Zbucium (RO)

Zbucium (RO)

. lectură de 2 min

Zilele-astea, am simțit că parcă s-a încheiat anul. Adică, în sfârșit, parcă s-a încheiat anul care a început în 2024, cu toate speranțele și îndoielile prin care am trecut. Anul care a durat un pic peste 2 ani... Și care a schimbat foarte mult cum arată lumea. Deși pretextul acestui zbucium a fost electoral, rezultatul e foarte personal pentru mine.

Lumea anului 2026 nu mai seamănă cu ce știam eu, cu ce-am învățat eu. În acest weekend, împlinesc frumoasa vârstă de 20.000 de zile, iar în mai fac 55 de ani. Nu mi-am mai ras barba de vreo 5 ani—doar o tund. Am hipertensiune. Pe lângă ce training fac eu, mai predau două cursuri la distanță, în facultăți diferite, din universități diferite. Am nevoie să mă las de fumat... Zbuciumul lasă urme!

Învăț lucruri noi. Anul trecut (calendaristic, în 2025), am conștientizat cu adevărat ce înseamnă factorii culturali ai lui Hofstede pentru mine. Cred că și pentru societatea asta—cel puțin, așa pretind în cursurile mele. Și am început să lucrez mai mult la mine/cu mine în privința incertitudinii—să o pot accepta mai ușor în jurul meu, să-i pot gestiona mai bine impactul asupra mea.

Sunt recunoscător că am ajuns până aici. Mă bucur de fiecare zi de training, în care văd că-i sclipesc ochii unui participant, că tocmai a învățat ceva nou, aplicabil în viața sa 😄 Mă unge la inimă că am șansa de-a ajuta și Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Mă întristează teribil starea în care au ajuns justiția și administrația publică din România. De politică nu mai zic nimic!...

Sunt zbuciumat și pe dinăuntru, nu numai dinspre afară. Cred că asta mă face să mă simt viu 😄 Și, deși întâmplările din jurul meu nu prea îmi oferă motive obiective pentru asta, încă sunt optimist 😄 Îi mulțumesc din tot sufletul Ucrainei că-mi protejează modul de viață și dreptul ăsta de-a mă alinta că simt ce-nseamnă zbuciumul ori de-a mă alinta că mai am o fărâmă de optimism...

sursa foto: arhiva personală, singura monedă de 5 eurocenți pe care o am în casă