Şanse ratate, politico-civice (RO, lung şi revoltat 😉)

Abia au trecut 2 săptămâni de când scriam că s-a cam terminat cu „luna de miere” pentru politicienii români. Între timp, Guvernul MRU a fost aruncat peste bord, iar propunerea de Cabinet Ponta nici măcar n-a intrat în pâine şi-a şi-nceput să-şi ia castane! Multe dintre ele absolut meritate, dar nici noi nu mai avem răbdare… De fapt, de ce-am avea?!? Dacă PDL chiar a vrut să iasă de la guvernare, iar USL nu era pregătită să intre, cine i-ar fi oprit să se-nţeleagă pentru un cabinet de tehnocraţi?!? Se pare că numai orgoliul şi lipsa acută de dialog 🙁 Adevărul e că dl Ponta a pornit cu stângul şi cred că i-ar prinde bine un ROM 😉

sursa: RomAutentic; notă: nu fac reclamă, dar pilda e potrivită 😉

Eu credeam că tuturor politicienilor le e clar: percepţia e mai importantă decât realitatea! Constat că nu şi dlor Ponta & Antonescu,_care nu s-au gândit suficient sau n-au fost bine sfătuiţi—ambele ipoteze sunt la fel de grave 🙁 Şi zău că aveau la ce să se gândească şi despre ce să se sfătuiască—uite, pe paşi:

1. dacă acceptăm traseişti şi chiar avem şanse de-a altera majoritatea parlamentară, chiar vrem să trântim Guvernul MRU?
2. dacă reuşim cu moţiunea de cenzură, chiar vrem să intrăm noi la guvernare sau rămânem pe poziţia guvernului de serviciu, cu tehnocraţi?
3. dacă vrem să intrăm la guvernare, ca să influenţăm un pic (exclusiv „sociologic”) rezultatul alegerilor locale, avem program de guvernare?
4. dacă avem un program pe termen lung, ce anume putem decupa din el, ca să ne prezentăm cu ceva fezabil pe 6 luni, să nu pară prea vag ori prea ambiţios?
5. dacă avem program pe 6 luni, avem vectorii de imagine potriviţi pentru susţinerea efortului şi mai ales a succesului, pe acele obiective fezabile în 6 luni?
6. dacă avem şi oamenii potriviţi, suntem siguri că avem majoritatea necesară sau mai trebuie să mai negociem cu alţii—şi dacă negociem, ştim ce putem ceda şi accepta?
7. dacă avem majoritate, oameni şi program, ne putem prezentă lumii ca o echipă, cu un mesaj coerent şi o strategie clară de imagine, ca să nu fim buşiţi încă dinainte de-a ne lua posturile în primire?

Eu cred că nu s-au gândit aşa, pentru că am senzaţia că răspunsul ar fi fost negativ la fiecare din întrebările de mai sus, adică ar fi trebuit să renunţe pe la punctul 3. Spre deosebire de guvernele coaliţiei PDL–UDMR–UNPR-minorităţi, sprijinul acestei propuneri de guvern USL (PSD–PNL–PC) nu mai e exclusiv parlamentar. Dl Ponta mă surprinde foarte neplăcut cu intenţia de-a se sprijini pe lobbyuri (extra-parlamentare, netransparente), deşi mişcarea îi asigură lipsa disensiunilor din tabăra proprie. Mă surprinde, pentru că-mi confirmă ipoteza că partidele şi parlamentul au rămas ori au devenit improprii democraţiei în secolul ăsta; mă surprinde neplăcut, pentru că nu voiam aşa o confirmare!

Aşadar, cred că asistăm la o premieră în politică: acceptăm traseiştii şi lobbyiştii, deşi i-am hulit; rupem tot, doar pentru că putem; ne batem joc de programul de guvernare, pentru că nu ne pasă; mizăm pe oameni controversaţi, tocmai pentru că vrem să provocăm limitele sistemului… Adică preluăm de la adversarul politic suprem (Băsescu) abordarea conflictuală, îi facem un upgrade 2.0 (cu Antenele şi, în curând, cu TVR), după care ne facem poze cu lobbyiştii şi ne arătăm muşchii prin presă… Zău aşa, să mă pici cu ceară şi nu-nţeleg de ce-ar fi asta mai bine decât ce-am avut pân’-acum 🙁 Întorcându-mă la ROM, de ce să te-apuci de ceva despre care ştii prea bine că nu vei duce la bun sfârşit?!?

