Ieri și alaltăieri, mi-am pus viața deoparte: mi-am făcut timp să citesc cu atenție proiectul de act normativ privind modificarea legilor justiției. Nu e prima dată când fac așa ceva. Am eu niște aspirații legate de viitorul justiției, așa că fac treaba asta cu plăcere. Faptul că activez în România e o întâmplare, pentru că eu fac treaba asta pentru oameni, nu pentru „țărișoară” (vorba lui Caragiale). Și nu scriu textul ăsta pentru a dezvălui vreo grozăvie din măruntaiele „reformei” (deși dragonii există), ci pentru a-mi lua eu niște pietroaie de pe inimă. Oricum, analiza finală nu e gata, că mai trebuie să dau și a doua citire, să mă mai consult cu colegii, o să mai dureze…
Când lucrezi așa, în neștire, zile întregi, pe câte-un proiect de lege, creezi o punte emoțională cu emitentul. Adică simți că trebuie să-i dai măcar un nume de alint ministrului care „ți-a oferit ocazia” să lași deoparte orice altceva aveai tu de făcut în viața ta. În felul ăsta, îți reduci un pic din disonanța cognitivă a întrebării „ce rost are să fac asta, câtă vreme nu-s nici angajat la minister, nici ministru, nici parlamentar, nici judecător CCR?” La fel am procedat, pe rând, cu Bombonel și Rodica, Monica, Predoa, Titi, Mona, Robi ori Raluca; așa și-acum, cu «Teteu’» (notez cu surprindere că doar bărbaților le „pocim” numele).
sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Sigur, tu știi că proiectul nu vine strict și direct de la ministru, că doar n-o fi stat el închis în birou, timp de 2 săptămâni, să scrie fiecare articol; ești perfect conștient că, în spate, se află munca unor experți din minister, funcționari cu vechime. Dar ai nevoie să personalizezi relația asta de muncă, din cel puțin 2 motive: Mai întâi, pentru că regulile jocului democratic te pun în relație directă cu decidentul politic; la nivelul său e concentrată responsabilitatea pentru o viață mai bună, în beneficiul tuturor cetățenilor (numiți și „justițiabili,” adică susceptibili de-a ajunge în justiție). Apoi, pentru că tu de la ministru aștepți leadership, soluții eficiente pentru probleme viitoare.
Na, după introducerea asta lungă, respectiv după analiza preliminară a proiectului, eu sunt dezamăgit cu Teteu’ 🙁 Proiectul mi se pare mai degrabă mediocru, cam de nota 7, pentru că ratează o sumedenie de corelări între conceptele teoretice și documentele strategice, adică nu se ridică deloc la înălțimea așteptărilor pe care le-ai putea avea de la un om cu CV atât de impresionant. Stau să mă-ntreb dacă doar atâta poate el sau dacă nu cumva îl carotează funcționarii din minister? Dar explicația cea mai simplă (și, foarte probabil, cea adevărată!) e, de fapt, că ministerul nu poate mai mult (în ciuda faptului că e indiscutabil mai bun decât oricare alt minister!); dar ăsta e nivelul guvernării centrale de la noi 🙁
Eu mă uitam cu foarte mare simpatie la Teteu’ și mă gândeam că, dacă-și joacă bine cartea, ar putea ajunge comisar european pentru justiție în 2019. Omul a fost procuror și îndrumător de doctorate pe drept penal; profesor universitar, autor de lucrări academice serioase și rector; judecător la CCR și expert afiliat Comisiei de la Veneția; foarte probabil, e cel mai titrat ministru al justiției post-decembriste (cu excepția dlui Stoica?, nu știu). Cu președinția rotativa a Consiliului UE și un scor bun obținut de ALDE la alegerile europarlamentare din iunie 2019, Teteu’ chiar ar avea șanse. De-asta și cred c-a decis intrarea României în cooperarea consolidată pentru EPPO (înființarea Parchetului European).
Numai că nu-și joacă bine cartea, deloc, pentru că stă cu fundu’-n două luntri 🙁 Ba facem, ba nu facem dezbatere publică pe legile justiției; ba punem, ba nu punem prag la abuzul în serviciu; ba corelăm, ba nu corelăm noile Coduri cu Deciziile CCR; ba evaluăm, ba nu evaluăm performanța procurorilor-șefi… Nici nu servește pe deplin puterea politică a dlor Dragnea și Tăriceanu, nici nu se pune pe deplin în slujba justițiabilului! Ba mai reușește și contraperformanța de-a-și strica relațiile, aproape simultan, și cu lumea academică, și cu societatea civilă, și cu corpul magistraților, și cu monitorii europeni pe MCV, și cu partidele politice din coaliția guvernamentală, și cu Președintele…
În condițiile astea, mă-ntreb de ce l-ar mai susține cineva pentru postul de comisar european? Desigur, poate că el nu-și dorește asta, ci doar să se retragă la pensie și să călătorească discret prin lume ori să-și scrie memoriile… În secret, pe mine mă bucură situația, pentru că toate ezitările sale mănâncă din timpul pe care coaliția guvernamentală l-ar putea dedica „restaurației” și-i oferă societății civile răgazul să-și construiască o reacție 😉 Dar, de fiecare dată când mă aștept la o mișcare decisivă, rămân dezamăgit și nu-mi pot stăpâni reacția: «Pă’ ce-a’ făcu’ mă, Teteu’?!?»
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}