Şoselele patriei (RO)

. 3 min read

Dat fiind progresul tehnologic, există temerea că, până finalizăm noi autostrăzile, vor apărea maşinile zburătoare, iar noi vom rămâne cu autostrăzile nefolosite. Zic să nu mai visăm la „autostrăzile suspendate” ale politicienilor, cum frumos le creionează aceștia de 20 ani în promisiuni politice. Mai bine să le propunem noi (de la Telegraful) soluții mai rapide şi mai simple, pe care ei să le preia în programele de guvernare şi să le pună în aplicare cât mai curând.

Dacă luăm de bune declaraţiile dlui Liviu Dragnea de sâmbătă seară, oare e posibil să avem contractele semnate, până la sfârşitul acestui an, pentru „autostrada Bucureşti-Braşov, [...] autostrada Sudului [şi autostrada] Tg. Neamţ-Paşcani-Iaşi-Ungheni”? Poate că da, fără ca asta să reprezinte vreo garanţie că acele contracte vor fi duse la bun sfârşit într-un termen rezonabil. Astfel de proiecte ni s-au mai promis şi chiar sunt necesare; despre ce înseamnă „bun sfârşit” mai există dubii. În luna mai chiar am avut parte de o manifestaţie în sprijinul construirii de autostrăzi. Până şi participanţii la mitingul PSD din iunie au reclamat nevoia unor drumuri mai bune.

Există o vorbă în popor, „suntem prea săraci ca să ne cumpărăm pantofi ieftini.” Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne cumpărăm chiar cei mai scumpi pantofi din piaţă, nu-i aşa? Aşadar, oare chiar avem nevoie de autostrăzi? Sau ne-ar fi suficient să facem nişte drumuri expres, care ar putea fi ceva mai ieftine? În 2014, tot un ministru PSD făcea referire la această soluţie alternativă, însă reacţia de respingere a fost dură, viscerală. Cu toate acestea, la Telegraful, credem că e bine să luăm în dezbatere această idee şi le solicităm cititorilor noştri opinii, date, studii în acest sens—fie în sprijinul, fie împotriva drumurilor expres. [Am primit feedback foarte valoros despre parcări şi trotuare, aşa că avem încredere în acest mecanism.]

Singurul experiment românesc în materie de drumuri expres pare să fie un segment de şosea între Adunaţii-Copăceni şi Călugăreni, în judeţul Giurgiu (ilustraţia 1). Acest segment din E85 are cele două sensuri de deplasare separate printr-un şanţ foarte larg. Soluţia este similară celei de pe autostrada americană I-87 (ilustraţia 2, pe lângă Woodstock). Simpla contemplare a acestor imagini duce cu gândul la soluţia pe care am putea s-o adoptăm şi noi, pentru toate drumurile importante ale ţării: În loc să construim autostrăzi de la zero, poate e mai înţelept să construim nişte drumuri paralele cu cele deja existente.

ilustratia1 ilustratia2
Ilustraţia 1 Ilustraţia 2

Mai concret, la distanţă de 10, 25 sau chiar şi 100 de metri de un drum cu două benzi care există deja, am putea construi un al doilea drum, tot cu două benzi. Când terminăm treaba asta, putem muta traficul de pe drumul vechi pe cel nou, pe rând, până când construim racorduri de tip „centură” cu drumul vechi, pe lângă fiecare localitate. Din loc în loc, între localităţi, la distanţe rezonabile, am face câte o bretea de legătură între drumul vechi şi drumul nou, astfel încât maşinile să poată întoarce pe celălalt sens, dacă au nevoie. La final, ar urma să mutăm un sens de mers pe drumul vechi şi să păstrăm celălalt sens pe drumul nou.

Astfel, am ajunge să avem drumuri expres, cu câte două benzi pe sens, cu sensurile separate din start şi aflate la o distanţă sigură unul de celălalt. Un drum din acesta ar putea primi, la nevoie, şi câte o extindere pentru bandă de siguranţă pe fiecare sens, astfel încât să se califice pentru statutul de autostradă. Dar, pentru că separaţia dintre sensuri n-ar fi doar un simplu parapet, un astfel de drum ar putea fi mai sigur decât o autostradă—adică, zău, n-ar preveni mai bine accidentele? Şi, oare, n-ar fi mai ieftin şi mai rapid de realizat? [În plus, probabil că n-ar mai fi nevoie de finanţarea prin PPP, întrucât astfel de lucrări s-ar putea califica şi pentru banii europeni din programul de dezvoltare regională, nu doar cel de infrastructură.]