«vin-o!» (RO)

Anul ăsta, n-am prea scris pe blog. Dacă nu simt c-aș putea aduce o perspectivă proaspătă asupra unui subiect, mi se pare că n-am ce comunica, deci nu comunic—mai exact, nu scriu. De la o vreme, însă, mă preocupă felul în care ajungem să ne obișnuim, noi, oamenii, cu lucrurile care merg prost. Cam ca broaștele care fierb de vii, dacă încălzești treptat apa din oală...

M-a șocat—ba chiar m-a lăsat perplex!—un mesaj care cuprindea grafia «vin-o», în contextul de „vino mâine, la ora x.” Mesajul mi-a venit de la un om care știe bine gramatica limbii române; și care e perfect conștient că înșiruirea de semne «vin-o» nu are niciun sens, niciun înțeles și nicio justificare în limba română. De acord, eroarea provine de la tastatură, fiind probabil combinată cu niște grabă și/sau neatenție...

Dar asta înseamnă că există un sistem AI în spatele tastaturii, care a învățat (de la multe mii de utilizatori) că se folosește grafia «vin-o» în limba română, motiv pentru care i-a sugerat-o și autorului menționat mai sus. Probabil că tot așa au apărut și «ân» sau «aduce-ți». Astfel de „inovații” sunt niște «rele publice» pe care le-a produs un bun public rămas necontrolat. Sistemul AI din spatele tastaturii e bunul public rămas necontrolat, iar aceste înșiruiri de semne, fără noimă, sunt «rele publice», pentru că ele deformează modul de exprimare.

Am mai spus-o, nu sunt vreun „neaoșist”—accept că limba se schimbă. Dar scot în evidență că ajungem să ne obișnuim cu «rele publice», nu doar pentru că nu mai avem energia să ne luptăm cu ele, ci și pentru că multe dintre bunurile publice au rămas necontrolate, iar lipsa de control „cu mintea-n cap” e absolut copleșitoare! Și, după această introducere, mai dezvolt două exemple din spațiul vorbitor de limbă română, ambele fiind legate de ilustrație 😉

Într-un episod din The Big Bang Theory, Priya îi dă o lecție de drept lui Sheldon: „ambiguitatea prevederilor dintr-un contract servește în beneficiul părții care nu a redactat textul.” Eu am învățat același principiu în varianta latinească in dubio pro reo, pe care o simt aplicabilă în orice ramură de drept și, de fapt, în orice relații interumane (am mai scris despre acest principiu și în 2019). Aici, însă, intervin cu două observații despre lumea dreptului de pe ambele maluri ale Prutului:

În Cazul Ursu, judecătorii ar fi putut aplica acest principiu, arătând că procurorii nu au reușit să demonstreze rolul conducător al celor acuzați; având dubii, puteau argumenta că se găsesc nevoiți să decidă în favoarea stării lucrurilor, așa cum era la acea vreme, adică să-i achite pe coordonatorii anchetelor din care a rezultat moartea inginerului Ursu. Ce e neplăcut e c-au încercat să spulbere dubiul, reinterpretând istoria.

Peste Prut, Curtea Supremă a hotărât că trebuie reevaluați niște candidați care n-au trecut de filtrul Comisiei Pre-Vetting. M-a călcat pe nervi declarația PM Recean, pentru că dînsul n-are niciun dubiu, deși mie mi-e clar că textele reformei în justiție au fost greșit redactate. Ministra justiției a fost mai echilibrată, dar nici măcar ea n-a acceptat invocarea Codului administrativ în judecarea deciziilor CPV, deși ele sunt (în mod evident) acte administrative. Ar fi putut accepta că principiul le servește contestatarilor și să caute soluții pentru o schimbare, pentru viitor.

    [Actualizare, 21 septembrie: Ieri, aflându-mă la Chișinău pentru un alt proiect, am avut ocazia
    să particip la ultimul sfert al Forumul RJCC; din discuțiile de pe culoare și, mai ales, cele de după
    eveniment, am înțeles că legea specială privind vettingul derogă de la Codul administrativ;
    așadar, Curtea Supremă pare să-și fi depășit atribuțiile: Așa cum înțeleg eu, deciziile privind
    reevaluarea ar fi trebuit bazate pe o decizie a CCRM privind constituționalitatea derogării,
    dar Curtea Supremă nu s-a mai obosit să ceară testul de constituționalitate, ci a decis în mod
    discreționar, arătându-și mușchii în fața puterii politice. Dintr-o anumită perspectivă, eu zic că-i
    bine când judecătorii nu „iau poziția ghiocelului” în fața politicienilor, da' ar fi fost corect să facă
    asta în limitele regulilor.]

Judecătorii din Cazul Ursu și PM Recean ne-au servit câte un text cu «vin-o», uitând să verifice sugestiile primite—fie din grabă, fie din neatenție, fie chiar din dorința de-a nu lăsa realitatea (pe care și-o imaginează) să le strice planurile (pe care și le-au făurit). Mai exact, justiția de la București și guvernarea de la Chișinău tocmai au dovedit că-s niște bunuri publice care, fiind lăsate fără un control adecvat, produc «rele publice» care ne pot perverti modul de gândire.

Ca să nu fierbem de vii, ca proverbialele broaște, avem nevoie să ne uităm cu atenție la sistemele de control privind bunurile publice. Avem nevoie de control „cu mintea-n cap,” astfel încât bunurile publice să nu mai producă «rele publice». Și să ne asumăm că simpla existență a «relelor» e semnul unui eșec. Cristi Lupșa a scris fantastic de bine despre cum ar fi bine să ne raportăm la astfel de eșecuri, cu smerenie. Iar Cosmin Alexandru, fin observator, despre cum ar fi bine să abordăm schimbarea, după ce am acceptat eșecul.

Poate că de-asta nu mai scriu pe blog? Nu doar pentru că alți oameni scriu mult mai bine decât mine, ci și pentru că trec chiar eu printr-un proces de analiză și de acceptare privind niște eșecuri... Și de planificat niște schimbări, desigur 😉 Sper să nu fierb de viu în acest proces, nici să nu cad pradă vreunei sugestii de tip «vin-o!», adică să nu-mi desfigurez modul de exprimare ori modul de gândire.

PS Mai dau un exemplu de bun public care produce «rele publice»: televiziunea! Am observat că, în ultimele 6 luni, niciun post TV n-a publicat măcar o reclamă despre evenimentele de la Timișoara. Sigur că nu mă uit la toate posturile și nici la toate reclamele, da' eu încă n-am văzut niciuna—și consider că ăsta e un «rău public». Însă, in dubio pro reo: poate că organizatorii Capitalei Europene a Culturii n-au considerat necesar să-și facă reclamă la TV? Să fie și ăsta încă un bun public rămas necontrolat?!?

sursa ilustrației: YouTube/TV Series Top; captură de imagine (minimal alterată)