Sunt copleşit! Nu mai pot! Mă uit cu uimire, cu uluire, la spectacolul politic din Parlament—şi mă doare capul de nu mai văd bine… Este grobian, coşmaresc, terifiant!!! Şi simt că nu mai am putere, ba chiar am ajuns să mă-ntreb de ce m-am îndreptat cu studiile şi cariera spre politică, drept, administraţie şi afaceri publice, când aş fi putut rămâne la 1+1=2, adică nişte lucruri mai stabile, mai predictibile, mai logice, mai uşor de digerat… Şi ştiu că există explicaţii, dar îmi plesneşte capul, nu vreau nici să le mai caut, nici să le mai aud, pentru că nicio explicaţie nu poate scoate în afara legii bunul simţ! Iar ce se-ntâmplă-n Parlament contravine bunului simţ!!! De-asta mă doare şi burta, de-acuma 🙁
sursa imaginii: Camera Deputaţilor; detalii în ordinea de zi
Cel mai mare pericol este, acum, să ne scârbim cu totul! De fapt, am mai trăit astfel de momente, doar că nu atât de intense… Şi pot încerca să trec în revistă toţi vinovaţii, dar mă doare capul şi nici nu vreau să mă mai gândesc la vinovaţi: Când ai o rană deschisă, mai întâi te-ngrijeşti să opreşti sângerarea şi să previi infecţia! Dar mă simt de-a dreptul paralizat, am senzaţia că nu mă pot mişca, trăiesc sentimentul futilităţii universale şi n-am nici cea mai mică idee despre cum sau ce aş putea face… Un singur lucru îmi trece prin gând şi, poate, îmi accentuează şi durerea de cap, şi durerea de burtă: Trebuie să găsesc rapid modalitatea de-a transforma scârba, greaţa, sila care mă cuprind în energie pentru a face ceva!
Cel mai mare pericol, acum, este să ne lăsăm copleşiţi şi inerţi, să renunţăm, să ne întoarcem către porcul şi dulciurile de sărbători… Ei asta îşi doresc! De-asta le şi fac, acum, pe bandă rulantă, una după alta, ca să ne anestezieze, ca să ne bage în comă civică, să ne facă să ne dăm demisia din statutul de cetăţeni, aşa cum ne îndemna fostul sinistru al culturii… Asta ar fi, pentru ei, victoria supremă!, biruinţa finală a statului defect asupra statului de drept! De-asta zic, în faţa pericolului care ne copleşeşte, e crucial să nu ne dăm demisia, să nu ne pierdem cumpătul, să ne recanalizăm scârba, greaţa, sila, astfel încât Parlamentul să-nţeleagă că nu le mai acceptăm fărădelegea!
PS Moş Crăciune, te rog frumos, adu-ne o ţâră de înţelepciune să ştim ce să facem cu ăştia, niţică putere să şi putem face, respectiv un strop de noroc să reuşim să-i schimbăm cu unii mai buni, mai oneşti, mai deschişi la minte şi la suflet…
Update: Trei luni mai târziu, am găsit acest filmuleţ, la RomaniaOne… Vorba ‘ceea, think globally, drink locally 🙂
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}