Spovedanie politică (EU, personal)

Iniţial, am vrut să scriu un fel de auto-denunţ, dar mi-am dat seama că n-ar fi folosit la nimic: nimeni, de fapt, nu s-ar fi apucat să mă tragă la răspundere, iar eu aş fi continuat să trăiesc cu impresia c-aş fi (fost) vinovat de ceva, când nu-i adevărat, nu mă consider vinovat de nimic: toate lucrurile pe care le-am făcut au fost bine intenţionate! Şi chiar dacă nu ştiu cum se face o spovedanie pe bune, cred că rolul ei e să mă descarce pe mine de impresia de vinovăţie, punând judecata în mâinile cititorului… Apropo, cititorule, dacă decizi să citeşti mai departe, cred că vei fi ţinut de legământul acela sacru al confidenţialităţii spovedaniei, nu-i aşa?!?

sursa foto: Place Schuman din Bruxel, pe la miezul nopţii, sub clar de lună; arhiva personală

Am fost într-o mini-vacanţă la Bruxel, Maastricht şi Antwerp, unde m-am simţit foarte bine! Şi le mulţumesc din suflet prietenilor care m-au găzduit, m-au plimbat şi mi-au arătat ce-nseamnă traiul calm şi relaxat, rânduit 🙂 Dar neliniştea de-acasă a răzbit până la mine, prin telefon, prin facebook, prin email—iar contrastul era atât de puternic, încât mi-am dat seama că, atunci când vine vorba despre România şi problemele ei politice, cu toţii trăim în întuneric, şi la Bucureşti, şi la Bruxel… Încerc să fac un pic de lumină cu postarea asta, deşi nu am convingerea că va folosi la ceva—încă un motiv pentru care nu e un auto-denunţ, ci o spovedanie; poate că judecata faptelor de mai jos îndeamnă la auto-reflecţie?!?

În decembrie 2004, n-am spus nimic despre fraudele electorale şi despre felul în care au fost cumpărate voturile parlamentarilor PUR şi UDMR, pentru că am considerat că alternanţa la putere era un lucru dezirabil. În 2005-06, n-am spus nimic despre abuzurile mărunte dar consistente ale guvernării PNL–PD, căci mi se părea că-i treaba opoziţiei, nu a mea. N-am spus nimic nici despre opacitatea guvernării minoritare a PNL, cu sprijinul PSD, în 2007-08, pentru că mi se părea lăudabilă extragerea statului din viaţa sectorului de afaceri, mi se părea salutară creşterea economică prin lipsa de intervenţie a statului… Când mi-am dat seama cam pe unde greşisem, era cam târziu să mai deschid eu pliscul, iar vinovăţia mă cam apăsa; ba nu, mai mult ruşinea c-am lucrat cu dublă măsură, c-am lăsat dispreţul meu faţă de politicieni să-mi abată acţiunea de la cursul firesc, acela dat de valori şi principii…

Am încercat să revin în 2009, când am arătat că România nu mai îndeplinea criteriile de la Copenhaga, însă nimeni n-avea urechi s-audă, nici la Bucureşti, nici la Bruxel, cum ne afundam într-un întuneric nedemocratic, bazat pe cumpărarea tăcerii între PSD şi PDL, în primul guvern Boc. Apoi, au mai fost cumpărate nişte voturi la învestirea guvernului Boc 2, au mai fost tranzacţionate voturi în CCR, pentru tot felul de decizii; în cele din urmă, au fost răscumpărate nişte voturi la învestirea guvernului Ponta… Iar eu am tăcut, de fapt, la fel cum au tăcut mulţi semeni şi concetăţeni, chiar şi Bruxelul, care acum ţipă, vai!, dar s-au făcut că n-aude, nu vede, atunci când trebuia s-audă şi să vadă… Tu, cititorule, ţi-aduci aminte când ai tăcut, pe tot parcursul acestor ani, din 2004 încoace?!?

Am tăcut, cu toţii, pentru că e foarte greu să-ţi trăieşti viaţa în austeritatea imperativului categoric al lui Kant; e mai uşor să-nchizi ochii la una şi la alta, să te convingi că principiile utilitariene ale lui Mill sunt mai flexibile şi mai accesibile… Dar închizând ochii prea des, ajungi să trăieşti în întuneric 🙁 Am tăcut vinovat când am crezut că unele erori pot avea efecte pozitive, am tăcut ruşinat când am văzut că efectele negative puteau fi prevenite; iar atunci când am vorbit (în cele din urmă) mi s-a-nchis gura cu plângeri penale aberante, care mi-au distrus credibilitatea… Nu mă plâng, pentru că lucrurile astea fac parte din regula jocului, dar nu-nţeleg de ce se plâng alţii?!? Adică tocmai cei care au scris regulile, au fabricat tabla de joc, au inventat mizele blind şi-au mai folosit şi cărţi măsluite, tocmai ei se plâng?!?

E întuneric în politica românească, încă din iarna 2004-05, când s-a muşcat din mărul otrăvit al cumpărării voturilor în parlament—apoi, până anul ăsta, tranzacţionarea voturilor s-a repetat de cel puţin 4 ori în parlament şi de cel puţin 3-4 ori la CCR, ca să nu mai deschid şi subiectul coborârii acestei tehnici în stradă, la alegeri… Prea mulţi dintre noi am tăcut, am fost părtaşi, închizând ochii… Cred că ne-ar prinde bine să ne spovedim… Poate că doar aşa mai avem şansa de-a găsi împreună soluţii şi-a ieşi la lumină?!? Uneori, nu numai noaptea, ci şi vacanţa poate fi un sfetnic bun, dacă reuşeşti să-nţelegi ce-nseamnă traiul calm, relaxat şi rânduit, alături de somnul odihnit, după care poţi deschide ochii larg, trecând peste paie şi bârne care te ţin în întuneric…

PS Eu aleg să-mi văd de vacanţa mea, ţînându-mă departe de ştirile şi comentariile din ce în ce mai isterice despre politica românească, respectiv contemplând buna rânduială a altor societăţi, din care sper să mai învăţ câte ceva… Câtă vreme nu se spovedesc şi alţii, mi-e teamă că n-am cum contribui la eliberarea noastră de isteria cauzată de întuneric; şi niciunul dintre noi n-are puterea să facă lumină de unul singur!; dar ştiu că putem încerca să facem lumină pas cu pas, puţin câte puţin, pornind fiecare dinlăuntrul lui 🙂