Această lipsă de responsabilitate, drapată în „temeritate” şi învăluită în „toţi ceilalţi sunt răi,” nu e nouă pe la noi 🙁 Problemele nu sunt la igaşi şi udre (de stil nou sau de stil vechi), pentru că eu nu de asta mă tem! Ci de disponibilitatea societăţii de-a accepta decidenţi incoerenţi (că politicieni nu mai sunt de mult!), ceea ce mă aduce şi la subiectul de cancan: Mie mi se pare inadmisibilă abordarea presei, care nu mai caută deloc substanţa, ci îmi serveşte exclusiv machiajul 🙁 Iar societatea civilă e moartă-n coteţ, de vreo 3-4 ani, pentru că nu mai caută dialogul, nu mai cercetează cauzele, ci se ocupă doar de adunat şi cheltuit bugete 🙁 Explic, pe scurt, legăturile cu oamenii din Cabinetul Ponta:

• Victor Alistar, care mi-a fost prieten, n-ar fi reuşit să deschidă dialogul guvernului cu societatea civilă, nici să transparentizeze guvernarea, din cel puţin 3 motive: a) el, personal, e contestat (pentru motive inventate, dar vina e a lui, pentru că el nu şi-a gestionat bine imaginea publică), b) societatea civilă e închistată, sub-finanţată, în lipsă acută de personal (deci n-ar putea contribui nici dac’-ar dori), c) nefiind membru de partid, nu ar fi avut autoritatea de-a da dispoziţii altora din guvern ori din teritoriu (aşa a păţit şi Monica Macovei, când era ministru);
• Corina Dumitrescu îmi pare că s-ar fi potrivit mai bine la justiţie decât la educaţie, dacă tot a fost secretar general în MJ şi membră CSM; dar nu-nţeleg cum a fost posibil să nu fie contestată nici 5 minute de când reprezintă societatea civilă în CSM, ci abia acum?!? Nici dl Filipaş, nici dna Zlătescu n-au fost contestaţi, înaintea ei—aceşti oameni nu m-au reprezentat pe mine niciodată, nu m-au întrebat nimic, nici n-au avut disponibilitatea de-a comunica public, fiind plantaţi acolo prin decizii politice arbitrare, pe care le-au acceptat inclusiv magistraţii;
• dl Isar putea fi apărat sau contestat de o asociaţie profesională, însă dl Diaconu chiar are o problemă de interpretare a legii, care s-ar fi putut soluţiona de mult, dacă se găseau punţi de dialog între vechea putere şi vechea opoziţie—numai că decidenţilor le place mai mult să băltească şi să pescuiască în ape tulburi, decât să rupă pisica-n două (pentru că soluţiile de bun simţ le sunt inacceptabile politic), iar societatea civilă (inclusiv sindicatele) nu mai poate aborda subiectele sensibile, din moment ce nu mai poate dialoga.

Aş mai putea „lătra” şi despre alţi miniştri propuşi azi aprobării în Parlament, însă caravana tot ar trece… Eu rămân cu aceleaşi aşteptări pe care le-am avut şi de la MRU: locuri de muncă, predictibilitate economico-financiară şi investiţie în anticorupţie—altfel, USeLiştii vor ajunge, după 6 luni, să fie mai urâţi decât au fost ceilalţi după 3 ani… Ah, uitam, există şi ceva bun în toată nebunia asta: şansa de-a se crea un program operaţional dedicat reformei justiţiei şi anticorupţiei, în cadrul bugetului european alocat României pe perioada 2014-20, cu o autoritate de management la Ministerul Justiţiei şi un organism intermediar la CSM, dacă dl Corlăţean poate lucra cu dl Orban 😉

PS1 Dl Ponta merită felicitări, totuşi, pentru modul calm, rece şi eficient în care a gestionat retragerea propunerilor Alistar şi Dumitrescu. Păcat că n-a făcut la fel cu celelalte situaţii similare, la introducerea lor în echipă ori la construcţia programului de guvernare 🙁

PS2 În calitatea mea de reprezentant al societăţii civile în CNI, m-am simţit obligat să abordez subiectul Alistar. Alte motive n-aş fi avut şi-aş fi preferat să nu comentez deloc; nu voi intra în polemica referitoare la CCR, pentru că nu face parte din puterea judecătorească. După ştiinţa mea, motivele actuale pentru care este contestat public sunt inventate—casa de la primărie, semnatura contrafăcută şi incompatibilitatea i s-au agăţat de coadă la fel de legendar ca vodca lui Văcăroiu. Nu-i voi fi avocat, în niciun sens al cuvântului, pentru că n-are nevoie—dar sper că va găsi modalitatea de-a clarifica toate contestaţiile, cât mai curând.

Update: Guvernul Ponta a primit 284 de voturi, cu 8 mai mult decât se aştepta, respectiv cu 49 mai mult decât moţiunea de cenzură de-acum 10 zile. Responsabilitatea e imensă!