Viitorul Guvern (RO)

Sigur că viitoarea majoritate parlamentară, constituită în urma alegerilor din 6 decembrie, va da naştere unui nou Guvern. Miza unei majorităţi stabile—şi, dacă s-o putea, a unui Guvern competent—ne bântuie de câţiva ani de zile. Nu puţini!—îi numărăm cu zecile! Pe când am avut majorităţi stabile, Guvernul s-a dovedit fie incompetent cu spume, fie corupt până-n măduva oaselor; pe când părea că aveam un Guvern competent, majoritatea nu era deloc stabilă. Nu voi specula aici în privinţa rezultatelor de peste 10 zile, că altceva îmi doresc eu să scot în evidenţă acum:

Din ce-am citit despre campania electorală aflată în desfăşurare, încă n-am aflat nimic despre intenţiile de configurare a viitorului Guvern. În urmă cu 5 ani, într-un articol scris pentru Republica.ro, mă foloseam de o propunere a dlui Dumitru Alaiba şi sugeram că reorganizarea Guvernului era şi necesară, şi oportună. Exact la fel cred şi acum: cu excepţia Ministerului Justiţiei, care este o structură verticală explicit prevăzută în Constituţie, viitorul Guvern ne-ar putea desprinde în sfârşit de tranziţie, cu ajutorul unor ministere pentru probleme orizontale, cum ar fi:

• pentru educaţie de-a lungul vieţii, în loc de muncă şi învăţământ pre-universitar şi superior;
• pentru bunăstare, în loc de mediu şi sănătate şi protecţie socială;
• pentru servicii publice, în loc de administraţie şi lucrări publice şi comunicaţii şi transporturi;
• pentru competitivitate, în loc de economie şi energie şi mediu de afaceri;
• pentru dezvoltare, în loc de buget/finanţe şi fonduri europene...

O astfel de reconfigurare a Guvernului ar fi mult mai eficace în realizarea unor obiective concrete pentru reorganizarea administrativ-teritorială, pentru reforma educaţiei, pentru ocuparea forţei de muncă prin antreprenoriat (nu prin contracte de muncă), poate chiar şi pentru digitalizare. (Eficacitate, nu eficienţă, c-am mai zis că aia e calea sigură spre dezastru—vezi august şi noiembrie 2019 sau martie 2020.) România are nevoie de o astfel de reorganizare, cu gândul la un orizont de timp mai lung de 4 ani, tocmai pentru că astfel de schimbări au nevoie de mai mult timp (dăăă!), de mai multe resurse, de o abordare strategică pronunţată, nu de una tactică; de leadership cu zvâc, nu «dăcât» management cuminte şi călduţ. Iar faptul că vom avea toate tipurile de alegeri concentrate în anul 2024 deschide o fereastră de oportunitate—se poate planifica acum pentru cel puţin 8 ani!

Numai că nu văd astfel de preocupări la vremelnicii şi nevolnicii noştri conducători 🙁 Nici la actualul Guvern, care a ratat (sau chiar a ignorat cu bună ştiinţă!) şansa de-a face nişte dezbateri strategice online; nici la Administraţia Prezidenţială, care s-a băgat în tranşeele luptei politice; nici la formaţiunile politice, care-au rămas blocate în lupte intestine pentru putere. Cu alte cuvinte, s-au cam adeverit toate riscurile despre care scriam în urmă cu un an, chiar dacă motivele/cauzele nemijlocite au fost altele decât cele pe care mi le-am imaginat eu. Iar unul dintre rezultate este că oferta electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie este îngrozitor de conservatoare, plictisitor de lipsită de viziune ori de ambiţie. Adică n-are niciun dram de zvâc! 🙁 De la niciunul dintre actorii politici implicaţi în campanie!

Asta mi-aminteşte de o bucăţică de corespondenţă purtată, acum vreo 4 ani, cu o persoană din conducerea unui partid parlamentar. Era tot înainte de alegeri şi-mi trimisese un email despre un proiect de schimbare a modului de funcţionare al Parlamentului. Iar replica mea a fost în nota „frumos, da' nerealist şi, prin urmare, irealizabil,” pentru că proiectul ăla ar fi necesitat schimbarea Constituţiei. Acum, după încă 4 ani, nici măcar iniţiative de genul ăsta nu mai avem pe masă—despre consultări între partide şi societatea civilă sau experţi, nici n-are rost să mai amintesc. Iniţiativele, proiectele, propunerile pe care le-am văzut eu sunt fie pur populiste, fie pur cosmetice.* Substanţa lipseşte cu desăvârşire—sau, cine ştie?, poate comunicarea e ineficientă, iar ideile mişto nu ajung la mine?

Aşadar, situaţia e nasoală, iar ăsta e un alt motiv pentru care mi-e atât de greu să decid cu cine să votez. Sau o altă cauză pentru care intenţionez să votez în sensul de-a creşte nivelul de transparenţă şi competenţă din Parlament—pentru că mi-e teamă că Guvernul va fi inadecvat şi inept, iar asta îl va împinge să devină şi mai opac. Îmi pare rău că n-am veşti mai bune. Însă, dacă (echipa care va forma) viitorul Guvern îşi va asuma o reorganizare cum e cea propusă în rândurile de mai sus, am avea o şansă—noi, cetăţenii, zic! Ar fi ca în gospodăriile noastre, când spargem crusta de untură, să vedem dacă mai avem carne în garniţă—cu un Guvern reorganizat, putem sparge crusta; altfel, e posibil să nu mai „mâncăm carne” timp de încă 4 sau chiar 8 ani, pentru că nu o vedem în garniţă şi nu ştim că putem ajunge la ea! #abonantandiorsaliu, vorba lui Caragiale 😉

Notă explicativă:
*) O săptămână mai târziu, am găsit la Claudiu Degeratu descrierea perfectă a lipsei de zvâc. Chiar dacă el vorbeşte doar din perspectiva diplomaţiei, eu mă aventurez să spun că aceste 3 trăsături caracterizează majoritatea covârşitoare a ideilor, iniţiativelor, propunerilor sau proiectelor politice româneşti, de la nivelul administraţiei locale până la cel european şi-napoi: „sunt superficial argumentate; sunt oportuniste, dar nu sunt fezabile; sunt dezvoltate în totală contradicţie cu potenţialul” sau capacitatea sau istoricul nostru de acţiune în acel domeniu sau la acel nivel de decizie. Însă, atenţie, dacă nu schimbăm paradigma de organizare, nu vom putea obţine vreo schimbare în modul de funcţionare! De-asta pledez pentru reorganizarea Guvernului.

sursa foto: arhiva personală, 2017; detaliu din curtea interioară a Palatului Victoria (sediul Guvernului)