Îmi veți spune că un zid nu poate ucide, pentru că nu are conștiință, nu are voință, deci zidul nu poate avea vreo intenție, nici nu i se poate reține vreo culpă—adică nu zidul e vinovat! Doar un om poate fi vinovat, de acord! Cel care se plimba pe sub zid ar fi primul vinovat?, pe motiv că de ce trecea pe-acolo?, de ce n-a fost mai atent? Cel care-a fost ales sau numit să aibă grijă de siguranța cetățenilor care trec pe sub zid ar fi al doilea vinovat?, pe motiv că ce-a păzit, dom’e, pân’-acum?, ăștia nu fac decât să se-mbuibe pe spinarea noastra! Cel care are zidul în proprietate ar fi, însă, „crucificat” de toată lumea, poate chiar pe bună dreptate, pentru că neglijența sa în privința reparării zidului ar fi cu adevărat criminală… Dar ce te faci când zidul n-are proprietar?
Fiți pe pace, încă n-a murit nimeni! Însă zidul de care vă spun există și e un adevărat pericol, de cel puțin 3 luni de zile, pentru că stă să se prăbușească oricând, peste oricine-ar trece pe-acolo 🙁 Să trecem în revistă potențialele victime:
- orice copil care se află în drumul către Grădinița Smart Steps, alături de părintele sau bunicul ori mătușa din dotare;
- orice bolnav care se află în drumul către Centrul Medical RomMED 2000, însoțit sau nu de vreun alt adult în putere;
- orice sărman care și-a propus să-și cumpere haine la mâna a doua de la amărâtul de magazin cu „produse de la 13 lei”;
- orice om obișnuit de prin cartier, care-și face cumpărăturile de la magazinul Billa din cadrul complexului New Town;
- orice alt om din cartier care vrea să-și cumpere pâine sau o gustare de la Cuptorul Brâncovenesc, de-alături;
- oricare dintre clienții sau (mai ales) curierii de la Pizza Baba Novacco (de unde și eu cumpăr destul de des);
- orice pseudo-potentat cu mașină de fițe, care are de gând să mănânce ori tocmai ce-a mâncat la Acacia Gardens sau la Qian Bao.
Oricare dintre aceste companii comerciale s-ar afla într-o mare criză de imagine publică, dacă s-ar întâmpla ca zidul acelei case părăsite să se prăbușească și să ucidă un om! Eu cred că, din perspectiva răspunderii legale, cele mai vulnerabile sunt Smart Steps și Acacia Gardens, pentru că și-au pus reclamele exact pe zidurile care stau să cadă! Însă, alături de ele, mai pot fi trase la răspundere, pentru vecinătatea neglijentă, și marile firme care-și fac reclamă pentru a atrage oricare din „potențialele victime” la magazinele din zonă—Vodafone și Pepsi sunt cele mai vizibile și mai cunoscute… Toate, împreună, ar trebui să răspundă pentru neglijență criminală, dacă acel zid s-ar prăbuși peste vreun trecător!
mai multe fotografii aici
Am sunat la 112 și-am obținut doar o banderolă de protecție, pe care scrie POMPIERI, dar care nu avertizează asupra pericolului 🙁 Am postat pe facebook, în speranța că se va simți cineva din conducerea grădiniței, dar niciun semn 🙁 Oare să scriu măscări pe zid, să-l dau apoi la „Cif curăță România,” pentru ca oamenii aceia să aibă un motiv să dărâme zidul?!? Sau să le promit eu o casă unor nevoiași, după care să-i rog pe cei de la Habitat for Humanity să dărâmăm zidul periculos înainte de-a ne apuca de construit?!? Nu, n-ar trebui să fac nimic eu, ci firmele menționate mai sus ar trebui să-și pună la treabă oamenii de CSR (responsabilitate socială) și să dărâme zidul, înainte ca acesta să se prăbușească, înainte ca acesta să producă victime! Asta, desigur, dacă prețuiesc viața unui om, dacă au valori sociale, dacă țin la reputația lor în comunitatea de la Dristor…
PS Știu bine, mulți vor reacționa la cuvintele de mai sus citând proverbul „câinele moare de drum lung, iar prostul de grija altuia!” Drumul meu a-nceput în ’98, iar pân’-acuma, în 15 ani, n-am murit 😛 Iar drumul meu a-nceput cu un program de corporate giving, care-a fost precursorul CSR-ului în România. Nu în ultimul rând, mie chiar îmi pasă de copiii, bolnavii sau bătrânii care trec pe-acolo în fiecare zi!…
Actualizare, 15 feb 2015: În sfârșit, s-a rezolvat cu dărâmarea zidului!
Actualizare, 9 noiembrie 2017: Și restul de zid rămas a început să alunece spre stradă, în primăvara asta, motiv pentru care am mai semnalat o dată problema. Azi, la 3 ani și 3 luni după această postare, chiar în ziua în care aniversăm căderea Zidului Berlinului, a fost demolat și acest zid, astfel încât să nu mai fie un pericol pentru nimeni. Ce bine 🙂