Soții constituționali vs. Familia tradițională (RO, analitic)

Probabil că voi mai scrie despre falsa problemă a modificării art. 48 din Constituție, pentru că subiectul e ofertant. Dincolo de scurte reacții față de emisiunea televizată, am mai contribuit la o speculație privind vanilia constituțională 🙂 Acum, pentru că s-a lansat și platforma #Respect, iar Constituția ilustrată pentru copii a devenit deja realitate, simt nevoia să mai adaug niște considerații. Și cred că-i important să le scriu acum, înainte de momentul când subiectul va reveni în atenția Curții Constituționale a României.

sursa foto: Facebook/Codru Vrabie

Mă sâcâie persistența (sau remanența) unui argument pe care eu îl consider fals, anume că nu ar exista nimic în Constituția României care să garanteze dreptul la căsătorie. Argumentul este extrem de important:

• dacă e fals, CCR va trebui să constate în favoarea «taberei pro-DSL,» pentru că modificarea Constituției ar duce la restrângerea unui drept (art. 53, alin. 2 folosește expresia „aduce atingere existenței dreptului”);
• dacă e adevărat, CCR va trebui să constate în favoarea «taberei pro-CpF,» pentru că un drept care nu este recunoscut nici nu poate fi restrâns.

[Nu voi specula dacă pro-DSL (drepturi și libertăți) ar însemna exact anti-CpF, nici dacă măcar o parte din Coaliția pentru Familie ar fi anti-DSL, pentru că astfel de speculații nu-s relevante în contextul discuției de aici.]

Titlul al II-lea al Constituției se intitulează „Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale.” Sigur că, încă din formularea art. 15-16, înțelegem că toți cetățenii români se bucură de aceste drepturi și libertăți, respectiv trebuie să-și îndeplinească aceste îndatoriri, așa cum sunt ele descrise în Capitolele al II-lea și al III-lea. Dispozițiile comune din Capitolul I sunt aplicabile în relația cu toate drepturile, libertățile și îndatoririle, iar rolul Avocatului Poporului, din Capitolul al IV-lea, este tocmai de-a se îngriji că toate acele dispoziții constituționale sunt respectate. Astfel, din moment ce art. 48 se găsește în Capitolul al II-lea din Titlul al II-lea al Constituției, e destul de rezonabil să credem că dispozițiile sale se referă la un drept, dacă nu chiar la o libertate.

Diferența dintre drepturi și libertăți, foarte simplificată, ține de intervenția statului: pentru a-ți putea exercita libertățile, statul nu trebuie să facă nimic deosebit (doar să nu te-ncurce); pentru a-ți exercita drepturile, statul trebuie să-ți pună la dispoziție ceva infrastructură (o instituție, o procedură legală, un formular sau altceva de genul ăsta). Mie mi-e destul de evident că, în privința căsătoriei, nu ne aflăm în fața unei libertăți, pentru că e nevoie de-o procedură în fața ofițerului de stare civilă. Dar să vedem dacă este vorba, totuși, de un drept constituțional recunoscut de statul român și acordat cetățenilor români, așa cum am acreditat ideea încă din iulie anul trecut.

Subiectul logic al fiecărui articol din Constituție care se referă la drepturi sau libertăți, de la art. 22, până la art. 52, este cetățeanul sau persoana. Atunci când textul constituțional vorbește despre persoană, înseamnă că statul garantează exercitarea acelui drept chiar și pentru cei care nu au cetățenia română. Sigur că art. 53 este o excepție, pentru că nu cetățenii pot restrânge drepturile și libertățile, ci doar statul poate face asta. Oare să fie ăsta un argument suficient cu privire și la art. 48, unde subiectul pare să fie ori familia, ori căsătoria? Răspunsul nu poate fi pozitiv, pentru că subiectul logic din art. 48 sunt soții!

România este un stat care nu recunoaște drepturile colective, de unde rezultă că familia nu poate fi subiect de drept; prin urmare, familia nu poate fi nici subiectul logic al unor prevederi constituționale. Mai exact, soții (fără a mai face acum distincția dacă sunt persoane sau cetățeni) sunt singurii care-și pot manifesta consimțământul pentru încheierea unei căsătorii și, pe cale de consecință, pentru întemeierea unei familii. Asta nu înseamnă câtuși de puțin că n-ar putea exista și altfel de familii, ci doar că «familia constituțională» se întemeiază pe căsătoria civilă (pe care o deosebim de cununia religioasă). [Alin. 2 din art. 48 arată foarte clar că e vorba de un drept, nu de o libertate.]

Atrag atenția și asupra faptului că textul constituțional impune egalitatea între soți, ceea ce, prin raportare la art. 15-16 deja citate mai sus, contribuie la concluzia că art. 48 conferă un drept constituțional la căsătorie! [Pentru egalitate deplină, e foarte probabil că soții sunt persoane, nu doar cetățeni, dar distincția asta nu este foarte relevantă pentru argumentul pus în discuție.] Așadar, există cel puțin 3 argumente pentru care art. 48 instituie un drept constituțional la căsătorie:

• textul este cuprins în capitolul privind drepturile și libertățile fundamentale;
• subiectul logic al reglementării sunt soții (ca persoane/cetățeni), nu familia;
• obiectul juridic al reglementării este căsătoria pe baza căreia se poate întemeia familia.

De aici mai departe, pentru că există un drept constituțional la căsătorie, statul român are obligația de-a oferi infrastructura pentru exercitarea acestui drept. Infrastructura oferită de stat (în cazul nostru, Codul civil, cu art. 258, alin. 4, respectiv art. 259, alin. 1 și următoarele) trebuie să asigure exercitarea acestui drept în condiții de egalitate, conform art. 16, alin. 1 din Constituție (fără discriminări între bărbați și femei) și conform art. 4, alin. 2 din Constituție (fără deosebire … de sex/gen). În plus, conform art. 20, alin. 1 din Constituție, „pentru că suntem cetățeni europeni și-avem drepturi,” putem să ne mai uităm și la art. 20-23 și 51-53 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care spun cam aceleași lucruri.

În concluzie, reiterez că, din moment ce art. 48 poate fi interpretat în sensul existenței unui drept constituțional la căsătorie, CCR nu ar trebui să permită nici aducerea vreunei atingeri existenței acestui drept, nici restrângerea (chiar și temporară de-ar fi) a exercitării acestui drept. Mai mult decât atât, CCR ar trebui să constate că actualele prevederi din Codul civil sunt cu adevărat neconstituționale, pentru că discriminează și/sau deosebesc «soții constituționali,» prin impunerea unei constrângeri de gen, constrâgere care aduce atingere dreptului constituțional la căsătorie, respectiv îi restrânge posibilitatea de exercitare. Promit să revin mai asupra subiectului după ce se va pronunța și CJUE 😉

PS, 2 zile mai târziu: Mi se pare important să vedem cu toții acest film, legat de emisiunea TVR: