În lumea vorbitorilor de limbă română, e bine cunoscută zicala „marțea, sunt trei ceasuri rele.” Pentru unii oameni, căderea Facebook, Instagram și WhatsApp de luni spre marți o fi fost contorizată drept unul dintre cele trei ceasuri rele. Însă eu vreau să mă refer la alte două evenimente, care s-au desfășurat la București și la Chișinău, chiar pe 5 octombrie. Mai exact, la succesul moțiunii de cenzură și la reținerea procurorului general. Ambele evenimente (anunțate, cumva, cu circa o lună înainte) pot fi puse în categoria ceasurilor rele, pentru că-i pun pe cetățeni în niște situații care par fără ieșire.
Să ne uităm, mai întâi, la Chișinău: Încă de la învestirea Guvernului Gavrilița, se discută intens despre „necesitatea” ca dl Alexandr Stoianoglo, procurorul general, să demisioneze, pentru simplul motiv că noua putere nu-și dorește să stea de vorbă cu dumnealui—și situația asta ar putea dura până la alegerile din 2025, pentru că mandatul dlui Stoianoglo ar fi valabil până prin '26-'27. Pot exista o sumedenie de motive pentru această lipsă de (dorință de) dialog, inclusiv cea sugerată de mine pentru Radio Chișinău (să nu-i mai dea bună ziua). Însă e nevoie de-un pic de discreție, atunci când discuți despre cooperarea loială între puteri, care e o marcă a statului de drept.
Nici nu contează dacă Guvernul Gavrilița a avut, cu adevărat, vreo implicare în detonarea scandalului Stoianoglo, pentru că percepția publicului rămâne că, într-un moment convenabil pentru noua putere, un adversar al acesteia a fost eliminat în mod brutal de pe harta actorilor instituționali. Prin urmare, de-aici încolo, indiferent cum se va soluționa dosarul Stoianoglo, situația rămâne mai complicată decât era înainte de-a începe războiul declarațiilor:
- Dacă dosarul dlui Stoianoglo este clasat de procurorul de caz (indiferent pe ce motiv), atunci perioada de suspendare din funcție se încheie, iar dumnealui se întoarce în fotoliul de procuror general, cu puteri înnoite față de ministrul Litvinenco și președinta Maia Sandu, respectiv față de CSP; vor continua speculațiile că există procurori „vânduți” oligarhilor, iar cetățenii nu se vor putea bucura de pace socială.
- Dacă dl Stoianoglo este trimis în judecată, da, se deschide calea pentru numirea unui nou procuror general al Republicii Moldova, însă niciunul dintre procurorii buni nu-și va dori postul, pentru că e clar că nu există nicio garanție de independență, că un dosar le poate fi oricând „fabricat” și lor; vor continua speculațiile că există procurori implicați politic, iar cetățenii tot nu se vor putea bucura de pace socială.
Poate că e important de subliniat un lucru: dosarul deschis pe numele dlui Stoianoglo se referă la o faptă pe care dumnealui ar fi comis-o în vremea când era deputat în Parlamentul de la Chișinău. De unde privesc eu lucrurile, mie mi se pare inacceptabil ca procurorul general să fie un fost politician, pentru simplul motiv că un fost politician nu poate fi cu adevărat imparțial în înfăptuirea justiției. Invers, mi-e acceptabil ca un fost procuror să se implice în politică—dar, odată ce-a făcut acest pas, un fost procuror nu se mai poate întoarce în sânul autorității judecătorești (nici chiar după 10 ani, aș zice eu).
Sper că autoritățile de la Chișinău sunt capabile să învețe lecția aceasta, retrospectivă, despre legăturile dintre politică și justiție, pentru că urmează un proces de primenire a componenței de la Curtea Supremă și de la Curtea Constituțională a(le) Moldovei. Sper, din tot sufletul, să nu se-arunce înainte, ca berbecii, fără strop de cumpănire! Dacă au nevoie de exemple, se pot uita la foarte recentul caz al dnei Kövesi—exemplul negativ, care arată ce fel de procurori ajung la vârful sistemului după o epurare politică; sau la foarte vechiul caz al dlui Nicolae Popa—exemplul „pozitiv,” care arată că foștii politicieni chiar nu au ce căuta în vârful instituțiilor din justiție.
Acum, dacă tot am adus vorba de România, să ne uităm și la ce s-a întâmplat la București: Încă din fe-martie 2020, când dl Cîțu a fost desemnat ca premier, doar pentru a renunța intempestiv, ne-am fi putut da seama că omul n-are stofă de lider. Odată cocoțat în funcție, în decembrie 2020, a-nceput să și confirme că are, mai degrabă, alură de vechil. De ce a intrat PNL în groupthink, astfel încât să nu mai poată disocia persoana dlui Cîțu de proiecția propriului succes la guvernare, încă nu știu pe deplin. (Apropo, cu toate reproșurile mele vechi la adresa USRPLUS, apreciez enorm faptul că miniștrii lor s-au dat peste cap să ducă la bun sfârșit dosarul PNRR.)
Așadar, dincolo de dinamica politică din sânul coaliției de guvernare, e important de reținut că, în ultima lună de zile, devenise destul de predictibil deznodământul de marți, când a fost adoptată moțiunea de cenzură împotriva dlui Cîțu. Și deopotrivă de predictibile sunt și scenariile pentru viitor, adică situația rămâne și mai complicată decât înainte de războiul care s-a declanșat între partidele noastre parlamentare:
- Dacă vom avea un guvern minoritar (indiferent de cine va fi condus), puterea de-a pune în aplicare orice reforme va fi teribil de diminuată, iar cetățenii nu se vor putea bucura nici de prosperitatea promisă (și contractată) prin PNRR, nici de vreo urmă de pace socială.
- Dacă vom avea o coaliție majoritară (indiferent în ce compoziție a partidelor din parlament), resentimentele și frecușurile politicianiste vor fi la ordinea zilei, pornind în primul rând de la PNRR, iar cetățenii tot nu se vor bucura de pace socială ori de bunăstare.
Faptul că PNL o ține gaia-mațu cu propunerea dlui Cîțu pentru postul de premier nu-i neapărat o surpriză. Ce mă miră cu adevărat, însă, e că PNL a devenit un partid care nu mai pune preț pe supremația legii (Decizia CCR 85/2020), respectiv un partid care nu mai are busola bunului simț. PNL nici măcar nu mai mimează în aceste direcții, ci se-aruncă înainte, ca berbecii, fără pic de cumpătare. În acest context, răgazul oferit de președintele Iohannis, de o săptămână până la consultări, a fost o decizie bună, chiar dacă impopulară. De unde privesc eu lucrurile, mi se pare inacceptabil că PNL forțează prelungirea unei crize politice pe care tot PNL a creat-o (din intenție, din neglijență, inabilitate sau ineptitudine—prea puțin contează).
Sper că și autoritățile de la București au capacitatea de-a învăța lecția din zilele astea, pentru că urmează 2-3 ani în care avem ocazia să construim, totuși, «ceva». Aici n-am de unde să dau exemple, însă pot spune ce-mi doresc eu să se-ntâmple: După mine, singura soluție viabilă este un guvern PNL-PSD (fără să mai conteze cine e premierul) construit pe o coaliție la vedere (dacă se poate, pe o structură complet nouă, cum am mai propus), pe care s-o țină-n frâu președintele Iohannis (ca pe vremea dlui Grindeanu, venind la Guvern, să ne arate public unde sunt elefanții din cameră) și pe care s-o mai țină-n șah opoziția parlamentară cu vocație democratică, adică USR (pe tot ce ține de integritate publică și de exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale) și UDMR (pe tot ce ține de alocări bugetare și de drepturile tuturor minorităților—nu numai cele etnice sau naționale).
Închei cu acest strop de speranță: Da, marți au fost cel puțin două ceasuri rele, cu niște greșeli teribil de dureroase pentru noi toți. Ambele greșeli, de la Chișinău și București, erau predictibile, iar asta nu le face scuzabile—pentru că nu erau chiar implacabile! Însă ambele greșeli ne arată că nu-i bine să-ți pui toate ouăle într-un singur coș! Și, pentru că din greșeli se-nvață, ăsta e stropul meu de speranță—cred că politicienii noștri au capacitatea de-a învăța lecțiile astea și de-a corecta situația. Dacă vor reuși, ne va fi bine tuturor, împreună, măcar până prin '24-'25; dacă ne dovedesc contrariul (că nu vor, nu se străduie, nici măcar nu mimează interesul să reușească), atunci ne vom găsi descoperiți în fața unor enorme riscuri de siguranță națională, pe termen nelimitat.
Simt că-i nevoie să mai spun doar atât: Ceasurile rele sunt și incitante, și încăpățânate, ca berbecii din imagine!... E important să le înțelegem ca atare, pentru că ele pot ascunde adevărate ore astrale—de-acelea în care pot fi realizate schimbări de succes, sub cele mai bune auspicii. De-asta am simțit nevoia să scot în evidență și lecțiile de învățat, nu doar să mă vaiet c-am făcut (sau că politicienii noștri au făcut) niște erori porcești în marțea care-a trecut... Am mai zis eu, vorba lui Caragiale, #abonantandiorsaliu!
Actualizare, vreo 8 ore după publicare: Apar știri care descriu consecințele ceasurilor rele de marți:
• În Moldova, scandal între procurorul de caz și avocații dlui Stoianoglo, urmat de transferul dumnealui din arestul preventiv în control judiciar la domiciliu; dar și evoluții politice îngrijorătoare, fie privind posibila mutare a Găgăuziei sub umbrela Federației Ruse, fie privind posibila construcție a unui nou partid rusofil.
• În România, decizia PNL de-a nu mai propune un premier, dacă nu-l poate propune pe dl Cîțu (de parcă abia acum au aflat că există Decizia CCR de anul trecut).
⇒ Deși e peiorativ și xenofob (prin etimologie), „găgăuță” e cel mai drăguț apelativ pe care-l pot folosi pentru conducătorii noștri, în spațiul vorbitor de limbă română—alternativ, aș putea spune că-s nătărăi.
sursa foto: arhiva personală, Crîcimă Gagauz din Chișinău, septembrie 2021
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}