Trandafiri de la Moldova (RO)

Trandafiri de la Moldova (RO)

. lectură de 3 min

Cred că-n vară s-au împlinit 5 ani de când am fost prima dată la Chişinău. De-a lungul acestor ani, mai ales în cadrul programelor de training pe care le-am desfăşurat alături de IRT şi FSM, am avut plăcerea de-a întâlni o sumedenie de oameni frumoşi, din sectorul neguvernamental şi din cel public. Dar, toamna asta, am avut bucuria de-a mă-ntâlni cu studenţi şi elevi, respectiv de-a mai ieşi din oraş, de-a mai vedea cum arată Moldova şi prin raioane, nu doar la capitală 🙂 Am fost impresionat! Şi de bine, şi de rău, însă tocmai despre asta am promis că scriu, chiar dacă am întârziat câteva zile…

image-4--40
Nistrul, în drumeţie la Ţipova

Dacă am înţeles bine joia trecută, săptămâna asta urmau să se desfăşoare ceremoniile prilejuite de împlinirea a 65 de ani de la înfiinţarea USM. Când m-am arătat suprins/revoltat de-această fragedă vârstă, am aflat că învăţământul superior de la Chişinău a stat, multă vreme, sub pulpana Universităţii din Iaşi—da, e de înţeles… Conversaţia asta s-a întâmplat prin curtea USM, pe trepte şi pe culoare, în drum spre sala de curs. Eu încă nu mă trezisem de-a binelea! Niciodată nu mi-au plăcut cursurile care începeau înainte de 9 dimineaţa—motiv pentru care mă-nclin în faţa acelor studenţi, care la ora 8 erau deja în sala de curs!

Clădirea nu e deloc plăcută; dacă n-ar fi fost parcul, verdeaţa, miresmele dimineţii, mi-e teamă că nu mi-ar fi rămas în amintire. Sala mi s-a părut îngrozitoare, pentru că-n acel spaţiu eu n-aş fi ţinut training cu mai mult de 25 de cursanţi, în timp ce băncile acelea reuşeau, cumva, să înghesuiască ~100 de studenţi!!! Şocul ăsta m-a trezit de-a binelea, pentru că era mult mai percutant decât cel pe care-l avusesem cu doar 5 minute mai devreme: Nu vreţi şi-un strop de coniac la cafea, dle Vrabie? Pfff, alcool înainte de prânz?, într-o instituţie de învăţământ superior? Sobering! [Totuşi, cât de distins!… 😉 ]

Noroc că sala era bine iluminată, cu nişte ferestre imense, deşi zăbrelite de modelul metalic, geometric, de pe faţada clădirii; bine că nu existau şi perdele! Am reuşit să deschid o discuţie foarte dinamică, interactivă, cu studenţii la jurnalism. Am descoperit în ei o curiozitate sănătoasă, plăcută, admirabilă şi promiţătoare, ca la orice studenţi de anul întâi, dar şi o limitare ciudată, pe care încă nu ştiu cum s-o explic: fie provenea din lipsa de adaptare la statutul de student (abia începuseră facultatea de câteva zile), fie provenea din lipsa mijloacelor tehnice (nicio conexiune wi-fi în facultatea de jurnalism?!?)…

Nu, n-am apucat să discutăm prea mult despre Zilele dreptului de a şti, pentru că ne-am jucat de-a interviul şi de-a reportajul, eu provocându-i pe studenţi să-mi pună întrebări, să-ncerce să extrapoleze şi să analizeze, să afle, strecurându-le picături din ce-am aflat eu, de-a lungul timpului, despre conferinţe de presă, articole cu un număr fix de cuvinte, documentare… Cred c-au discutat mai multe lucruri despre accesul la informaţii şi participarea cetăţenilor la luarea deciziilor cu invitata letonă din cadrul programului Moldova Dialogue, dar în limba rusă, pe care eu nu m-am învrednicit s-o-nvăţ…

image-9--9
schivnicie la Ţipova—lumina Lui în stânca lor

După excursia la Saharna, Lalova şi Ţipova, am mai avut o întâlnire cu elevi, la Ungheni. Am discutat despre voluntariat, despre participare şi solidaritate, despre modă şi dezvoltare personală, despre limitele naturale ale oricărei legi… Am promis, cu mult timp în urmă, şi mă ţin de cuvânt: pentru elevi şi studenţi, mă fac luntre şi punte să-i ajut, ori de câte ori pot! Următoarea întâlnire va fi în noiembrie, la Craiova, alături de LiderJust, care mi-au fost cursanţi în ediţiile precedente ale programului Lideri pentru Justiţie şi încep să se implice în viaţa comunităţii 🙂 Similar, sper să putem păstra legăturile şi la Chişinău şi Ungheni 😉