Reproșul, în oglindă (RO, im#pur)

Mi s-a reproșat că n-am scris nimic, nici înainte, nici de vineri încoace, pe tema Voiculescu/Antena3 și-am răspuns că nu mi se pare un subiect prea demn de luat în seamă. Nu că n-aș avea și eu opinii pe subiect, nu că n-aș fi exprimat astfel de opinii în public deja, dar chiar nu vreau ca blogul meu să devină sursă de click-uri (trafic/audiență) pentru niște oameni pe care eu îi consider nedemni de atenția mea—de-asta nici nu dau link-uri către acei oameni… Prin urmare, întorc reproșul ăsta în oglindă și-aleg să scriu/vorbesc altfel despre acest subiect, despre psihoza „plimbării” de duminică, despre felul în care evoluează lucrurile pe acest front:

sursa foto: facebook/Pawel Kuczynski

Vina pentru această evoluție este a celor care s-au dovedit incapabili de-a articula și comunica o viziune general-acceptabilă asupra prezentului, trecutului și viitorului României! E un lucru știut, din istorie, că la circa 20-25-30 de ani după orice revoluție (cu sau fără ghilimele), apare o mișcare de recul, prin care perdanții mai încearcă o revenire—depinde numai și numai de „câștigătorii” revoluției dacă-și mențin poziția, dacă pierd teren, dacă permit întoarcerea la o formă hibridă, în care forma noului regim începe să mustească (și să pută) de substanța celui vechi… Dacă asta e o vină, desigur, rămâne de dezbătut—dacă mai ai cu cine… [Parțial, am mai atins subiectul ăsta, acum 2 ani.]

În lipsa unei „povești” coerente despre adevărul regimului politic și/sau societății post-decembriste, despre succesele palpabile ale noii orânduiri—cu alte cuvinte, în lipsa unei alternative consolidate, emise/comunicate coerent de la nivelul celor mai influenți politicieni și al celor mai influente partide—e absolut normal că prinde la public varianta oferită de acei oameni, de acea minoritate politică, economică, socială, juridică* sau chiar mediatică… Reformulând un proverb, „când partidele și/sau politicienii mainstream se ceartă, acei oameni câștigă!” Ei, acei oameni, își fac meseria și și-o fac bine! Meseria lor este comunicarea unui alt adevăr către un public care simte nevoia unei (singure) povești coerente/consolidate… [O discuție interesantă despre strategia (eventuală) din spatele (unei părți a) celuilalt adevăr, la Iulian Comănescu.]

Poate că ni se pare ori chiar suntem convinși că acei oameni mint, că nu au un obiectiv moral acceptabil, că nu ne/vă/le oferă (nimănui) un model de comportament dezirabil, că nu promovează valori concordante cu lumea în care trăim și/sau către care tindem/aspirăm, dar își fac meseria al dracului de bine! Din asta ar trebui învățat ceva! Măcar că ideile politice se comunică fără să te raportezi tot timpul la adversar, că a vorbi cu oamenii e mai adecvat decât a vorbi despre oameni sau a le vorbi oamenilor… Că tabloidizarea conduce la alienare, că leadership-ul este despre a-i convinge pe ceilalți să facă ce vrei tu, dar pentru că așa vor ei!!!

Arătați-mi un lider care să merite atenția maselor, care să răspundă aspirațiilor mele de viitor (despre stat-de-drept, integritate, transparență), măcar în proporție de 50%, unul capabil să articuleze/comunice o viziune general-acceptabilă, un adevăr consolidat, o poveste coerentă, construiți-l sau chemați-mă să-l construim împreună, dar nu-mi reproșați mie că, prin refuzul de-a scrie, nu le fac și mai multă reclamă unor oameni hâzi, care n-au urmărit decât puterea, fără să știe vreodată ce-ar vrea să facă cu ea, ori unui post TV care mie-mi întoarce stomacul pe dos, când vine vorba de substanța comunicării, dar pe care-l apreciez la justa sa valoare, dacă vorbim despre stilul și profesionalismul puse în slujba acelei substanțe, oricât ar fi ea de puturoasă 🙁

Așadar, în loc să-i acuzați pe-acei oameni că mint, eu cred că v-ar sta mult mai elegant să vă bateți pentru a-i spune lumii adevărul vostru! Dacă vreți cu-adevărat să câștigați repede lupta cu acei oameni, înainte de startul campaniei electorale, nu le mai dați apă la moară, discutând despre cât de îngrozitor vi se pare ce fac ei, ci-i arătați lumii ce faceți voi, discutați despre ce faceți voi! Cesar Millan explică suficient de clar că niciun câine (sau altă vietate) nu poate rămâne tensionat și nervos permanent, așa încât, mai devreme sau mai târziu, va accepta situația și se va supune; la fel, acei oameni vor accepta, la un moment dat, că discuția este despre alte subiecte! Dar asta se va-ntâmpla numai dacă voi expuneți, în fapt, alte subiecte—iar asta mi-aduce aminte, încă o dată, de principiul lui Schattschneider:

Definirea alternativelor este instrumentul suprem al puterii!

sau, în reformularea mea,

„Puterea (reală) este (numai) a celui care face agenda!”

Notă explicativă:
*) Realitatea juridică general-acceptată (mainstream), la nivel european, în materie de confiscare (civilă) a averii nejustificate, posibil dobândite prin/în urma spălării de bani, este ilustrată de cazul NCA vs. Amir Azam, finalizat prin publicarea motivării, la Londra, în urmă cu mai puțin de 2 săptămâni.