Dl Tăriceanu observă ceva ce eu am intuit încă din 1993. Mi-aduc aminte de cursul de drept constituțional, cu dl Gionea, care încerca să ne convingă că, în peisajul celor trei puteri, CCR era mai degrabă parte a puterii executive. Bine că eram de acord asupra unui lucru: CCR nu e parte a puterii judecătorești! Însă eu argumentam încă de-atunci că, în timp, există posibilitatea ca instituția să alunece, parțial, în zona puterii legislative. Iar în ultimii 10 ani, CCR chiar a-nceput să acționeze aproape ca o a treia Cameră; aproape, dar nu chiar! Pentru că, dacă acceptăm că deciziile CCR cenzurează (o parte din) activitatea Parlamentului, trebuie să-i recunoaștem CCR doar capacitatea de „legiferare negativă.”
sursa foto: www.tariceanu.ro
Parlamentul, unica autoritate legiuitoare, are capacitatea de-a legifera pozitiv, adică propune reglementări noi, care pot fi bune sau rele, conforme Constituției sau nu. CCR, garantul supremației Constituției, are capacitatea de-a „legifera” negativ (mai ales pe calea controlului posterior), adică îi spune Parlamentului unde a greșit față de Constituție. Ce nu poate face vreodată CCR, dar Parlamentului îi este foarte la îndemână, este să verifice dacă procesul legislativ ține cont de constrângeri și oportunități, de date statistice, de nevoile reale din societate și de comportamentele manifeste în cadrul relațiilor sociale. Adică de tot ce scrie-n Legea 24/2000 și-n Legea 52/2003, fiind cât se poate de transparent față de cetățeni, prin aplicarea corectă a Legii 544/2001.
Doar că Senatul nu-i deloc o instituție transparentă, iar senatorii nu par prea dornici să legifereze în spiritul nevoilor cetățenilor, ci mai degrabă să se apere unii pe alții de orice formă de răspundere. Mi se pare grăitoare, în acest sens, decizia discreționară a Biroului permanent, de-a cere un aviz de la Comisia juridică, în loc de-a repartiza lucrarea către Direcția juridică din aparatul tehnic. A solicita o opinie politică în locul unei acțiuni tehnice, când este vorba de executarea unei obligații, nu este doar o simplă tergiversare, ci chiar o încercare premeditată de ocolire a răspunderii pentru neaplicarea legii 🙁 Iar așteptarea cetățenilor era alta: să ia act de faptul că Regulamentul era în eroare și să-l corecteze, respectiv să constate că votul exprimat în cazul Șova trebuia să conducă la un alt deznodământ și să emită hotărârea de încuviințare a arestului.
Așadar, observația dlui Tăriceanu este lipsită de integritate, dovedindu-se la fel de interesată politic cum e și actul de numire a membrilor CCR (nu le pot spune „judecători”). În cazul de față, dl Tăriceanu combină o jumătate de adevăr (capacitatea de legiferare negativă a CCR) cu un interes personal (sesizarea penală pentru abuz), ceea ce nu-l onorează deloc 🙁 Corect ar fi fost ca dl Tăriceanu să fi întreprins, înaintea acestei tevaturi, tot ce ținea de calitatea sa de Președinte al Senatului, pentru ca Regulamentul Senatului să fie conform Constituției. Sau, măcar, să nu se pună de-a curmezișul atunci când a devenit evident că intră în colimatorul justiției și își pierde orice urmă de credibilitate 🙁
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}