Aseară, Mark Selby mi-a dat o lecție de profesionalism în optimile de finală de la Crucible, când a hotărât să vină, totuși, la masă, deși mai avea nevoie de 4 snookere (iar mie mi s-a părut c-a realizat 6). Putea renunța, putea pleca la cabine cu un avantaj considerabil, lăsând scorul la 11-5, dar s-a ținut scai de Stephen Hendry și-a încheiat cea de-a doua sesiune cu o victorie de 12-4. Vorba lui Marius Ancuța, comentatorul meciului pe EuroSport, dacă lăsa meciul la 11-5, ar fi fost doar semi-profesionist! [Întrucât se joacă în sistemul „cel mai bun din 25 de jocuri,” sigur că, la 13, câștigi.]
Sigur că mi-am adus aminte, imediat, de versurile acestui refren obsesiv, care m-ajută, de fiecare dată, să trec peste lucrurile absurde sau idioate care se-ntâmplă în jurul meu, s-o iau de la capăt, să nu mă las! Azi e o zi foarte importantă pentru mine, pentru c-așa am hotărât, în urmă cu câteva luni, pe când mă gândeam numai la cineva și sărbătoarea mea… Nu mă las, pentru că știu ce vreau! Și voi continua să mă bat, vorba lui Coubertin, chiar dacă nu voi câștiga 😉
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}