Mdeah, am petrecut şi-acest întâi de mai tot muncind… Chiar nu ţin minte când a fost ultima oară când să fi petrecut eu ziua asta, aşa, tradiţional, cu grătar la iarbă verde sau la mare, cum văd că e noul obicei… Cred că nu mai curând de 10 ani în urmă?!? Aşa cum discutam cu un bun prieten, dacă nu simt muncitoreşte, e clar că n-am motiv nici să petrec muncitoreşte 😉 Mie pur şi simplu nu mi se potriveşte ideea de-a munci la program de 8 ore, pentru că nu prea fac chestii standardizate (industriale, cum le zic eu), pentru că-mi place să mă dedic cu tot timpul pe care-l am la dispoziţie acelor idei/proiecte care mă animă! [Bine, putem să mai discutăm despre care-s alea, de ce-mi plac unele mai mult decât altele, despre ce-nseamnă o plată cum se cuvine pentru munca din pasiune vs. munca din obligaţie…]
Sunt convins că v-aţi prins, Madama şi Spiriduşul m-au provocat la un sincron despre muncă… Şi eu am întârziat din nou 🙁 În munca mea, cred că am 2 provocări majore: una ţine de pasiune, cealaltă de timp… Dacă mi-e pe plac, zău că spun că lucrez; dacă m-auziţi că muncesc, înseamnă că nu prea-mi place. Deseori, priorităţile-mi dictează că mai întâi tre’ să muncesc, ca să am timp să şi lucrez după… Iar când muncesc, adică-s fără chef, recunosc că nici de termene nu reuşesc să mă ţin 🙁 Şi da, experienţa mi-arată că munca pare să fie-ntotdeauna mai bine plătită decât lucrul… Deh, priorităţile altora nu se pupă-ntotdeauna cu pasiunile mele! Însă, în ce mă priveşte, munca se poate transforma în lucru, prin echipă 🙂 Dacă nu-s de unul singur, ci măcar în doi, deodată simt că lucrez, că am spor, că induc voie bună şi optimism în cei din jur 🙂
Iar asta mi se pare ciudat, pentru că modul meu cel mai productiv de lucru aduce-a clacă, adică muncă în echipă, dacă-mi împărtăşiţi cât de puţin pasiunea pentru etimologie—ambele cuvinte fiind împrumutate în română din maghiară, deşi sunt de origine slavă, clacă venind din sârbă sau bulgară, iar muncă din rusă. Asta în timp ce sărbătoarea internaţională a muncii vine de la sindicaliştii americani şi e urmată de-o serie impresionantă de alte sărbători—ziua tineretului, ziua libertăţii de exprimare, ziua râsului :-))) Aşa că-mi vine să râd de mama focului când mă gândesc că, din sărbătoare-n sărbătoare, uităm de micii lu’ Vanghelie şi de scenele dnei Ridzi, ne reţinem gândurile şi opiniile, trecem cu vederea ziua de 8 mai şi ne-aruncăm, temerar, în ziua Independenţei, ziua Victoriei, ziua Europei, ziua Regelui… Dă-o-ncolo de muncă, frăţică, să tooot sărbătoreşti, that’s the spirit!… 😛
PS Foarte simpatice comentariile pe marginea deciziei CCR, aici şi aici 😉 Oricum, miercurea viitoare am de gând să sărbătoresc, la pachet, Legea 78 şi UNGOWoW 🙂
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}