Votul—drept sau obligație? (RO)

În a doua jumătate a anului trecut, n-am mai reușit să ne facem timp pentru seria Ipoteze în căști, găzduită la telegraful.net. Dar n-am renunțat la idee, ci ne-am pus pe treabă într-o altă direcție. În toamnă, Paul a fost nevoit să părăsească echipa (cu scopul de-a evita un potențial conflict de interese), însă noi am recrutat-o pe Aura Matei. Alături de ea, am propus un proiect și am obținut chiar și o finanțare. Așadar, din martie, am pornit oficial Telegraful Electoral, astfel că episodul TE01 este, de fapt, al 20-lea episod din podcastul nostru. În această primăvară, ne concentrăm pe alegerile pentru Parlamentul European, care vor avea loc la 26 mai. Audiție plăcută! 🙂