Valori comune (RO, reflexiv)

Săptămâna asta s-a împlinit o lună de când un post de televiziune a decis să mă facă „vedetă” în cadrul emisiunilor de infotainment (din information + entertainment, adică informație + distracție). Multe seri la rând, folosind într-un mod „distractiv” (așa credeau dumnealor, probabil) nişte informații (cel puțin) trunchiate (ca să nu le zic de-a dreptul neadevărate), realizatorii şi invitaţii din platou mi-au adus un plus de celebritate. Nu mi-am dorit așa ceva, trăiam foarte liniștit în bula mea, fără genul ăsta de „înjurături”… Dar, vorba premierului, „ficatu’ duce!” 🙂 Probabil că se cuvine să le mulțumesc…

Ultima oară când mi s-a întâmplat ceva similar (mai ales ca magnitudine) era în 2009-11, iar tiparul acţiunii a fost aproape identic, deşi pornit din zona de influenţă politică diametral opusă. În esenţă, sunt doar vorbe-n vânt (lângă miere, fiere adunând … bun şi rău în vorbă semănând, pentru că o campanie de acest fel evită să formuleze acuzaţii concrete. În acest fel, autorii evită să fie chemaţi în judecată; ori, dacă sunt, să se poată apăra că era vorba doar de opinii, păreri… Reţeta e simplă şi, pe paşi, arată cam aşa:

1. cineva emite o opinie tendenţioasă, cu potenţial inflamator, despre persoana ta;
2. altcineva scoate din context nişte informaţii şi le aduce în sprijinul opiniei iniţiale;
3. un „organ de presă” re-publică alegaţia şi „explicaţiile” ca pe un adevăr factual;
4. „adevărul” astfel fabricat începe să fie rostogolit pe tot felul de platforme de „informare,” pentru ca tona de rahat să acopere orice urmă de adevăr factual.

Oricine a urmărit suficient de mult timp politica românească şi-a dat seama că aşa funcţionează orice campanie de porcăire în public, indiferent cine ar fi ţinta unei astfel de campanii. Da, ştiu, reţeta a fost utilizată cu succes, în primul rând împotriva unor politicieni, şi din stânga, şi din dreapta eşichierului politic. Niciodată nu mi-a plăcut, întotdeauna am protestat faţă de această practică hidoasă, dar ea poate fi stăvilită numai de cei care promovează astfel de campanii iresponsabile 🙁 Prin urmare, atunci când eşti subiect al unei astfel de campanii, singurul lucru pe care-l poţi face este să-ţi vezi de treaba ta, să mergi înainte şi să le mulţumeşti, pe rând, celor care te sprijină! Vă mulţumesc tare mult, dragii mei 🙂

sursa graficului: Google Trends

Spuneam că ultima dată mi s-a întâmplat în 2009-11; pe-atunci, eram ţintă cot la cot cu Victor Alistar, care spunea că era o campanie de character assassination. Acum am fost acuzat c-aş fi soroşist, iar pe-atunci eram acuzat c-aş fi fost pesedist. Nici nu sunt, nici n-am fost, nici una, nici cealaltă; de fapt, tot vorba premierului, nici măcar nu înţeleg conceptele astea. Măcar dacă m-ar fi atacat cineva pentru lucruri pe care chiar le-am făcut, pentru erori pe care chiar le-am comis. De exemplu, mă simt responsabil pentru că, în 2003-05, le-am oferit şanse de afirmare unor oameni ca Victor Alistar sau Alex Cumpănaşu, astea fiind două dintre erorile de gestionare a resurselor umane pe care chiar eu mi le reproşez înciudat 🙁

Destul de multă lume m-a întrebat de ce a apărut această campanie, din ce motiv sau în ce scop? Nu știu, n-am de unde să știu, nu pot eu specula în acest sens; de fapt, nici nu mi-e clar ce-aș putea face în situația în care aș ști exact scopul sau motivul… Cum s-ar putea apăra cineva (oricine) de abuzul de iresponsabilitate? Am mai trecut prin multe întâmplări similare și nici acum n-am ințeles ce-ar trebui să fac eu pentru ca energiile, timpul și resursele oamenilor care mă-njură să fie canalizate înspre construirea unei societăți mai bune pentru fiecare dintre noi… Probabil că trebuie început de la valorile comune, de fapt:

Eu cred într-o societate deschisă: cred în demnitatea umană, transpusă în libertăţi cetăţeneşti care să fie respectate de la A la Z; cred în democrație bazată pe o reprezentare cât mai largă și pluralistă a intereselor din societate, prin partide politice care concurează periodic în alegeri libere și corecte; cred în supremaţia legii şi în separaţia puterilor; cred în guvernare responsabilă și tolerantă față de minorități și în solidaritate şi compasiune față de oamenii aflați în nevoie; cred în procese decizionale transparente, în politici publice ancorate în statistici relevante, în justiție independentă, corectă și eficientă, în prevenirea oricărei forme de abuz…

Senzația mea e că-n (unele dintre) ideile astea cred și realizatorii ori participanții la emisiunile de infotainment menționate la început, deci ar fi trebuit să putem dialoga, nu-i așa? Uite, cum am făcut cu dna Vaida, pe facebook, deşi nu o cunosc şi părea destul de pornită; dar curiozitatea şi eleganţa dumisale au făcut dialogul posibil! Cred că mi-am mai dovedit capacitatea de dialog măcar în relaţia cu dl ministru Toader, pe tema abuzului în serviciu (vezi şi min. 40:45), sau în relaţia cu dl ministru Cazanciuc, pe tema SDSJ (vezi şi foto). M-am străduit să fac acelaşi lucru şi pe tema legilor justiţiei, dar cred că m-a împiedicat tocmai campania de la TV, deşi eu îmi reiterez încrederea în procesele constructive, în conlucrare, în deschiderea punților de dialog.

sursa foto: Ministerul Justiţiei, SDSJ, pag. 18

PS Nu particip la demonstrații de stradă, proteste și alte manifestații, pentru că ele sunt, în mod obişnuit, instrumente de presiune, care mai degrabă închid punțile de dialog și canalele de comunicare. În plus, experiența personală cu protestele din 1990 îmi spune că ele pot fi oricând manipulate, capturate, decredibilizate. De-asta am mult mai multă încredere în dialogul așezat, la masă, ori în „arbitrajul” instanței de judecată, la fel de așezat 😉
La fel, nu mi-am făcut idoli sau eroi, nici printre politicieni, nici printre activiştii civici, nici printre intelectuali ori scriitori, nici printre fermieri sau antreprenori, pentru că nu-mi place exaltarea, ci prefer moderaţia. Mi-aduc aminte cu plăcere vorba asta a profesorului meu de filozofie: „omul este măsura tuturor lucrurilor: a celor ce există, tocmai pentru că există; şi a celor care nu există, tocmai pentru că nu există.” (probabil că e un citat dintr-un filozof antic, dar nu ţin minte care, îmi pare rău)