luptă pentru scaune—vorbesc despre bărbaţi, pentru că mi se pare că societatea românească încă nu preţuieşte suficient femeia, respectiv că doar femeia de ~30 de ani ar avea instrumentele şi capacitatea de-a se angaja în această luptă (numeric, însă, e reprezentată suboptimal!). Bărbaţii din generaţia 50+ se vor da de partea celor mai puternici dintre decreţei (mai ales în instituţiile publice—vezi balanţa de putere) şi cred că sunt dispuşi să tragă sfori, să folosească orice mijloace, pentru a obţine sinecurile mult râvnite (de fapt, o formă de asigurare a bunăstării personale). Reţelele de influenţă gen Duicu-Ponea sunt mult mai răspândite decât ne place să credem, iar eu cred că sforarii acestor reţele sunt bărbaţi ceva mai copţi, din generaţia 50+. [Later edit: Deși nu se potrivește perfect pe grupa de vârstă, episodul cu numirea lui Victor Ciorbea în funcția de AvP e ilustrativ pentru modelul explicat în acest paragraf 🙁 ]

Însă DNA şi ANI sunt insuficiente, pentru că ele acţionează/intervin abia după ce s-a-ntâmplat matrapazlîcul, iar noi avem nevoie de-un instrument care să prevină pocinogul! Iar pocinogul la care mă gândesc acum e mai degrabă social, decât legal/penal, şi-nseamnă cel puţin astea 3 lucruri care-ar trebui prevenite:

• exacerbarea conflictului pentru scaune/funcţii în chiar sânul generaţiei 40+ şi evitarea recurgerii la acţiuni, mijloace şi instrumente lipsite de fair play în lupta care va veni;
• intervenţia lipsită de fair play a sforarilor din generaţia 50+ şi dezvoltarea subterană a reţelelor de influenţă, profund corupte, care afectează şi acum instituţiile publice;
• marginalizarea şi mai pronunţată, în cadrul acestei lupte, a femeilor din generaţiile 50+, 40+ şi ~30, care-ar trebui (încurajate) să joace rolul de contrapondere, nu doar cel de supapă de siguranţă.

Iar singurul instrument la care mă pot gândi eu, care cred c-ar putea soluţiona preventiv toată paleta asta de provocări, este trainingul: Cred c-avem nevoie ca de aer de-un program masiv de instruire a adulţilor din generaţia 40+, cu precădere a bărbaţilor (vedeţi că-s doar vreo 200 şi ceva de mii), să-i ajutăm să-şi identifice valorile, să le accepte şi să le internalizeze pe cele „bune,” să-nveţe să le respingă şi să se lupte cu cele „rele,” şi să facă toate astea cu fair play. Dacă un singur trainer poate instrui 800-1.000 de oameni pe an (minim 20 de oameni/săptămână, cam 40-45 de săptămâni/an), atunci cu 50 de traineri buni am putea instrui 40-50 de mii de oameni/an, aşa că-n 3 ani am atinge masa critică, iar în 5 ani am finaliza proiectul. Bani ar exista pentru asta, că fondurile europene sunt puse la dispoziţia noastră tocmai pentru a soluţiona probleme; orizontul de timp până-n 2020 e adecvat; mai rămâne de văzut cine va vedea potenţialul electoral al ideii şi-şi va asuma decizia?

Eh, dacă s-ar face programul ăsta de instruire, dac-ar creşte asociaţiile profesionale, dacă s-ar înrădăcina etica în sectorul public, nu mi-ar mai fi atât de teamă de-acest război intern… Dacă mă-ntrebaţi şi de ce să ne legăm la cap cu toată tărăşenia asta?, mai ales dacă încă nu-i sigur că va degenera într-o luptă de coşmar?, am să vă răspund cu un argument similar celui despre anticorupţie: e mai ieftin şi mai sănătos să previi decât să repari! Am menţionat şi că banii există?!? Da, prin POCU/POCA! Doar că n-am menţionat şi că România şi-a luat angajamentul ca, până-n 2020, să crească piaţa de instruire, astfel încât 15% dintre adulţii între 25-64 de ani să participe, măcar o dată pe an, într-o formă de învăţare non-formală; deocamdată, România se află la sub 3%! (bine, eu ştiu că sub 1,5%, din păcate…)