Azi e Ziua Internaţională a Democraţiei. Anul ăsta, ONU dedică ziua de 15 septembrie găsirii de soluţii faţă de complexitatea schimbărilor prin care trecem. Eu am mai multe întrebări decât răspunsuri, deci încă sunt departe de-a identifica vreo soluţie:
- Cum ne explicăm nouă înşine, suficient de rezonabil şi convingător, că e democratic să decidă majoritatea rezultată din alegeri, dar că e nedemocratic ca majoritatea să decidă împotriva vreunei minorităţi?
- Cum ne convingem, pe noi şi pe decidenţii noştri deopotrivă, că demnitatea umană e o valoare absolută şi că e individuală, pe persoană fizică, iar tocmai din acest motiv sunt inalienabile drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, recunoscute oricărui om, indiferent din ce minoritate ar face parte?
- Cum ne demonstrăm, dincolo de orice îndoială, că supremaţia legii e singura pavăză care ne protejează, pe fiecare dintre noi, împotriva unor majorităţi abuzive?
- Cum ne asigurăm independenţa magistraţilor faţă de politicieni, la pachet cu responsabilitatea magistraţilor faţă de public, astfel încât să avem siguranţa că supremaţia legii rămâne intactă, neştirbită, în faţa oricărei majorităţi vremelnice?
- Cum ne construim mecanisme decizionale suficient de robuste şi echitabile (fair) încât să dureze mai mult de 2-3 alternanţe la putere? Şi mecanisme de reprezentare politică, democratice, care să prevină orice încercare de abuz din partea politicienilor?
sursa foto: Athens Democracy Forum
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}